Despre dragoste, de la Berlin la Bucureşti
- 25-02-2010
- Nr. 514
-
Alexandra OLIVOTTO
- Actualitate
- 0 Comentarii
Ca să îl parafrazez pe Leonard Cohen, întâi am luat Cannes-ul, apoi am luat Berlinul (Manhattanul şi SUA rămân încă foarte departe). E drept, a remarcat-o şi Florin Şerban, cel dintîi e cel mai important festival de film din lume şi un eveniment mediatic prin apropierea Jocurilor Olimpice, din punctul de vedere al calibrului. A fost asaltat de cinematografia românească într-un mod cvasi programatic, secţiune cu secţiune, tatonat cu maximum una – două producţii (de obicei, un scurtmetraj şi un lungmetraj) pe ediţie. Cannes-ul a inventat un premiu pentru noi – cel pentru cea mai bună interpretare nu exista la secţiunea „Un certain regard“. Berlinul a fost mult mai rece, existînd ani în care nu vedeai vreo peliculă românească pe acolo. În plus, au fost regizori români care şi-au terminat peliculele la timp pentru Festival, le-au propus, însă apoi şi-au programat premierele la alte evenimente de profil, din cauza încadrării în secţiuni inadecvate şi suprapopulate. 2010 a reprezentat o ruptură faţă de această tradiţie nefericită; prezenţa românească la Berlin a fost copleşitoare: Paul Negoescu, Adrian Sitaru, Constantin Popescu, Florin Şerban, şi, nu în ultimul rând, Dragoş Bucur în programul „Shooting Stars“, destinat promovării actorilor europeni. Însă, există un punct […]