Un nou mod de „a auzi“
Marin MĂlaicu-Hondrari, Apropierea
- 28-07-2010
- Nr. 535
-
Cezar GHEORGHE
- Literatură
- 1 Comentarii
Recunosc că întotdeauna caut şi mă atrag cărţile inclasabile, atipice nu numai prin inabilitatea lor de a fi cuprinse într-un gen anume, dar şi pentru calitatea lor de a genera o înţelegere mai profundă a realităţii de dincolo de limitele gîndirii şi limbajului. Mă gîndesc la Vizuina luminată a lui Blecher, Mic manual de fericire perfectă de Ilarie Voronca, cărţile lui Mircea Horia Simionescu, Didactica nova a lui Radu Petrescu,Zenobia lui Gellu Naum, poezia lui Mircea Ivănescu, poezia lui Virgil Mazilescu şi a Marianei Marin, poemele Angelei Marinescu, Cartea de la Metopolis a lui Ştefan Bănulescu, Trupul ştie mai mult şi Pupa Russa de Gheorghe Crăciun,Lebăda cu două intrări a Norei Iuga, Arta Popescu de Cristian Popescu, Exuviile Simonei Popescu, dar şi Cartea neliniştirii de Fernando Pessoa, Cahiers de Rodez ale lui Artaud, cărţile lui Pavic sau De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi. Este o listă ce ar putea continua, adunînd cîteva zeci de cărţi şi autori care au scris sau scriu ceea ce îmi place să numesc „mai mult decît literatură“. Cartea tuturor intenţiilor – eseu, poem, roman Pe Marin Mălaicu-Hondrari l-am descoperit foarte tîrziu, regăsind o voce familiară ca şi cum aş fi citit unul […]
pacat ca in comentariul la un roman asa de frumos, autorul alege sa vorbeasca despre aceasta frumusete, raportandu-l mereu, de cele mai multe ori, fortat, la alte lecturi ale sale, ignorand multe dintre semnificatii