ISTORIA DIN CUTIA DE PANTOFI. Clapele pianului HOFMANN & CZERNY

Intrăm după mulţi ani în camera din faţă a casei în care am copilărit şi vedem că totul e la fel, un aer discret de melancolie difuză se revarsă din lucruri odată cu senzaţia irepresibilă a  unei stări de suspensie metafizică şi asta chiar „ cu ocazia Crăciunului şi a Anului Nou“ cînd „prăvălia Max Krayer, Fabric, Hauptplatz, oferă un sortiment de obiecte de galanterie, (…) lemn, piele, fier şi broderii; jucării, bibelouri, porţelan, faianţă Wedgwood, parfumerie“.  (În Tmsw. Ztg., 1856; 293, fişa 3816).   Poezia obiectelor din camera din faţă „poate deveni rebus prin enigmă ştiinţifică sau metafizică“ (Huxley, Şi restul e tăcere: 12). În faţa enigmei metafizice a obiectului ne comportăm cîteodată sarcastic, dăm drumul la formulări apodictice, putem zice tare: „Domne, dar omul mai trăieşte şi sub o dimensiune metafizică…“ (Preda, Cel mai iubit… , 2: 179).  Alteori, perspectiva este antimetafizică precum aceea pe care o încearcă Hans Castorp pe balustradă, învelit în pătură, în şezlong, noaptea, sub cerul geros, înţesat de stelele de peste munţii de la Davos, purtînd în auz ecoul zicerii sarcastice a unui domn pe care îl urmăreşte cu atenţie pentru a concluziona ferm că  „nu putem decît să fim recunoscători unui om […]