Frecţii la un picior de lemn

Reinstalarea lui Raed Arafat ca subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, demiterea lui Teodor Baconschi şi apoi demisia lui Emil Boc – judecînd după aceste evenimente recente, ai putea să crezi că în ultimele săptămîni Băsescu a învăţat să piardă. Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de prim-ministru sugerează însă contrariul, fiind o încercare de ultim moment de a propune o soluţie cît mai puţin criticabilă, din care, în primul rînd Traian Băsescu şi PDL să aibă cît mai mult de cîştigat. Fost penelist, Ungureanu a fost, ca ministru de Externe, o victimă colaterală a conflictului Băsescu-Tăriceanu; a fost apoi numit la şefia SIE de cel dintîi, dar nu-mi amintesc să fi existat vreo opoziţie serioasă din partea fostului său partid ori din partea pesediştilor la adresa acestei numiri.   Măcar de data asta, Băsescu ar fi putut încerca să intre în rolul de preşedinte-mediator şi nu în cel de preşedinte-jucător, pe care l-a experimentat cu atîta ardoare în cele două mandate ale sale. Nu a făcut acest lucru, nu a încercat să găsească o soluţie acceptată nu doar de coaliţia guvernamentală, ci şi de opoziţie. Rapiditatea cu care a propus un prim-ministru merită pusă în opoziţie cu tergiversările […]