BIFURCAŢII. Am voie măcar să sper?

Adoptată deja, Legea educaţiei naţionale continuă să stîrnească reacţii ciudate. Există destui interesaţi, chiar dintre cei cu putere de decizie, care îşi ocupă timpul cu căutarea de soluţii de blocare a legii. Prevăzuta întîlnire a rectorilor, la Iaşi, exact asta încearcă. Mult mai înţelept ar fi să caute soluţii de aplicare a legii într-un mod cît mai puţin traumatizant. Înţeleg, de exemplu, foarte bine frustrarea şi obida colegilor aflaţi în prag de pensionare, dar, pînă la urmă, în toate sistemele de la care luăm exemplu (cu excepţia celui american, complet diferit de cele europene) există o vîrstă stabilită pentru pensionare. Oricare ar fi aceea – şaizeci şi cinci, şaptezeci –, vor exista colegi care o ating cînd încă se simt foarte în putere, activi, şi care se vor simţi nedreptăţiţi. Cred, totuşi, că e mai bună varianta aceasta decît cea de pînă acum, cînd prelungirea activităţii la catedră depindea de votul colegilor şi ducea, nu o dată, la situaţii umilitoare – mai ales în anii din urmă, cînd numărul studenţilor şi, în consecinţă, al normelor a scăzut, cel puţin la facultăţile de ştiinţe. În plus, cred că o regulă clară e preferabilă arbitrariului sau unor criterii scientometrice care niciodată nu […]