Zavera

În  liniştea cuibului său de la Vălenii de Munte, Harry Tavitian s-a retras, de cîteva săptămîni, să se bucure de huzur, lîngă soba cu lemne şi graţioasa pisică Bedros, zîmbind uneori, pe sub barba cea deasă, unor duhuri îndepărtate. Iese din casă doar ca să mai dea prin nămeţi cu lopata sau pentru scurte plimbări cu soţia sa, Manuela. Dar beatitudinea acestui sacru huzur ascunde-un secret: o lucrare. Nu o creaţiune la pian, ci o carte, cu titlul de lucru Zavera. A renunţat şi la un concert pentru asta, căci opul secret se adună de prea multă vreme şi mai trebuie aranjat. În fapt, de vreo jumătate de veac lucrează la el, apar mereu date noi şi nu se mai termină. E cartea propriei sale vieţi, aşa cum s-a reflectat ea în felurite oglinzi ale vremii, cu bune şi rele: mii de cioburi, mai mari sau mai mărunte, şi care, puse în ordine, recompun o imagine, să-i spunem cubistă, a proiectului său ontologic – cu inevitabile exagerări, deformări şi bruiaje, care-i şi restituie farmecul: nu-i o carte convenţională, cu memorii şi mărturii glorioase, cu elogii mai mult sau mai puţin aranjate şi cronici „de bine“. În fapt, aş spune că […]