BIFURCAŢII. Iarna se numără bobocii
- 12-03-2010
- Nr. 516
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 4 Comentarii
Mai precis, după prima sesiune. Şi, cel puţin la matematică, numărătoarea nu iese bine. Dintre studenţii de anul întîi, nici jumătate nu sînt integralişti. Mulţi dintre cei picaţi au dat foi de examen albe, alţii au scris cîte ceva – mai rău: se vedea clar nu doar lipsa de cunoştinţe, ci şi confuzia cumplită care le locuieşte mintea. Dintre cei care au luat examenele, unii au luat doar nota 5 (cinci) – de încurajare. Iar cum arată scrisul multora dintre viitorii intelectuali ai patriei, cum văd ei gramatica limbii române – mai bine să nu ştiţi. Aceasta fiind situaţia, ce-i de făcut? În primul rînd, să identificăm cauzele. Asta nu-i prea greu. E clar că studenţii vin în anul întîi nepregătiţi bine din liceu. Dar mi se pare inutil să glosez asupra schimbărilor necesare în programe, mod de predare etc. S-a tot spus. Şi, de fapt, poate că nici nu e atît de dramatică pregătirea lor precară. Poate că n-ar trebui să primim atît de mulţi studenţi. Dacă am da examenul de intrare mai serios, ar intra cam jumătate din cei de acum. Şi ne-am putea face toţi treaba. Dar asta nu se poate, pentru că sîntem finanţaţi pe […]
Stimata Doamna, aveti enorm de multa dreptate. Copii destepti, care vor sa invete, se irosesc la tara cu \”profesori\” betivi si de joasa speta.
Insa, ACEASTA nenorocire a fost creatia directa a celui dintai analfabet al tarii, care in ura lui viscerala fata de valori, propagata la rang de politica de stat, a distrus ce se putea distruge. PONOASELE LE TRAGEM SI ACUM! Ceausescu a distrus invatamantul, demnitatea profesorilor si a scolii romanesti.
Din nefericire, intreg sistemul de invatamant e… pur si simplu defect. Selectia copiilor e bizara (eufemistic vorbind). In timp ce tineri care nu stiu sa scrie romaneste la nivel de clasa a patra primara (jur ca nu exagerez, am citit texte de-ale unora!) ajung studenti si chiar termina o facultate, copii dotati se pierd pe drum de cele mai multe ori numai si numai din pricina ca parintii lor nu au bani indeajuns si nu-i pot ajuta. (De pilda, nu pot plati faimoasele meditatii). Iar la scoala nu se face scoala. Notele se obtin… cum se obtin… si, la urma, admiterea la facultate se face nu pe baza unui examen serios ci pe baza mediei generale obtinute la liceu, medie care de cele mai multe ori nu are nici o legatura cu ceea ce stie cu adevarat viitorul student nici in general, nici in domeniul in care doreste sa se specializeze. Examenul de bacalaureat… ce sa mai spun! Care copil normal – adica fara „pile” si/sau bani de meditatii – poate performa la atatea materii deodata?! S-ar cere solutii urgente, inteligente, eficiente. Cine sa le dea? Si, mai ales, cine sa le puna in practica? Dar generatii dupa generatii se duc pe apa sambetei. E pacat. Asa cum se prezinta la ora actuala, cred sincer ca sistemul de invatamant de pe vremea genialului si a genialei era mai corect si mai performant!!!
si acordam diplome de studii superioare unor agramati.
O sa ne intoarcem la vremurile lui Asachi si ale lui Creanga, si macar daca…
AR FI BINE DOMNULE ORNEA SA SE ALEAGA ODATA PRAFUL DE MINCIUNA GENERALIZATA SI DEFAZATA FATA DE TIMPUL CONTEMPORAN CARE ESTE INVATAMANTUL ROMANESC!
Am sa adaug și eu câteva rânduri, celor scrise de domnul prof. Ornea și mă bucură faptul că încă putem găsi persoane care au curajul să spună niște adevăruri, de care se cam feresc toți.
La cumpăna trecerii dintre cele două milenii, asistam uimiți la primele efecte ale reformelor din sistemul educațional. Atunci încet-încet, universitate după universitate, eram obligați să renunțăm la examenele de admitere. Și asta pentru că se ajunsese la situația paradoxală în care candidații nici măcar nu mai puteau copia unul de altul, pentru că într-un grup de 30-40 de tineri, nu mai găseai nici măcar unul care să știe să rezolve subiectele. Au mai trecut 10 ani, s-au mai făcut vreo câteva reforme în pre-universitar și am ajuns într-o nouă etapă, în care constatăm cu stupoare că există studenți care nu știu să scrie decât cu litere de tipar ! Acum am ajuns să plângem după „calitatea” studenților din anii 2000 și ne întrebăm cât de jos vom ajunge ?
Sigur că fenomenul nu este caracteristic doar României și este oarecum descurajant faptul că țari puternic dezvoltate, cum ar fi Germania sau Franța, nu găsit soluții pentru a contracara acest dezinteres al tinerelor generații, față de specializările care cer un efort intelectual deosebit.
Mă îngrijorează și faptul că în ceea ce privește reforma educațională, încercăm să ne angajăm pe căi deja verificate ca fiind greșite. Se dorește micșorarea numărului de ore în pre-universitar, eliminarea pe cât posibil a disciplinelor dificile din domeniul științelor etc. America a ajuns la concluzia că trebuie să-și reconsidere strategia educațională și să crească numărul de ore de matematică, fizică și chimie, iar noi vrem acum să verificăm dacă peste 20-30 de ani vom ajunge la aceleași rezultate. Vom ajunge cu siguranță în același punct, ba poate chiar mai jos și vom plânge după studenții care știau să scrie măcar cu litere de tipar.