Convorbiri cu Paul Cornea
- 17-11-2011
- Nr. 601
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- Actualitate
- 4 Comentarii
Pe 6 noiembrie, la Centrul Comunitar Evreiesc, a avut loc o foarte frumoasă sărbătorire a profesorului Paul Cornea. Sărbătoritul făcuse 88 de ani, nu 87, cum apare în mai multe dicționare și istorii literare; și recunoscînd de la început asta, respingînd ca neavenită posibila cochetărie, Paul Cornea a dat întregii manifestări un curs de seriozitate și autenticitate. De regulă, se spun cuvinte mari la asemenea ceremonii, iar obiectul lor, de față fiind și asumînd, vrînd-nevrînd, rolul de protagonist, se simte puțin stînjenit de elogiile ce-i sînt adresate. Cînd e vorba însă de Paul Cornea, elogiile sînt pe deplin meritate. Ele sînt direct proporționale cu o activitate intelectuală excepțională prin întindere, prin anvergură și prin rezultate. Profesorul e unul dintre puținii istorici literari care au creat, la noi, o școală; și n-a fost deloc o întîmplare că sala ceremoniei s-a dovedit pe 6 noiembrie neîncăpătoare, prin prezența a numeroși foști studenți, actuali profesori de istoria literaturii române: de la Ștefan Cazimir, Mircea Anghelescu și Eugen Negrici la Liviu Papadima, Ion Bogdan Lefter și Paul Cernat. Media de inteligență din sală era, de altfel, extrem de ridicată, fiindcă alături de filologi reputați au fost prezenți exponenți ai științelor exacte, cu părul albit […]
Cît de tare îl pot supăra nişte virgule pe dl Vasile Florea?!
Un creştin ar trebui să fie mai iertător; şi să semnaleze o eroare pe un ton mai paşnic 🙂
Mulţumiri, doamnă Nedeea Burcă, pentru cuvintele bune adresate, în ordine, Profesorului Paul Cornea, subsemnatului şi întregii echipe a Obs.
E OK cu virgulele, domnule Florea?
Excelenta mostra de defulare a antisemitismului in gramatica.
Antisemitismul aici (cu tinguirea victimos-gretoasa „bietul crestin” cu tot) nu este decit un caz particular al metodei abjecte generale de a invoca gramatica drept argument defaimator al adversarului, consolarea minima dar necesara atunci cind nu este de gasit altceva de atacat decit cel mult niste virgule.
Urarea pare sinceră.
Dar sinceritatea nu scuză deficienţele (doar gramaticale ? ale) doamnei Burcă
(altminteri iute la injurii şi pârdalnică înspre bietul creştin).
Învăţaţi să puneţi virgule unde trebuie, inestimabilă comentatoare a „OC-ului“!
La multi ani, Domnului Profesor Paul Cornea, si felicitari, din toata inima, lui Daniel Cristea Enache, precum si intregii echipe a OC-ului!