Nu eu m-am născut, ci mama m-a născut
- 25-02-2010
- Nr. 514
-
Theodora-Eliza VACARESCU
- Literatură
- 1 Comentarii
Nu am vrut să scriu despre volumul Naşterea. Istorii trăite. Pentru că, indirect, cîteva pagini din acest volum sînt şi despre mine. Dar m-a întristat foarte tare o observaţie făcută recent de Iulia Popovici în această revistă. Nu asocierea în sine, ci definirea prin asociere. Asocierea mamelor cu copiii lor este necesară şi copiilor-fiice, şi copiilor-fii, dar poate celor din urmă ar trebui să le fie reamintită din cînd în cînd – iar povestirile din cartea Naşterea… tocmai acest lucru încearcă să facă. Însă definirea mamelor prin asociere cu copiii le neagă femeilor capacitatea de şi dreptul la autodeterminare. Unul dintre mecanismele patriarhale tipice de a refuza femeilor statutul de subiecte (nu folosesc subiecţi în mod intenţionat) ale acţiunii, existenţei, cunoaşterii este definirea lor în relaţie cu un subiect-bărbat: soţul, tatăl, fiul etc. Femeile nu există prin ele însele, ci prin asocierea lor cu subiectul „tradiţional“. Nimic din ceea ce sînt, fac, produc femeile nu poate avea valoare, nu poate fi recunoscut şi inclus în circuitul public dacă nu există, undeva, o asociere explicativă cu o instanţă legitimă şi legitimantă. În acest caz, asocierea este un pic diferită, dar doar un pic. Efectul, însă, este acelaşi, dacă nu chiar […]
Draga Theodora, Nu am citit inca povestile din Nasterea… dar am citit destule povesti de nastere la viata mea (plus propria mea poveste traita si scrisa) ca sa am o idee despre ce e vorba. Copilul are o mare contributie la nastere, mai ales daca este vorba de o nastere naturala. Este primul lui act de vointa. El decide cand, cat dureaza, el se invarte, se succeste pentru a se naste. Stiu ca efortul mamei este imens dar efortul copilului, mai putin vizibil, nu trebuie neglijat. N-am putea sa ii spunem ‘nasterea noastra”? A noastra, mama, copil si, in cazurile fericite, chiar si tata. Si apoi mai e chestiunea definirii mamei prin copil. Daca asta erzulta din volumul de fata, mi-e teama ca nu e o greseala ci o realitate cu care fiecare mama se confrunta in primele zile, saptamani, luni. Identificare cu nou-nascutul este atat de puternica, de instinctiva incat este o lupta sa te regasesti, sa redevii tu insati, sa te recunosti din nou in oglinda. Cred ca este important ca femeilor sa li se recunoasca aceasta lupta si intreg travaliul asociat. Sau poate nu am inteles eu prea bine argumentul tau…