Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Simulacrele dezbaterii intelectuale
- 12-03-2010
- Nr. 516
-
Cezar GHEORGHE
- Editorial
- 5 Comentarii
Imaginaţi-vă cîmpul dezbaterii publice ca o infinită reţea de semne, ca o imensă suprapunere de „platouri“ de reprezentare ce desemnează eterogenitatea discursurilor culturale, politice şi sociale din spaţiul românesc. Dincolo de neajunsurile limbajului, imposibilitatea constituirii unui spaţiu performant şi activ al dezbaterii publice este cauzată de un fenomen asemănător simulacrelor lui Baudrillard. În spaţiul dezbaterii publice româneşti, „abstracţia nu mai este a hărţii, a dublului, a oglindirii conceptului. Simularea nu mai este cea a teritoriului, a unei fiinţe referenţiale, ea este generarea de modele ale realului fără origine sau realitate.“ Teritoriul realităţii sociale nu mai precedă de mult harta dezbaterii intelectuale. Cel mai evident exemplu în acest sens este recenta distrugere a activităţii IICCMER prin politizarea şi prin strămutarea Institutului sub influenţa apropiaţilor preşedintelui. Motivarea acestei restructurări abuzive a fost făcută de pe poziţiile unui discurs ştiinţific care revendica, înainte de toate, interesul intelectual, teoretic pentru tema procesului comunismului şi care critica demersurile ştiinţifice bazate pe găsirea de dovezi palpabile pentru condamnarea foştilor torţionari. Un europarlamentar român, mimînd imparţialitatea, a declarat recent că, pentru el, tema comunismului, în calitate de decan al unei facultăţi de studii politice, îi aduce, înainte de toate, satisfacţii intelectuale, îi inspiră o oarecare bucurie […]
sunt cu totul de acord cu ninat. nu pun la indoiala faptul ca tema comunismului a fost confiscata politic. cu toate astea, exista accente patetice in textul lui cezar, altminteri foarte bun. intrebarea sa retorica pe care o citez reprezinta un astfel de accent. si cred ca referintele culturale, in doze mici, fac bine.
Daca domnii ce se erijeaza in elita intelectualitatii ce analizeaza comunismul si pretind ca lupta impotriva lui se rezuma doar la declaratii sforaitoare si sterile,neimplicandu-se direct in sanctionarea tortionarilor si vinovatilor care se mai lafaie inca pe spinarea noastra si pe banii nostri,e evident ca sunt lipsiti si de constiinta,si de moralitate si n-au decat sa macine in gol la nesfarsit, ca nimeni nu-i va lua in seama.
A-ti cosmetiza imaginea cu noi si pretentioase (academice0 tomuri,bune doar sa-ti ia ochii,si a pretinde ca tu esti cel chemat sa rezolve problema Crimei si a victimelor,fara a misca,in schimb,un singur deget,e un act pe cat de imoral pe atat de nociv si malefic.Rugam,a ne scuti,onorabilii !
Domnule Cezar, pentru a spune ce avetiu de spus nu e nevoie sa-i citati la tot pasul pe Baudrillard si pe Debord, asa pedanterii gasesti la tot pasul in partea cealalta, pe blogul lui Vl. Tismaneanu. Sunteti la fel de inteligent si fara ele, credeti-ma. Renuntati la referintele docte si veti fi mai eficient.
@alexandru, intrebati : „Ce ar trebui facut cu comunismul la o fac de stiinte politice?”
Pai, ar trebui studiat, e limpede. Dar la fel de limpede mai e faptul ca IICCMER nu este o simpla facultate …
Studiul comunismului poate lasa in urma multe chestii, inclusiv europarlamentari satisfacuti intelectual. Numa ca la noi, pina la institul in formula Marius Oprea, studiul comunismului a lasat in urma doar intelectuali SATISFACUTI MATERIAL. Comunismul, spre deosebire de revolutia franceza, este o experienta tragica RECENTA, cu victime in morminte proaspete sau ingropoate de vii in uitare. Am mai scris pe undeva, daca am reduce cercetarea comunismului doar la satisfactii intelectuale, atunci victimele comunismului, din mormintele lor stiute si nestiute, par a fi ajuns acolo doar din motive stiintifice&umanitare : pentru a/i oferi dlui Tismaneanu teme pt cartile sale, pt a le asigura sinecurele oamenilor presedintelui de ieri, de azi si de miine si pt a le asigura tortionarilor batrineti linistite. Textul de azi al dlui Cezar Gheorghe, ca si excelentul text al Iuliei Popovici de saptamina trecuta (Lasati tortionarii sa/si traiasca batrinetile), pun in discutie grotescul dezbaterii intelectuale pe marginea comunismului, mai precis faptul ca intelectualii nostri au facut o miza in sine din discursul anticomunist, cine/i cel mai tare in parcare in discurs, uitind completamente de victime.
Cezar, spui: Un europarlamentar român, mimînd imparţialitatea, a declarat recent că, pentru el, tema comunismului, în calitate de decan al unei facultăţi de studii politice, îi aduce, înainte de toate, satisfacţii intelectuale, îi inspiră o oarecare bucurie rezervată cercetătorului în ştiinţele politice. Cum poate un fenomen în esenţă tragic – care a distrus mii de vieţi omeneşti – să constituie un obiect de studiu care aduce „satisfacţii intelectuale“?
Bun, e vorba de Cristi Preda cred. Acum, ce ne facem daca, in ideea ca revolutia franceza a fost un eveniment tragic, cei care o studiaza nu ar resimti satisfactie intelectuala gindind-o – a propos de Furet? Ce ar trebui facut cu comunismul la o fac de stiinte politice?
Eu cred ca discutii despre comunism iti pot aduce si sartisfactii intelectuale, ceea ce nu e desigur adevarat despre discutii referitoare la victimele regimurilor comuniste romanesti. E ok?