FANTASY & SCIENCE FICTION. Drepturi și strîmbe
- 09-09-2011
- Nr. 591
-
Michael HAULICĂ
- Rubrici
- 4 Comentarii
Am dat peste o discuție pe net – de data asta pe Facebook – în care revenea veșnica problemă a trăitului din scris pe plaiurile mioritice. Ideea era că dacă pentru un roman nu primești măcar atîția bani cît să te întreții (să-ți întreții familia?) un an, totul e în zadar. La ce să mai scrii? Și tot înainte, con brio și sostenuto, ma non troppo. Discuția nu diferea prea mult de altele și altele care, în mare, decurg cam la fel, iar ce scriu eu mai departe nu reproduce nimic din acea discuție, ci încearcă să construiască un model al acestor discuții strîmbe despre drepturile de autor. Și cum decurg discuțiile astea? Cam așa: dă-i cu tirajele de numai 1000 de exemplare (de parcă tot scriitorul român ar vinde 1000!), dă-i cu editorii țepari care iau pielea de pe bietul autor și sug sîngele scriitorimii care ea, scriitorimea, scoate capodoperele pe bandă rulantă, nu se știe „cum naiba se apucă de editat cărți numai de-ăștia care habar n-au ce e aia literatură sau doar făcători de cărți de-ale lui Sandra Brown, Dan Brown (că toate sînt cam brown prin zona asta) și alți Coruți și… Și pînă și […]
ma gandeam deunazi, pe Calea Victoriei, dupa ce explorasem doua librarii (Minerva si Humanitas), cu rafturi incarcate greu de multe, multe traduceri masive, rapide, greu vandabile, daca s-a gandit cineva ce politica agresiva duc si editorii cateodata: traduc la greu lucruri de specialiatate, care nu-si gasesc cititori (specialistii le citesc in original), multe traduceri sunt facute in mare graba cartea fiind uneori nedigerabila, de genul (un roman la indemana): «un barbat invesmantat in negru pandea protejat de fagi venerabili» sau «ridicase de mai multe ori marginea manusii stangi si se uitase la ceasul lui militar». Puteam sa dau din eseuri – acolo e si mai si. Si totusi traducerile se vand, ba chiar ii inspira uneori pe scriitorii de SF… !
Foarte adevarat ce ati spus aici.
„Poate ea, scriitorimea asta, își imaginează că banii îi dau editorii de la ei din buzunar (bani primiți moștenire sau luați pe o casă pe care tocmai au vîndut-o, nicidecum încasați pe cărțile produse și vîndute) ca un premiu pentru anii îndelungați de stat în curșezut în fața calculatorului (mașinii de scris? Cred că unii încă mai folosesc mașina de scris, că prea o iau la fugă cînd aud de e-mailuri, de internet etc.). Poate ea, scriitorimea despre care vorbesc, își imaginează că banii primiți de autor nu au nici o legătură cu vînzările. Că banii sînt așa, ca un fel de premiu al Academiei, li se dau pentru valoarea inestimabilă etc. etc.”
Mda… Just.
Adevar grait-ai! Nu pot decat sa te aprob.