TEATRU. Travestiul în teatru, masca totală

A juca un rol în travesti, o aflăm rapid din orice dicţionar explicativ, înseamnă a interpreta un rol de sex opus, iar tehnica este tot atît de veche precum teatrul. Originile travestiului coboară în teatrul popular, de bîlci, unde şarjarea era gustată de privitori, iar masculinitatea deghizată în caracter feminin sau invers stîrnea rapid şi sigur hohote de rîs şi ropote de aplauze. Asta – pentru că travestiul e preferatul comediei, de la Aristofan la commedia dell’arte, ale cărei tipologii scenice recurgeau şi la trucări ale genului natural. Într-o altă epocă, elisabetană, actriţele erau excomunicate din perimetrul teatrului, regula fiind ca toate personajele să le fie încredinţate bărbaţilor. Inclusiv cele de tragedie. Atunci, ceea ce se căuta, cînd venea vorba de eroine, erau actori imberbi, cu structuri somatice apropiate de cele feminine, ori, dimpotrivă, masivi, pentru imperative caricaturale. Convenţia era acceptată, actorii încercînd să se specializeze, măiestria lor fiind cu atît mai mare, cu cît privitorii reuşeau să-i „deconspire“ mai aproape de finalul reprezentaţiei sau chiar deloc. Travestiul nu e, însă, numai o tehnică actoricească, ci şi una de construcţie dramatică. În dramaturgia canonică, quiproquourile erau complicate şi prin asemenea răsturnări generice intenţionate. Să dăm exemplu doar A douăsprezecea noapte […]