ARTE VIZUALE. Noaptea Albă a Galeriilor – prilej de combatere a prostului gust
- 18-06-2010
- Nr. 529
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Arte
- 3 Comentarii
Între 11 şi 12 iunie 2010 a avut loc cea de-a patra ediţie a Nopţii Albe a Galeriilor. Peste patruzeci de puncte de expunere, galerii ori spaţii alternative din Bucureşti, au fost gazde ale unui eveniment care face cinste oraşului şi ţării. Arta contemporană (de la noi) cîştigă pe an ce trece un public tot mai numeros şi mai elevat, fapt care nu poate decît să ne bucure şi să ne dea speranţă. România nu este, statistic vorbind, doar ţara manelelor şi a telenovelelor ori rampa de lansare europeană a căpşunarilor, cerşetorilor, servitoarelor sau borfaşilor fără frontieră. În această idee, am ales spre prezentare, din numeroasele şi interesantele manifestări ale Nopţii, evenimentul de la Elite Art Gallery – Galeriile Municipiului Bucureşti, intitulat Cockalari&Principiese. De ce cockalari şi nu simpli cocalari în expoziţia propusă? Datorită faptului că, parafrazînd o zicătoare oltenească, în orice prost doarme un gigolo. Acesta poate fi foarte uşor trezit prin muzică îndoielnică, clipuri imbecile, filme de mîna a şaptea, bani nemunciţi (nemeritaţi) sau de către persoane deja „iniţiate“. De ce principiese şi nu principese, prinţese, piţipoance? Pentru că în spatele lor stau principii bine definite, sînt piese principale şi au visuri utopic princiare. Majoritatea (pro)vin din […]
interesanta aceasta expozitie.
S-a remarcat fotografia cu bmw-ul rosu „oprit” in fata unor cladiri SF. Am crezut – la inceput- ca e trucaj.
Filmul -Cocalar Tube- si performance-ul actorilor au contribuit la reusita.
felicitari. organizatorii acestui eveniment cultural de asemenea amploare merita aplaudati!
De departe cea mai reusita expozitie de la Noaptea Galeriilor. Performance-ul sustinut de cei cinci actori a fost extraordinar! Parca s-au materializat din imaginile existente pe internet. Inteligenta si ironia au mentinut insa echilibrul necesar unui astfel de demers. Dupa ce i-am vazut vreo jumatate de ora si am plecat spre alte cateva galerii, am luat hotararea de a ne intoarce si, din fericire, am putut asista in continuare la amplul performance pana spre 2 noaptea. Filmul video a fost extrem de acid. Cred ca mergeau incluse si imaginile cu cocalari calare pe statui.
Astept o posibila continuare intr-un muzeu mai mare, ca de exemplu, MTR. Cred ca ar arata foarte bine o actiune de acest tip. Poate va dau o idee.