Mainstream-ul românesc

  • Recomandă articolul
Suprapus pe establishmentul autohton, căci la două decade de la momentul ’89 teatrul nostru conservă în proporţie covîrşitoare sistemul instituţional antedecembrist, mainstream-ul românesc e caracterizat de acelaşi model (unic) care ar trebui să aducă succesul: stagiunea cadenţată de premiere, ca evenimente cvasisingulare – regizorul, garantul reuşitei –, înghesuiala directorilor de teatre pentru a prinde rînd la unul dintre numele de pe lista, destul de scurtă, a celor cu cotă – lucrul contracronometru, blocînd orice altă activitate a aşezămîntului şi concesionînd dimensiunea formatoare, de antrenament tip şcoală a unei noi producţii. Cazurile de asumare managerială a unei misiuni estetice urmărite cu program sînt puţine, cele mai multe instituţii lăsîndu-se mînate de valul previzibilului. Puţinele excepţii confirmă regula. Configuraţia mainstream-ului teatral românesc la reperul stagiunii 2009-2010, aşa cum l-a prefigurat selecţia FNT, e dată de creaţiile cîtorva directori de scenă spre care lumea teatrală priveşte cu multă curiozitate. Proiectele nu le-au reuşit tuturor – unii nu mai surprind de mult, captivi în propria semnătură, alţii nu au găsit canalul potrivit de comunicare cu trupa, eşuînd, iar ceilalţi forţează hotarele imaginaţiei, curioşi ei înşişi faţă de geografia creativităţii personale. Iată cîţiva dintre ei.   Adept al teatrului de artă, Felix Alexa s-a aşezat, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }