ISTORIA DIN CUTIA DE PANTOFI. Ai tot ce-ti trebuie ca să devii erou în lupta cu focul

Pompierii voluntari din copilărie mi-au rămas în minte mai ales prin baluri şi înmormîntări. Mă holbam la cum anume făceau exerciţii în parc unde desfăceau furtune lungi, le prindeau cu cleşti din alamă, pe urmă se agitau la braţele din fontă ale unei pompe împodobită cu un butoi cu doagele vopsite roşu aprins, culoare specifică pe care o regăseam şi în caroseria maşinii dar şi a turnului clădirii. Ceea ce era însă cu adevărat atractiv, fascinant aş zice, erau uniformele cu fireturi, casca, toporişca de la brîu, unde aveau o centură lată cu tot soiul de chestii din fier pentru agăţat sfoară. Mă atrăgeau mai ales fireturile –  „fir metalic (de aur, de argint etc.) folosit la împodobirea unor obiecte de îmbrăcăminte sau la brodat“ (DEX). Fireturi din acestea poartă, pe lîngă pompieri, uşierii, ospătarii, lacheii, portarii de la marile hoteluri cărora li se spune mareşali. Produse de pasmanterie, fireturi, şnururi, şireturi, ciucuri le mai găsim astăzi în producţie „în cadrul Uniunii judeţene a cooperaţiei de consum din Bihor“ (cf. kompass.com). Anul trecut, pe internet, epigramistul Nicolae Ghinea compune creaţia Haplea-n fireturi care „ia în rîs“ armata şi pompierii. Toate accesoriile la care mă zgîiam în pruncie, astăzi cei mici […]