„Iartă-ne nouă Frica!“
Puzzle critic cu Ileana Mălăncioiu
- 28-01-2010
- Nr. 510
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- Literatură
- 3 Comentarii
Cu aproape un deceniu în urmă, în august 2000, scriam o cronică amplă pentru Adevărul literar şi artistic despre antologia Linia vieţii a Ilenei Mălăncioiu (Polirom, 1999). Decupez două fragmente din „episodul“ întîi: „Ieronim, Ierodesa, fiul lui Ieronim, Natanael apar în universul liric al Ilenei Mălăncioiu pentru a-l tulbura şi a-l face fîşii, pentru a scoate, poate, în evidenţă falii adînci. Poeta are, de altfel, o veritabilă obsesie a dezmembrării, a spargerii întregului în bucăţi, şi a refacerii lui magice“; „oasele se frîng şi membrele se amestecă, precum într-un coşmar. Dar, ca miraculoasa apă vie din basme ce reface alcătuirea iniţială, spre stupoarea şi întristarea personajelor malefice, sufletul este liantul care dă omogenitate şi un sens, mai adînc, al întregului acestor bucăţi disparate şi jalnice. Minunea aceasta este: alcătuirea însăşi, asamblarea elementelor într-un tot, iar tragismul derivă din imposibilitatea de a ţine, o dată pentru totdeauna, la un loc părţile care alunecă, nu pot să nu alunece din acest divin desen originar. Înspre o autonomie echivalentă, de fapt, cu extincţia. Printr-un fel de «transfer» magic, viaţa (valoarea supremă) trece ca un fluid prin vasele comunicante ale umanului, dintr-un corp în altul, reparînd ireparabilul şi revocînd irevocabilul, smulgînd morţii cîte ceva […]
La multi ani, cu sanatate si impliniri, Ileana Malancioiu!
Te stimez mult şi de demult…
Petre Anghel
In primul rand, LA MULTI ANI, ILEANA MALANCIOIU!
De multa vreme simt nevoia sa va explic o intamplare care a avut loc demult, foarte demult. N-am putut-o uita, din pricina sentimentului de vinovatie care m-a insotit de-atunci incolo…Era prin anii 80 si ceva. Lucrati pe atunci la „Viata Romaneasca”, unde imi aparuse un articol de care eram foarte mandra fiindca-l consideram foarte „subversiv” si poate chiar era, pentru vremurile acelea, dar nu asta conteaza. Dvs. va iesise de sub tipar un volum de versuri, il vad si-acum in fata ochilor… mi-au placut atat de mult incat am simtit nevoia sa va scriu si sa va felicit. Ceea ce am si facut. Misiva mea era scurta si era transmisa pe adresa redactiei, fireste iscalita cu numele meu. Nu stiu daca v-a parvenit sau nu vreodata dar, nu peste putin timp ne-am „intalnit” la restaurantul U.S. Si ati inaintat inspre mine, insufletita de un suras foarte luminos. Dar eu eram insotita de sotul meu, care si el va aprecia foarte mult. Atata doar ca n-as fi vrut sa afle de existenta acelei scrisorele… m-ar fi certat… era „periculos”. Asa cum de altfel m-a certat foarte tare si cand am imprumutat cuiva volumul dvs. de versuri! Si-atunci, cand v-am vazut zambindu-mi si apropiindu-va de noi, m-am facut ca nu va observ, ba chiar am privit ostentativ in alta parte. V-ati oprit si erati nedumerita. De-atunci nu v-am mai vazut niciodata.
Vroiam doar sa va spun cat de rau mi-a parut si continua sa-mi para…
Il felicit pe Daniel Cristea-Enache pentru ca a punctat, foarte placut si convingator, momentul aniversar al Ilenei Malancioiu. Sunt un cititor de poezie, iar Ileana Malancioiu este printre lecturile mele constante.
Va urez, cu prilejul implinirii varstei de 70 de ani: La multi ani, doamna Malancioiu! Sanatate multa si curaj in lumea zbuciumata in care va infingeti versurile!