Europa, Schengen, România

Schengen este o localitate în Luxemburg. Unde, în 1985, la bordul unui vas, „Princess Marie Astrid“, pe rîul Mosel, s-a semnat un tratat de liberă circulaţie între cinci dintre cele zece state membre ale Uniunii Europene de la acea dată. La acordul iniţial au aderat Belgia, Olanda, Republica Federală Germania, Franţa şi Luxemburg. Să menţionăm că un alt acord nordic, între ţările scandinave, prevedea aceleaşi libertăţi de mişcare. Nu doar pentru cetăţeni, ci şi pentru investiţii, afaceri, exporturi (avantajele unei pieţe comune sînt extrem de mari). Abia în 1997, acordul Schengen a devenit parte din aquis-ul comunitar şi a început să funcţioneze printre legile Uniunii Europene. Nu toate statele membre UE sînt parte la acordul Schengen. De exemplu, Marea Britanie şi Irlanda nu au aderat. Bun, şi noi, România, românii? Tehnic vorbind, România ar îndeplini condiţiile de aderare. Sau cel puţin aşa ni se tot spune, de pe vremea ministrului de Interne, Vasile Blaga. Ar fi, însă, aspectele politice (paşii prea puţin relevanţi făcuţi de România în lupta împotriva corupţiei), care au încîlcit şi încins lucrurile. Preşedintele Traian Băsescu a descoperit brusc că există şi politică externă, după ce toată ziua şi noaptea, la televizor, se răţoieşte la mogulii de […]