Memorial

Cuvînt rostit de Ziua Holocaustului din România – 11 octombrie 2011

  • Recomandă articolul
Memorialul Holocaustului de la Bucureşti este răspunsul solem şi demn al Statului român la tragedia Holocaustului care, acum 70 de ani, a afectat grav România. Aşa cum este scris aici, „naţiunea română şi guvernul ei au ridicat acest memorial ca un loc permanent de amintire şi ca un avertisment adresat generaţiilor viitoare“.   Inscripţiile acestui monument sînt succinte şi clare. Holocaustul în România a avut loc între anii 1940-1944. În timp ce Germania nazistă, aliaţii şi colaboratorii ei implementau planurile de distrugere a evreilor europeni, Statul român a dezlănţuit propria persecuţie sistematică a evreilor, care a fost anticipată de legislaţia antisemită a anului 1940. Pogromurile din Dorohoi şi Galaţi, din iunie 1940, cele din Bucureşti, din ianuarie 1941, şi laşi, din iunie 1941, au lăsat în urmă mii de morţi şi au marcat începutul distrugerii organizate a evreilor români. În octombrie 1941, regimul lui Ion Antonescu a început deportarea evreilor din Basarabia şi Bucovina în Transnistria, declanşînd genocidul cu scopul eliminării populaţiei evreieşti a ţării. Între anii 1940-1944, Statul român a fost responsabil pentru moartea a cel puţin 280.000 de evrei români şi ucraineni. De asemenea, 25.000 de mii de persoane de etnie romă au fost deportate în Transnistria, unde […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.