De partea Statelor Unite

Ultima şi cea mai importantă ştire este cea furnizată intempestiv, zilele trecute, de însuşi conducătorul Statului român, de preşedintele Traian Băsescu. După o şedinţă a CSAT, ţinută la „botul calului“, cum se spunea de către tîrgoveţii ce aranjau rapid un geşeft şi apoi beau şi aldămaşul – zăpezile din ultimele zile ne-au redeschis poftele pentru întîmplări şi evenimente petrecute mai demult –, am aflat cu mic, cu mare că România a acceptat, doar de principiu, zice-se, amplasarea pe teritoriul naţional a unor elemente ale scutului antirachetă american. Punct ochit, punct lovit. Adevărul e că de mult doream să fim siguri că americanii sînt şi vor fi cu noi. Şi nu ne vor lăsa de izbelişte, cum au făcut ruşii în Primul Război Mondial. Cînd, aliaţi, nealiaţi, ne-am pomenit singuri în faţa forţelor Puterilor Centrale. Şi, cu uriaşe sacrificii, am realizat, ca stat român, un vechi vis: întregirea României. A fost. Dar acum?   Acum, dincolo de interminabilele frămîntări intestine, de ciorovăielile fără noimă şi de gîlcevile fără limită, sînt cîteva puncte esenţiale de pe agenda naţiunii cărora nimeni nu le poate contesta prioritatea. Şi importanţa. Sigur că bombăneli sînt şi vor fi. Sigur că obiecţii şi cîrteli vor apărea – […]