De veghe în reţeaua de comunicaţii
V. Leac, toţi sînt îngrijoraţi
- 05-11-2010
- Nr. 549
-
Cristina ISPAS
- Literatură
- 0 Comentarii
În special pentru cei care l-au ascultat sau mai bine spus văzut pe V. Leac performîndu-şi textele, dar care nu l-au citit propriu-zis, va părea destul de stranie o etichetă cu „nostalgie“ lipită poeziei lui. Şi totuşi, fix despre asta este vorba, în special în tripticul care se creează începînd cu seymour: sonată pentru cornet de hîrtie (Editura Hartmann, 2005), trecînd prin dicţionar de vise (Editura Cartea românească, 2006) şi încheind cu foarte recentul toţi sînt îngrijoraţi. V. Leac, toţi sînt îngrijoraţi, Editura Tracus Arte, 2010, 72 p. Debutînd cu poemul ce scria pe mănuşa de baseball a băiatului cu păru roşu – mănuşa de la mîna stângă. vă mai aduceţi aminte de el?, în care se face trimitere, nu în mod explicit desigur, la mănuşa de box a lui Allie, fratele mai mic, mort, al lui Holden Caulfield, pe care ştim că erau scrise nişte versuri, volumul promite deja o combinaţie de naivitate şi inteligenţă, de curiozitate şi fragilitate, de hipersensibilitate şi libertatea aceea specială în care ajungi pînă la urmă să te simţi atît de cumplit de singur. De altfel, trimiterile la Salinger reprezintă o tradiţie păstrată cu obstinaţie în poezia lui V. Leac. Seymour din […]