ISTORIA DIN CUTIA DE PANTOFI. Bulibăşeală cu nume aiuritoare
- 09-12-2011
- Nr. 604
-
Daniel VIGHI
- Rubrici
- 0 Comentarii
Fascinaţia, dar şi emoţia începutului de drum, îl încearcă şi pe fierarul sculer Georg Fuchs care „deschide prăvălie în Theatergasse, casa Weidl, din cartierul Cetate“. Georg „oferă cîntare de mai multe feluri, greutăţi ştampilate, prese, rîşniţe de cafea, scule de tinichigiu, scule de oţel“. Acelaşi, vorba anunţului, „acceptă reparaturi“ (fişa 3745, Tmsw.Hg.1856; 271). Cu opt ani înainte „în casa 92“ din acelaşi cartier se „închiriază localul în care se găseşte prăvăliaGottes Hilfe“. Numele afacerii este pilduitor: Gottes Hilfe, adică Ajutorul Domnului (Tmsw. Ztg. 1858, 2). Nu departe de prăvălia Gottes Hilfe, şi tot cu opt ani înainte şi cu şaisprezece mai devreme de începutul de drum al fierarului sculer Georg Fuchs avem casa Nikolics la numărul 101 din Piaţa Unirii. Această casă s-a numit „La crucea de aur“. Aşa cel puţin figura la nr. 100 pe planul cadastral al primarului Prayer din 1853. Şi acolo se închiriază, ce altceva dacă nu un local de prăvălie? Daravera se petrece aşadar în 1850 (cf. Tmsw. Ztg. 10, fişa 7973). Dacă veţi intra în camera spaţioasă a prăvăliei Sellheim G. F.L. veţi putea admira o frumoasă colecţie de alămuri şi viole atîrnate pe pereţi, apoi veţi putea răsfoi „note pt. pian. Partituri de W.F. […]