„Lumina neluminoasă“ a lui Ioan Es. Pop
Ioan Es. POP - Unelte de dormit
- 12-08-2011
- Nr. 587
-
Cezar GHEORGHE
- Literatură
- 0 Comentarii
O nouă carte semnată Ioan Es. Pop este un eveniment peste care nu se poate trece, mai ales că, citindu-i poemele, ai sentimentul că pămîntul de sub picioare se prăbușește și te-ai mutat cu totul într-o lume prin care deși simți că ai trecut cîndva și căreia îi recunoști unele contururi. Aceasta poartă însemnele acute ale poeziei celui care a debutat prin Ieudul fără ieșire. Nenorocul, vina, frica de fericire, inadaptarea, ascunderea, spiritualitatea redusă la datele existenței zilnice, toate și-au găsit o formă unică și irepetabilă în poezia lui Ioan Es. Pop. Pentru mine nu există nici o îndoială în privința faptului că această poezie începe odată cu publicarea volumului de debut, neavînd un precedent în literatura română de dinainte de 1989. Bineînțeles, mi s-ar putea răspunde amintindu-mi-se că și optzeciștii aduceau cu ei o poezie a cotidianului. Însă la Ioan Es. Pop acest cotidian nu conține jocuri ale intertextualității sau pastișe ale literaturii altora. La fel ca și în celelalte volume, în Unelte de dormit poezia intră în existență fără a fi cunoscut o preexistență. Poezia lui Ioan Es. Pop începe odată cu autorul ei. Din acest motiv el este unul dintre cei mai influenți poeți debutați după […]