ARTE VIZUALE. Nudul în artă

Corpul uman gol a fascinat întotdeauna omenirea și a fost o temă principală de-a lungul istoriei artei laice sau religioase. Aproape toți zeii Antichității grecești și romane au cunoscut reprezentări în ipostază nudă. Putti sau heruvimii sînt adesea reprezentați ca nuduri sau seminuduri. Statuile lui Venus și David sărbătoresc, ambele, perfecțiunea formelor și a proporțiilor umane. Michelangelo a ridicat nuditatea pe noi culmi, exaltînd reprezentarea musculaturii.  Plafonul Capelei Sixtine îl înfățișează pe Dumnezeu (veterotestamentar) întinzînd degetul spre a-i  da viață lui Adam (reprezentat, de asemenea, nud).   În rîndurile de mai jos, vom trece în revistă, fără pretenții de originalitate și în nici un caz de exhaustivitate, cîteva aspecte care țin de abordarea nudului în arta antică, a Evului Mediu și a Renașterii.   Reacția firească în fața unui corp dezbrăcat este aceea de a compara și de a evalua, în principiu în relație cu propria sexualitate, chiar dacă opera de artă este departe de latura erotică, biologică sau socială. Nudul ne reamintește că sîntem deopotrivă entități spirituale și ființe biologice; că sîntem imperfecți, că am rupt legătura cu originile (cu illo tempore, în terminologia lui Mircea Eliade), că sîntem ființe care trebuie să trăiască sub povara propriilor alegeri. Ne […]