O tragedie high-fidelity (I)

Sînt mai multe romane – nu suprapuse, întreţesute – în Rădăcina de bucsau al lui O. Nimigean; dar dacă ieşim de sub puternica emoţie existenţial-artistică pe care această proză o induce, îi vom observa două axe de rezistenţă epică. Cea dintîi, care a reţinut în primul rînd atenţia criticii (probabil, şi pe a cititorilor „obişnuiţi“), se leagă de o impresionantă carte a chinurilor mamei: un jurnal sui-generis, mental şi scriptural, cu observaţii de o exactitate insuportabilă. A doua, intersectînd în profunzime această dramă filmată de foarte aproape, va destabiliza emoţional şi va „deregla“ sentimental autocontrolul atît de greu obţinut al fiului cu caznele mamei sub ochi. Fiindcă este o carte a cuplului imposibil de refăcut, pe care protagonistul vrea, cu disperare, s-o parcurgă mai departe, dar care şi-a scris deja ultimul capitol. Boala mamei şi toate suferinţele ei sînt la prezent. Fericirea în doi este la trecut.   Şi întrucît Liviu, „eroul“ lovit din toate părţile, nu pare să aibă altă ocupaţie profesională în afara celei de scriitor, el va înţelege destul de rapid dinamica dramatică a vieţii sale, suita de eşecuri personale dinaintea punctului mort. Şi, ca orice scriitor, va încerca să schimbe cursul – şi va realiza că […]