Solomon Marcus la 85 de ani

Bunul meu prieten Marcus, Cred că nu ţi-am povestit niciodată cum am ajuns la tine. De ce te-am ales tocmai pe tine dintre atîţia oameni despre care aş fi putut să scriu* ca jurnalist? Uite cum a început. Am primit într-o zi coperta care se pregăteşte pentru publicarea, în variantă electronică, a discursului tău de recepţie de la Academie**. Te ştiu de cîteva luni doar şi, cronologic, ne despart şaizeci de ani, dar acesta e doar un detaliu care iese la iveală din acte. În realitate, eşti cel puţin la fel de tînăr ca şi mine. Mai ţii minte cînd ţi-am spus asta? Se întîmpla după prima întîlnire, cînd tu mi-ai luat la un moment dat agenda să-mi notezi pe ea titlul discursului pe care urma să-l ţii la sesiunea de comunicări pe tema „Ştiinţă şi spiritualitate“, şi ai zîmbit cînd ai citit ce notasem pe foaie, în aşteptarea ta. Scrisesem „Poate nu mai vine. Poate nu dăm lucrare astăzi. Scap“. Vezi cît de greu uităm de „traumele“ şcolii? Mi-ai spus că stai aproape de Institutul de Matematică, unde ne întîlnisem, şi că, la plecare, ne putem opri la adresa ta, să îmi dai cîteva cărţi. Mi-ai scris pe prima […]