CRONICA TV. Solitaire et solidaire la New York

Solidaritate este un cuvînt foarte frumos. Cel puţin aşa îl percep eu. Ca şi New York-ul. Cel puţin, aşa mi-a rămas el în inimă. Parcă şi uitasem de ele. Şi de solidaritate, şi de New York. Este o impresie strict personală şi nu implică neapărat o glosă savantă în jurul cuvîntului. Sau alte paranteze despre un oraş care m-a primit cu multă căldură şi unde m-am simţit mereu solidară cu locuitorii lui. De pe stradă, din metrou, de prin numeroasele magazine sau din autobuzele care nu pun frîne bruşte, să cazi la fiecare smucitură. Vorbe, desigur, combinate cu amintiri personale. Tot sucind şi răsucind cuvintele în fel şi chip, le-am golit de multe ori de substanţă, de trăire lăuntrică, de vibraţie, de înţelesuri adînci. Aşa cum, tot căscînd gura la televizor, neglijăm să mai şi medităm la tot ce se întîmplă pe lumea asta, despre rostul şi înţelesul acestei lumi din care fiecare facem parte, cu titlu individual sau într-o anume colectivitate. Că ea se numeşte familie, popor, etnie, religie – eşti, sîntem, solidari prin alţii, cu ajutorul altora. Solidaritatea presupune şi existenţa „celuilalt“, a „celorlalţi“. Unul nu poate fi solidar cu el însuşi. Unul poate fi solidar cu încă […]