Scrisoare deschisă pentru cine o citeşte şi pentru Vladimir Tismăneanu
- 03-02-2012
- Nr. 610
-
Marius OPREA
- Actualitate
- 19 Comentarii
De Vladimir Tismăneanu mă leagă o lungă prietenie şi o şi mai lungă pasiune comună – aceea a căutării, uneori cu aparenţe maladive pentru cei ce nu cunosc o asemenea pasiune, a trecutului nostru recent, a faptelor şi a semnificaţiilor sale. Asta în vreme ce cu toţii vrem, mai mult sau mai puţin, să uităm. Micile noastre înjosiri. Să uităm, de pildă, cum ridicam mîna, nu neapărat pentru a condamna, dar măcar pentru a fi „de acord“. Altfel, în acest trecut recent, nu se putea. Apoi, cel puţin eu, seara, ascultam Europa Liberă, făurindu-mi eroi. L-am văzut pentru prima oară în carne şi oase pe primul dintre ei, de care mă apropia, ca tînăr istoric, o „afinitate electivă“ şi nu numai. De-a dreptul etică. Vladimir Tismăneanu era o voce. L-am văzut, l-am cunoscut pe el – unul dintre cei ce erau pentru mine „oameni ca zeii“ – nu la multă vreme după manifestaţiile din ianuarie şi februarie 1990, acelea care au consacrat, de fapt, naşterea partidelor istorice, a voluntarismului anticomunist şi a puterii noastre de a ne învinge frica. L-am plăcut din prima. Era în sala 104 a Facultăţii de Istorie de la Universitatea din Bucureşti, întîlnirea avea un […]
SOLOMONICULE …NEA MARIN …banuiesc ca nu-i nici o legatura cu acel hatru de Bailesti ;sa nu-mi spui ca solomonicii s-au incuscrit cu mister Juvet…cu mare rugaminte si sincera asteptare : M-AM SESIZAT DIN OFICIU si ti-o scriu pe „ cea de stanga ” acolo unde fiecare om are inima pulsatoare si la circumvolutiunile creierelui . ROGU-TE CU PLECACIUNEA SI CURIOZITATEA UNUI CITITOR …mai sus si al dumitale…macar 1-3 nume de romani ce au facut„ muuult mai muuuult „ bine ”decat asha numiztii romani „verzi”Ce-i drept …ai reusit sa ma confuzionezi cu aceasta joaca de cuvinte cu ghilemele : SUNT FOARTE INTERESAT DE A CUNOASTE SI A INTELEGE LOGICA DUMITALE VIZAVI DE RAUL FACUT ROMANILOR DE CATRE ROMANI SI ALOGENI…e drept , aici puteam sa fiu muuuuuuult mai corect cu nominalizarile ! DE VOI FI ONORAT CU UN RASPUNS LA NEDUMERIREA MEA VOI MULTUMI CU UN ZAIBAR !
Domnule Tismaneanu. Colectivul IICCMER asteapta cu nerabdare sa va retrageti in mod onorabil din conducerea institutului. Cu respect va sesisez faptul ca nu ati fost, nu sunteti si nu veti fi agreat niciodata acolo. Ati intrat doar fortat, din comanda prezidentiala, iar colectivul a inghitit galusca. Onoarea si minima morala ar trebui sa va determine sa faceti un pas mult asteptat in prezent de foarte multa lume. Va solicit acest lucru in numele celor mai multi angajati ai IICCMER.
Domnule Marius Oprea. Care este stadiul procesului pe care l-ati intentat impotriva Guvernului pentru demiterea dvs. ilegala ??? Colectivul IICCMER, mai putin luzerii care incurca lucrurile in calitatea lor de conducatori neaveniti ai institutului mentionat, va asteapta sa va reantoarceti si sa va reluati munca.
A „Lucian Boia the future” will not poke too much garbage where they will be Basescu and Volodya.
… lui Vladimir Tismaneanu nu-i va pasa ce scrie Marius Oprea. Poate sa-l injure, poate sa-i vorbeasca uman, cald, linistit, poate sa-i reaminteasca anii ’90 de la Facultatea de Istorie, lui Vladimir Tismaneanu nici ca-i va pasa.
La asa o scrisoare impresionant de sincera si de calda, orice om cu o minima vibratie ar fi raspuns. nu e cazul lui Vladimir Tismaneanu, orbit de putere. si-a pierdut simtul prieteniei, s-a impietrit, este in siajul lui traian Basescu mai mult decat isi pot inchipui acei simpli cititori catre citesc aceasta revista.
bǎi, nea mǎrine, beat, beat, da’ fi şi tu om serios, ce naiba!
uite bre aici un «link», poate-o merge şi în Patagonia aia unde te-ai în-vizuinat, histrionule, sǎ-ţi fie dat a scrie ceva mai “normal” chiar dacǎ nu-ţi prea place, ştiu eu, se simte de la o poştǎ, sǎ priceapǎ ceva mai uşor şi alţii ce nu vor sǎ priceapǎ
unii,
de loc !
Hai noroc ! hîc !
http://www.clamel.com/spip.php?page=clavier_roumain_fr_noir
E *chiar* interesant cum ca nu s-a dat chiar *nime* la mine.
Mda, am scris-o chiar *solomoniac*, ca nici macar F. Iaru’ n-a putut a ma contrazice , cum o bine vaz. Pa scurt: fiecare a *luat* ce-a vrut d-acolea.
Hai sa v-o spun odata, *in clar*, far’ da manushi: Tismaneanu asta, e un *gunoi* (mde, parerea mea, a altora poate c-o fi altfel).
Shi, cu asta, io am kam kiar *terminat*: ca *el* era *propagandist* al PCR *mda, io eream doar un membru).
Dar, s-o shtitzi: io *nu ma dau un mare anti-comunist*, cum se da acest „expert”…
Io, mi-o *insushesc*, imi *torn* cenusha pan’ cap, ma simt, oarecum, *rushinat*.
El, „Maestru’ ” *asta*, care e doar o *gura*? Care-a *plecat* din RO doar pantru ca nu era, cumva, v-o figura, cumva, de-a fi pa *cai mari*?
UIte: io *nu-l acuz* (nicidecum, bre, cum ashi putea io, oare?) cum ca ar fi fost un „alogen”, cum scria cineva de mai sus (aceluia i-o scriu p-a dreapta: c-am avut muuultzi „romani”, care ne-au facut muuult mai muuuult *bine* decat asha numitzii „romani verzi”); io-l *acuz* pa acest insa, pre numele lui Tismaneanu, de-a fi un *porc* cetit.
Asta ca sa raspund *tuturor* celor care n-au prea intzeles mesajul meu *solomonic*. Ca sa fie *foarte clar*.
Numai bine,
Nea Marin
Destui , ba chiar prea multi aparatori ai vaporeanului. Inseamna ca sunt din acelasi aluat ca si el , dar cred ca o parte dintre ei sunt niste pacaliti , ca si multi altii ( dar care in final au vazut cu cine au de-a face si s-au lepadat de el ca de satana ori pana acum , ori o fac in prezent), care inca mai cred in marele carmaci , stapan al focului grecesc , probat la Anvers.Tismaneanu jr. poate ca doreste sa fie si el o copie a lui Ionel Varlam din Cronica…. lui Dumitriu , dar nu merge.Ala era un exaltat , tanar si inca necunoscator al marsaviilor vietii , ametit de morfina marxista , pe cand Volodea al nostru este hoasca batrana , trecut prin tot felul de reincarnari ideologice , insa formal , pentru ochii prostilor.A simtit de cine sa se lipeasca , iar Basescu , cu ochiul sau de geambas , l-a si uns in fruntea comisiei de condamnare a comunismului .Ce calitate avea Basescu sa ia o asemenea initiativa?A fost el sau familia lui opresata de comunisti? Ba din contra , a fost un beneficiar al regimului , nu la varf , dar in esalonul al treilea si nu a miscat in front nici cat negrul sub unghie in anii \”socialismului multilateral dezvoltat\”. Chiar a avut si initiativa de a fi colaborator al Securitatii , unul legat trup si suflet de ea , in umbra , nu la vedere .Vaporeanul bisnitar si-a dat mana cu un alogen mincinos pentru a-si face si cate un nume bun pentru amatorii de curiozitati \”istorice\”.
Electricianul din Gdansk, lider al Solidaritatii , ajuns presedinte al Poloniei a fost un luptator , dar si un om de bun simt. Am amintit de el pentru ca era un om simplu , instruit doar la scoala vietii . El nu s-a apucat de o mare actiune de \”condamnare a comunismului\” , ci a luptat efectiv impotriva acestui flagel. Nu avea nevoie de asa ceva:o facuse de la tribuna sindicatelor nemultumite de regimul impus de sovietici. Basescu se vrea si el mare! El condamna comunismul , dar nu din postura de a fi bagat la racoare , ci din aceea de beneficiar al regimulul condamnat , care sta la caldurica , aparat de orice adiere mai rece.Se vrea si el in istorie? Prin tot ce a facut , reuseste sa intre unde si-a dorit , dar ca o pacoste. Locul lui nu poate fi decat in statistici , ca fost presedinte , dar printre fruntasi la necazurile pe care le-a produs tarii .
Despre Volodea nu prea mai ai ce spune. Hienele sunt sanitari buni ai desertului. O fi fiind si Baselu , impreuna cu partidul lui , un hoit, care trebuie sa dispara.
Articolul , se pare , ca si-a atins scopul , din moment ce sar, ca muscati de sarpe , admiratorii din fratia vaporeanului.
Oare nu mai degraba „idolul” era de fapt un „fals idol”?
De fapt intrebarea care se pune este: cum va fi catalogat VT de un „Lucian Boia” al viitorului? ….adica in ce „capcana” (plasa) va fi pus Tismaneanu? …daca privesti din aceasta perspectiva totul devine clar.
mai mult de ce scriu unii si altii pe forum, parca n-ar fi citit articolul lui Marius Oprea.
Heracliticul asta este un fel de profesor de filosofie marxist leninista produs in perioada anilor 50 sinistru ca acel deceniu!
In rest sar niste amici sa-l apere pe Tismaneanu, implicit pe Basescu. De ce? Ca Tismaneanu dupa tot felul de volte cu unii sau alti de la putere are satifactia sa fie sef in Romania, fie si neplatit cum afirma. Cei care-l apara sunt autisti si nu asculta vocea strazii si implicit a romanilor care au facut din Antena 3 primul post de televiziune. Jos ipocrizia si nesimtirea in fata realitatilor, coborati cu picioarele pe pamant. Nu vedeti ca Tismaneanu fiul vrea sa devina ideologul unui epigon dejisto-ceauşist?
In acest moment al istoriei chiar cred ca e important cine-l sustine pe Basescu si mai ales de ce!!!.Muuult mai important decat „eroii” din USL sau „securistii”lui Antonescu.Desigur ca nici acestia nu sunt albi ca zapada ,dar asta si pentru ca a exista acea caraghioasa condamnare a comunismului de Basescu si Tismaneanu care s-a soldat cu nimic si care acum e folosita ca mare act eroico-istoric.
Poate ca in tara existau si probleme mai mari decat pe cine sustine sau nu domnul Tismaneanu. Poate. Oricum, cert e ca dvs., domnule Oprea, nu ati parasit un partid care s-a aliat cu Voiculescu si cu Iliescu. Nu va este greata de securistii lui Antonescu, dupa cum nu va este greata de guevaristul Ponta, proxenetul Negoita si alti eroi ai USL. Problemele mari ale Romaniei sunt Basescu si Tismaneanu, respectiv sustinerea pe care V. Tismaneanu i-ar acorda-o lui Basescu.
Pacat. V-a smintit politica.
Nu pot sa cred ca prin ceea ce scrii il servesti pe Ilici Iliescu si tot ce inseamna el. Nu pot sa cred ca un copil onest din Brasov ca tine a ajuns sa fie atat de frustrat ca a pierdut o functie politica. Si de la Cotroceni nu prea voiai sa pleci. Ai cerut cu lacrimi in ochi sa fii lasat sa lupti din interior. Sa ramai ca un tehnocrat pe langa Ion Iliescu. Pana si Zoe Petre a fost oripilata. In loc sa te bucuri ca VT ataca cel mai consistent ideile de baza ale comunismului care puse in mintea oamenilor produc crime tu bagi strambe. Oamenii sunt importanti dar cauza raului sunt ideile care ii anima. Ei sunt in general mediu de exprimare pentru acele idei mai ales daca sunt mai saraci cu duhul. Zici cate intereseaza oamenii si e normal dar radacina raului e acolo unde Tismaneanu ataca. De ce nu te lepezi de Crin, de Ponta , de Voiculescu si Iliescu. De Antene si Realitati strambe? Atacand pe Tismaneanu nu se vede decat frustrare, lipsa de logica elementara si interes marunt pecuniar. Eroii Romaniei nu cred ca pot fi mandri de tine.
Marius, ţi-am citit articolul cu sufletul la gură. Mi-a fost teamă. Am fost un prost. Păi cum să uit că eşti port?
domnule Oprea, mda… Cam asha mere veatza lumei…
C-am mai spus-o, am mai scris-o: cum ca, adicatelea ai mai *periculoshi* inshi sunt chiar dashteptzii fara de caracter.
Nu, n-are *nimic*, de-a face, ceea ce scriu io p-acilea, cu propriile Dvs. experientze.
Are, insa, de-a face, cu asemanatoare experientze, traite de mai noi totzi, pa, ma scuzatzi, chiar chelea noast’…
Shi, v-o scriu p- dreapta (ca le-am scris-o shi *lor*): nu merita sa le-o scrii, pan public (cum atzi facut-o chiar Dvs.), au pan’ „privat” (cum am facut-o io).
Ca, *nu* se „prinde”, ei sunt facutzi, ma scuzatz’, dintr-un *alt* „aluat”…
Numa’ fain & sanatate,
Nea Marin
M-AM LUPTAT CU MINE INSUMI SI CU HAOSUL CREAT IN SCOALA UNDE PROFESAM…pentru Nevoia de istorie !Tocmai pentru ca in jurul meu totul se subordona marotelor :OLE ,OLE,OLE,OLE…ISTORIA ASTA CE MAI E…!? CULMEA RIDICOLULUI CINIC ,UCIGATOR PRIN CUTITUL INFIPT PE LA SPATE:DE O ELITA NAPARLITA PESTE NOAPTE SI CARE URLA IN CORUL DIRIJAT DE „ OMUL CU TRABUCUL” „:DEBARASATI-VA DE OBSESIA ISTORIEI„ !IAR UN FOST SECRETAR DE PARTID SE SI GRABI SA SCOATA CARTE DUPA CARTE INVATANDU-MA INVERS DECAT O FACUSE PANA LA DECEMBRIADA…ISTORIA ROMANILOR ESTE O MITOLOGIE DE LA UN CAPAT LA ALTUL!!! CHIAR ASA !? …Si de nu-mi dati ascultare : „ criminali va voi socoti ”!Si…atunci ma agat ca innecatul de o salcie plangatoare prin curti iliesciene:„”Nu vom scapa de fantomele trecutului (si eu eram convins ca am avut chiar si in familia mea astfel de situatii inca din 1971 cand nu-mi plateam cotizartia la pcr un an de zile )pana cand nu le vom identifica in chip cat mai precis si riguros.comunistii stiau atunci cand isi adjudecasera monopolul scrierii si (rescrierii) istoriei (spunea George Orwell – de ce sa fi ramas la 1944 cand istoricii mari ai romanilor au reusit sa-i aduca pe savantii istorici din toata lumea in chiar buricul Bucurestiului !?- :”Cine controleaza trecutul controleaza viitorul”) Ii si cumpar Raportul girat de perversul sau mentor stiintific si care dupa atatia ani este singurul ce la varful politicii romanesti – chiar prezident -imi spunea ceeace si eu invatasem si in multe privinte chiar acceptasem ca N.C a fost un mare presedinte…chiar si daca numai 10 ani.Studiez, Raportul …nu este locul si timpul sa rescriu si eu istoria acelor vremuri-un altfel de autobiografie…!!!Nici sa polemizez precum o facuse Cervantes prin al sau Don Quihote.Ci sa-l citez pe un cunoscut al meu in scrisori catre „hal batran”:Cu ce ne-am ales din condamnarea comunismului ? CU NIMIC !Desigur pentru un el,unii voi si foarte multi naparliti si care de fapt le-a cam trecut vremea si opera de„ vivisectie ” asupra romanilor…Pentru mine a insemnat ceva : am facut cunostinta cu mediul cardiovascular -infarct miocardic-si alte afectiuni de care s-au bucurat doar cei ce traiau din pupincurism atat inainte cat si dupa 44 cat si inainte/dupa 89.SI MI-A FOST DAT SA CUNOSC UN ADEVARAT ANTICOMUNIST…INDARATNIC OM :„EU NU VREAU DE LA DUMNEAVOASTRA DECORATII,BANI ,FUNCTII ETC.VREAU DREPTATEA SI ADEVARUL PENTRU INTRGUL NOSTRU POPOR,ADICA EXCT CEEACE ATI PROMIS DUMNEAVOASTRA POPORULUI NOSTRU IN NOIEMBRIE 2004 SI CARE PE MINE M-A ATRASCA UN MAGNET,DAR DIN NEFERICIRE NU V-ATI RESPECTAT PROMISIUNEA FACUTA,M-ATI MINTIT INDUS IN EROARE SI PE MINE SI INTREGUL POPOR CU PROMOISIUNI PE CARE NU VI LE-ATI RESPECTAT NICIODATA ” NU STIU NICI ACUM cat din sangele meu si al multimii celor aproape de 4 milioane de tovarasi plus mai tinerii utecisti si cei de la fdus ,sindicate si cate si mai cate(de au ajuns sa-l regrete chiar si pe la studiile voastre sofisticate 66-&0% dintre poporeni l-ar fi dorit anticomunistii din Romania postdecembrista !?Si mai cu seama cei cca 5 milioane de romani absenti la recensamantul populatiei pe timp de pace si prosperitate capitalista.Piata …pietele si mai cu seama marea tacuta a romanilor fosti si actuali vad un lucru foarte clar :ISTORIA ROMANILOR A FOST RESCRISA CU SI FARA DE ROMANI CA O DESERTACIUNE A DESERTACIUNILOR, DESRTACIUNE SUNT TOATE ACESTEA.DINCOLO DE TOT CE A VRUT SA FIE UN RAPORT INCHIZITORIAL SI UN LUNG INVENTAR SI POMELNIC…II LIPSESTE DESI LA FEL SEFUL AL MARE :COMPARATIA CU CE SI CUM A FOST INAINTE DE 1944(si in Romania avem social -democratie,socialisti si alogeni cominteristi bolsevici si-nchisori si libertate si cate si mai cate pentru o tara agrar -industrial inapoiata …totusi de este sa ne comparam cu cei din jurul nostru si mai abitir cu cei ce ne-au pus sa ne macelarim intre noi sub pretextul exportului de perestroci si democratii…Si mai cu seama ce si cum a fost -tot ca istorie recenta dupa 1989…eu zic si sustin 23 de ani de ciuruiala democratica inclusiv cu acest raport inchizitorial firesc atat de conestat…de istorici ,de viata pe care o ducem si de istorie ca stiinta si nu arma politico-ideologica si propagandistica .
PENTRU MINE …NU SI PENTRU DOMNIILE VOASTRE 1989…nici nu v-a interesat o clipa ca arie de cercetare si fundament al condamnarii trecutului in care am habitat si eu (cu ce drept voi – nu am inteles). A FOST UN ACT DE REVOLTA POPULARA(cu reusita doar in momentul in care obiectiv dar mai cu seama SUBIECTIV a aparut in prim plan oamenii muncii categoria socio-politica creata de N.C ca ideal al apararii sistemului partidului unic si transformat in gropar al sau. UN ACT POLITICO-MILITAR SOCIO-ECONOMIC SI CULTURAL -IDEOLOGIC CAUZAT DE CEI MAI RAI ANI AI „ ROMANIEI CEAUSISTE” – 1985-1989. O MARE FACATURA POLITICA LA SCARA GLOBALIZARII CAPITALISMULUI(„Casa Comuna a
Europei ” SI CU DETERMINARE HOTARATOARE A FACTORULUI EXTERN…CA MAI INTOTDEAUNA IN ISTORIA ACESTUI NEAM !!!SI…IN ACEST CADRU MA OPRESC DOAR ASUPRA :„-Din datele de care dispunem rezulta ca,la inatlnirea dintre bush si gorbaciov,ar urma sa se discute si problema exercitarii de noi presiuni coordonate asupra acelor tari socialiste care nu au facut „reforme reale”,fiind avute in vedere indeosebi R.P.Chineza,Cuba si Romania;-Cu privire la tara noastra,Bush va releva ca statele membre ale N.A.T.O vor continua aplicarea de restrictii in relatiile lor cu Romania si va solicita ca si U.R.S,S sa procedeze in mod similar,mai ales prin reducerea livrarilor sovietice de titei,gaz metan si minereu de fier.
Am convingerea ca am trait in niste ani pe care nu eu mi i-am putut alege eu (1944) precum V.T cu zbor spre inalturi din alte zari…dar mai cu seama incepand cu 1957 i-am trait la cotele asteptarilor mele si ale familiei mele pana la 1986…DECENT. NICIDECUM INTR-UN REGIM COMUNIST CE – SI IN CELE MAI AVANTATE DOCUMENTE ALE PARTIDULUI UNIC SI ALE STATULUI ROMAN -RAMANEAU DEZIDERATE /VISE ASA CUM ASTAZI IN ROMANIA SE VISEAZA CAPITALIST !!!ACEL REGIM FUSESE RECUNOSCUT INCEPAND CU 1955 LA O.N.U SI APOI PANA LA STADIUL DEFINIT DE REGELE GUSTAF AL XVI-LEA(parca mai este in viata):„ ATI AJUNS SA SIMBOLIZATI PROGRESELE ROMANISE DIN ULTIMELE DECENII.CU MARE INTERES NOI SANTEM MARTORI AI MODULUI IN CARE SUB CONDUCEREA DUMNEAVOASTRA,A INREGISTRAT O IMPRESIONANTA DEZVOLTARE ECONOMICA.TRANSFORMAREA UNEI TARI,INTR-O PERIOADA ATAT DE SCURTA,DINTR-UN STAT AGRAR INTR-O MODERNA SOCIETATE INDUSTRIALA CONSTITUIE UN PROCES EXTREM DE COMPLICAT SI SOLICITATOR DE EFORTURI.ACESTEA …DUPA CE AM PLATIT TOATE DESPAGUBIRILE DE RAZBOI , IN CARE NU NE-AU DUS COMUNISTII , CI DEMOCRATIA NATIONAL LIBERALA,REGIMUL MILITAR ANTONESCIAN SI O MONARHIE CONSTITUTIONAL -AUTORITARA…SI MAI CU SEAMA IMPOTENT-BALBAITA. INTRE ANII 1970-1989…AM CONSTRUIT(aici afirm cu tarie si ca o farama de aport ,caci si eu cu bratele si cu mintea impreuna cu elevii mei au participat pe santierele de munca patriotica si acum vad foarte bine diferentele pe multiple planuri)40% din totalul de locuinte realizat in romania de la cca 1880 !!! si noi am avut statisticile noastre …si nu numai pe cele propagandistice si pe care suveranul Suediei le-a apreciat la momentul respectiv asa cum ii sta bine unui suveran adevarat…si pe care voi il ignorati ca nu si-a luat inapoi jucariile . Asa cum facut-a ELISABETA A II A dupa ce INSA A LASAT ISTORIEI CUVINTE MONARHIC CONSTITUTIONALE nemuritoare chiar daca voi le rastalmaciti pentru a va sustine postulatele oneros-mincinoase:„NOI ,IN MAREA BRITANIE,SUNTEM IMPRESIONATI DE HOTARAREA CU CARE VA AFIRMATI INDEPENDENTA.IN MOD CONSECVENT,ROMANIA SI-A MENTINUT POZITIA DISTINCTA SI JOACA UN ROL IMPORTANT IN POLITICA LUMII.DUMNEAVOASTRA PERSONAL,DOMNULE PRESEDINTE,SUNTETI UN OM DE STAT DE NIVEL MONDIAL,CU EXPERIENTA SI INFLUENTA LARG RECUNOSCUTE.
RIDICOLUL UCIDE…„Nu trebuie sa fii atat de ridicol , incat sa pari ridicol ,pentru tine insuti.(Heracliticul ) „Vanitatea e mic viciu,dar cu buna-ncredintare ,Ea adesea ne expunela ridicolla foarte mare.”(Chamfort) „Nu-ti inchipui cat spirit trebuie ca sa nu fiiridicol .”(Heraclit din Efes) „ viciile purced dintr-o ticalosie a inimii;cusururile-dintr-un viciu de temperament;ridicolul-dintr-un cusur al mintii .omul ridicol este acela care,atata vremecat ramane astfel,are infatisare de prost.prostul nu scapa niciodata de ridicol-asta e caracteristica lui;mai cade cateodata in ridicol si cate un destept,dar se ridica.O greseala de fapt il face ridicol pe un om intelept.(La Bruyere).Ridicolul dezonoreaza mai mult decat dezonoarea.(La Rochfoucauld) Si…De la sublim la ridicol nu este decat un pas…(Napoleon ) Primii pasi spre prostie si prostire i-ati facut mereu in acesti 23 de ani de ciuruiala democratica .Pe mine nu mai aveti cum sa ma mai duce-ti in ispita cu cantecul vostru de sirena.Intrucat , cred ,am deplina convigere datorata si modului deloc stiintific si indeosebi manipulator partizan si -iata- va sfasiati pentru functii si arginti in cel mai mafiot stil posibil , sub obladuirea unui „pirat de jilturi”. Deplina convingere ca dupa perioada de ocupatie sovietica cu largul concurs al aliatilor (1944-1957) in R.P.R/R.S.R s-a derulat o dictatura de dezvoltare ce a impus o tot mai evidenta detasare de U.R.S.S, mergand in chiar sensul definit de politici americano-occidentale , sisteme national-comuniste si printr-o dictatura de dezvoltare ce ne-a facut sa fim un popor de 22,6 milioane locuitori (1989) – acum , si datorita modului vostru de a face istorie „cu ura si partinire”am ajuns sa fim ,in tara,putin peste 17 milioane de locuitori…nu intamplator folosesc acest termen geografico-demografic si nu socio=politic si cetatenesc.PE TIMP DE PACE !!!DAR CU …GASELNITA VOASTRA : RAFUIALA CU TRECUTUL OAMENILOR …NU CEL JURIDIC CI CEL DE GANDIRE SI DE INTELEGERE A VIETII IN DIFERITE ETAPE DE EVOLUTIE .