Astra Film Festival, documentare fără egal
- 04-11-2011
- Nr. 599
-
Mihai FULGER
- Actualitate
- 0 Comentarii
A 11-a ediţie a celui mai important eveniment dedicat documentarului din România, bienalul Astra Film Festival, s-a desfăşurat între 25-30 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. Anul acesta, programul festivalului a cuprins 100 de filme din 30 de ţări, incluse în patru competiţii („Internaţional“, „Europa“, „România“ şi „Student“) şi trei secţiuni paralele („Made in Romania“, „Panorama“ şi „ECOcinematogrAFF“), precum şi evenimente conexe, toate menite a promova cultura documentarului în rîndul unor categorii diverse de public. De la juniori la seniori La ediţia sa anterioară, din 2009, Astra Film Festival le rezerva un program special de documentare elevilor de şcoală primară din oraş şi din împrejurimi. În 2010, publicul-ţintă al acestui salutar program de educaţie prin imagine i-a inclus şi pe preşcolari, şi pe liceeni. Astfel, a luat naştere un festival de sine stătător, botezat Astra Film Junior. Anul acesta, Astra Film Junior s-a desfăşurat în trei etape, fiecare adresată unei alte categorii de vîrstă, între 18-27 octombrie. În această perioadă, aproape 5.000 de copii şi adolescenţi din întregul judeţ au participat la proiecţii, discuţii şi concursuri, astfel încît Astra Film Junior s-a dovedit unul dintre cele mai populare proiecte ale Astra Film. La proiecţiile din cele şase […]