Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Adrian Marino, un autor pierdut printre recenzii
Despre raţionalismul, liberalismul şi stoicismul autorului
- 28-07-2010
- Nr. 535
-
Adrian NIŢĂ
- OPINII
- 2 Comentarii
Deşi apărută de puţin timp, autobiografia lui Marino (Viaţa unui om singur, Editura Polirom, 2010) a suscitat reacţii dintre cele mai diverse: de la înţelegere şi compasiune la spaimă şi ură, de la admiraţie şi respect la desconsiderare şi dispreţ. Explicaţiile acestei stări de fapt sînt de găsit în complexitatea personalităţii autorului, în lipsa de menajamente cu care a tratat anumite persoane, în singurătatea autorului, dar şi în prejudecăţile politice sau de altă natură ale exegeţilor. Dacă mai punem în retortă faptul că un ziar supus ordinelor securităţii a publicat aşa-zise dezvăluiri legate de colaborarea lui Marino cu odioasa poliţie politică comunistă, complexitatea contextului interpretativ al lucrării postume a lui Marino creşte exponenţial. Instincte, umori sau resentimente O privire lucidă asupra lucrării (incluzînd aici şi… literatura secundară, în acord cu cerinţele hermeneuticii), o privire lipsită de prejudecăţi politice ori de altă natură arată cum de la un capăt la altul al lucrării ni se prezintă drama umană a autorului Biografiei ideii de literatură. A fost judecat, condamnat la închisoare, a avut domiciliu obligatoriu, interdicţie de a scrie, a fost urmărit şi persecutat de Securitate, iar după Revoluţie a fost tot mai singur. Toate acestea, şi multe altele, l-au determinat să-şi […]
Imaginati-va o ambarcatiune,in plin ocean,surprinsa de furtuna si hula,incercand din toate puterile sa-si mentina pozitia si directia,amenintata „la tot pasul” cu scufundarea.
Consider ca se poate face o apropiere intre situatia prezentata mai sus si viata lui Adrian Marino -si nu numai a lui – in sistemul totalitar.
Or,in aceste conditii-limita,ce pretentii mai poti sa ai despre respectarea si rigoarea unor simple precepte,oricat de nobile ar fi acestea ? Ma indoiesc ca ar putea exista cineva care sa le faca fata.
Dincolo de toate acestea,figura marelui carturar Adrian Marino,devenita un caz,ramane ca o rana deschisa in Istoria literaturii,rana ce va suscita in continuare multe si variate controverse.
A nu se uita ca in conditii asa-zise normale omul e supus greselii,darmite intr-un sistem criminal,unde viata si libertatea omului nu mai fac nici doua parale ?
Asa ca imi rezerv dreptul de a incerca sa fiu impartial si obiectiv,pe cat e cu putinta.Adrian Marino merita ceva mai mult decat i se ofera postmortem
Parerea mea !.
Când Adrian Marino se dovedeşte, prin efortul de a reflecta sistemic, trans-sistemic, nu mai poate fi abordat obedient-contextual, ci creativ-compoziţional. Tocmai ireductibilităţile dintre trăsăturile societăţii şi cele ale propriei personalităţi i-au favorizat, ca într-o metaforă, accederea unei semnificaţii fără semnificant, originalitatea viziunii; Adrian Marino este, pe drept cuvânt, o personalitate, căci a ţâşnit „de sub vremi”, din context.