BIFURCAŢII. Cartea cu prieteni: Geo
- 15-10-2010
- Nr. 546
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 13 Comentarii
Pe Geo Nan l-am cunoscut în 1993, toamna. Eram la Bruxelles, cu o bursă postdoctorală. Pe acelaşi etaj pe care se afla o parte a departamentului de matematică, era şi un culoar cu birouri ale fizicienilor. Figura unuia cu care mă intersectam adesea la lift îmi părea cumva cunoscută, un brunet înalt, creţ. L-am urmărit într-o zi pe culoar, să-i văd numele pe uşa biroului. Sandu Popescu. Intru. „Liviu Ornea, de la Bucureşti“, zic. „Sandu Popescu, Tel Aviv.“ Nu ne cunoscusem. Dar avea un aer care-mi era familiar. Sandu era produsul perfect al satului global. Mamă evreică, tată creştin-ortodox-ardelean, căsătorit cu o unguroaică de vieille souche, catolică din Oradea, emigraţi în Israel. Aveau o fetiţă, Alma, uşor derutată de situaţie: vorbea ungureşte cu mama, româneşte cu tata, ivrit la grădiniţă în Israel, franceză – la grădiniţa din Bruxelles. După vreun an, se mutau la Boston. Alma se specializa în engleză. I-am reîntîlnit, peste cîţiva ani, la Roma: Alma o rupea şi pe italiană. Sandu era, la Bruxelles, singurul amic pe care puteam să-l vizitez, să mai scap din austerul cămin, al unui centru sportiv, în care locuiam. Într-o seară, apare un văr de-al lui din Timişoara, împreună cu un […]
de altfel, si „Nu ne cunoscuseram” se potrivea manusa (vezi „Nu ne cunoscusem”, marca O.L.i)
martafoilor din josul paginilor le este permis sa incurce un carei cu un carui
din Ion Creanga, cel cu postarea, nu din clasic: „la biblioteca institutiei al carui membru …”
In alta ordine de idei, povestea m-a fermecat si tocmai de aceea imi permit – fuseseram colegi- s-ar fi potrivit manusa.
chiar asha: pai, bine, bre, nu va putetzi voi, chiar bucura cetind un text? Ca vaz ca va legatzi da tat felu’ (hai, legatzi-va & d-ale mele &-o sa va spui hai sictir!) da chestii marunte.
Chiar asha: ce fel da cetitori cu fierea’n gura-s ashtia?
Numa’ fain,
Nea Marin
Stimata doamna,
Ambele forme sunt considerate corecte in gramatica domnului Iorgu Iordan din 1935. Cartile recente de gramatica considera forma folosita de catre autorul articolului ca fiind fie invechita, fie neliterara. Cum articolul a aparut in Observatorul Cultural si nu in gazeta de perete de la APACA, pretentiile sunt mari. Asta doar daca „scriitorul” nu se considera contemporan cu Ion Creanga.
Asta este rubrica dlui Ornea. Cat despre forma verbala, verificati mai intai, si apoi gasiti alt nod in papura: sunt corecte ambele forme!
de fapt m-am razgindit, nu e chiar asa de plictisitor. e chiar interesant cum se poate ajunge de la un text neutru la asemenea comentarii.
@cineva: lasind la o parte naivitatea lui Trandafir, cit conteaza o greseala gramaticala in universul unei povesti, chiar si in una de o pagina? atmosfera, constructie, personaje fermecatoare, o poveste are multe dimensiuni, iar o greseala gramaticala nevinovata si izolata, nu o anuleaza. Ar trebui sa fim mai toleranti, de ce sa ne atacam unii pe altii pentru un nimic. Care e miza, niste pretentii platonice de intelectual? e urit si atacul faculta de mate contra clasele primare, uneori o \” asemenea subtilitate\” face mai mult rau decit o injuratura cinstita in fata.
E doar un apel ca ar trebui sa fim mai buni, sa nu urmarim niste greseli neimportante. Pina la urma preferam, nu?, sa citim aceasta poveste, unui text corect din abecedar, ana are mere etc. raman la parerea ca atacul animalic al lui creanga trebuie sanctionat public si chiar am sa urmaresc comentariile,. sunt curios daca revine pentru a ne mai oferi o portie de mizerie. sa facem diferenta intre acest comportament fundamental diabolic, si celalalte comentarii care sunt niste copilarii.
Pare si mai corect, si mai in spiritul limbii romane „o stiam bine, FUSESERAM colegi de generatie”. Dar lucrurile acestea nu se studiaza la Facultatea de Matematica, ci in clasele primare.
@ monitor: foarte amuzant. probabil comentariul dumneavoastra ar trebui sters primul, e cel mai jigntor. pe linga ca aveti principii plictisitoare, le si incalcati.
de ce am raspuns lui Creanga: pentru ca un om pe care nu il cunosc a scris o poveste buna, iar apoi a fost atacat cu bestialitate in public, pe o chestie fara nici o legatura, de catre o persoana aflata sub protectia anonimatului (tot ce stim e ca e din Humulesti). Si pentru ca intelegeti mai bine parabole, e bine ca atunci cind vedeti o persoana batuta la metrou, sa sariti si sa loviti agresorul, altfel s-ar putea sa moara. In rest, imi pare rau pentru toti oamenii care nu folosesc intreg vocabularul limbii romane, si pentru toate ziarele care cenzureaza mesaje. povestea era despre prietenie… nu am rabdat cind am vazut un comentariu care ilustra mizeria umana atit de bine… sunt plictisit acum
Pare mai natural, mai corect si in spiritul limbii romane sa spui: ” o stiam bine, am fost colegi de generatie ” si nu cum scrie autorul ” o stiam bine, fusesem colegi de generatie”.
Totusi, sa nu cautam pete in soare…
Iata o mostra de dialog asa cum nu trebuie el purtat.( Vezi articolul dlui L. Antonesei din acest numar al O.C.). in astfel de cazuri cred ca o interventie moderatoare a redactiei ar fi de dorit
o bucata cruda de viata- bine scrisa.
@ Ion Creanga de Vineri: ce comentariu infect!!! va sfatuiesc sa cititi numai in morse sau in binar, sau numai carti timpe de gramatica. ce comentariu infect!!!
Desi a produs, ca de obicei, un nou text fundamental pentru cultura din tara noastra, ca autor al frazei “O ştiam bine, fusesem colegi de generaţie.”, domnul O.L. nu are sanse sa implineasca visul familiei sale, acela de a numara printre componentii ei un membru al Academiei. Domnul in cauza ar putea totusi, in drumul spre slujba de seara, sa poposeasca la biblioteca institutiei al carui membru tanjeste sa devina, pentru a consulta cateva carti de gramatica, in scopul menajarii celor care nu au “urechi de piatra”.