BIFURCAŢII. Muică, sîntem neam de genii

În vremurile, pentru mulţi, de nu chiar aşa tristă amintire, Flacăra lui Adrian Păunescu avea o rubrică intitulată „Inteligenţa românească în acţiune“. Era un deliciu pentru toată lumea, deşi nu toţi apreciau acelaşi lucru la ea. Apăreau acolo reportaje, uneori în serial, despre tot soiul de vraci, vindecători-minune, inventatori, oameni de ştiinţă ignoraţi de obtuzele academii osificate în ineptele lor statute – ce mai, acolo pulsa spiritul creator al neamului. N-am să-l uit niciodată pe profesorul de astronomie din anul al patrulea, în timp ce ne citea (cu intonaţie, comentarii şi digresiuni moral-politice), la un seminar, un articol de la aşa-zisa rubrică în care se vorbea despre un tip care-i dădea, superior, bobîrnace nepriceputului de Einstein, demola din vîrful pixului toată teoria relativităţii, cred că era un inginer din Galaţi. Profesorul se dezlănţuise, noi ne prăpădeam de rîs, deşi ne era clar că, pentru ce se auzea în sala aceea, puteau să ne lege pe toţi. Protagoniştii rubricii spuneau, de obicei, enormităţi uşor detectabile de specialişti şi demontabile, cum spuneam, chiar la nivelul unui seminar cu studenţii. Adrian Păunescu şi reporterii lui ar fi putut afla uşor adevărul, dacă asta i-ar fi interesat. Dar nu adevărul conta. Nici măcar senzaţionalul […]