Gabriela Adameşteanu, dincolo de politic

Aş începe rîndurile acestea despre ultimul roman al Gabrielei Adameşteanu pornind de la o chestiune cumva secundară. Provizorat a putut să pară un roman „plat“, „cuminte şi fără tensiune“. Ba, mai mult, Marius Chivu vorbea într-un număr din Dilema veche despre o „construcţie greoaie“, „chiar enervantă“, aşa încît, cumva firesc, i se părea că lista cu personajele şi gradele lor de rudenie de la sfîrşitul romanului „nu e o anexă – inutilă, aşa cum spusese, cred, Paul Cernat –, ci un adevărat instrument de lectură“.   Gabriela ADAMEŞTEANU, Provizorat, Editura Polirom, Colecţia „Fiction Ltd.“, Bucureşti, 2010, 448 p.   Dacă lista aceasta e, într-adevăr, un instrument de lectură indispensabil, atunci probabil că prezenţa ei nu va fi fiind, în intenţia autoarei, decît armătura unei ironii la adresa cititorului comod. Altfel, ea e cu adevărat inutilă şi n-ar avea relevanţă decît pentru îndoielile autoarei în privinţa posibilului cititor, pe care l-ar încurca orice istorie mai sofisticată. În treacăt fie zis, e o contradicţie la mijloc: dacă romanul ar fi cu adevărat plat, atunci tocmai o astfel de listă n-ar fi necesară. Lucrurile cu adevărat plate nu au nevoie de interogaţii, de reconstituiri detectivistice, de identificarea unui sens într-o istorie labirintică. Or, […]