Guard

După un roman, Mirii nemuririi (2006), mai palid în raport cu cele anterioare şi după o carte scrisă pe un subiect împrumutat, Ana Maria şi îngerii (2010), Radu Aldulescu revine la nucleul dur al prozei sale printr-o reluare a unui titlu, Îngerul încălecat, apărut în 1997, într-o perioadă neprielnică receptării operelor ficţionale. Ediţia a doua, revăzută şi adăugită, apare într-un cu totul alt moment literar; şi, dacă pot ghici intenţia de profunzime a scriitorului, ea este menită să reconfigureze cercul marilor romane ale lui Aldulescu (Amantul Colivăresei, Proorocii Ierusalimului, Sonata pentru acordeon), oferind cititorului de azi o anumită suprafaţă socială, mai puţin sau deloc explorată în celelalte cărţi.   E vorba, aici, nu numai de lumea oraşului industrial românesc scanată prin experienţele personajelor centrale; ci şi de modul în care dejismul şi ceauşismul au amestecat ruralul cu urbanul, pe umerii unei muncitorimi de extracţie ţărănească, prinsă ca într-o capcană între vechea şi noua condiţie de clasă. Profilurile tipologice atît de variate ale romanului se înscriu (în pofida diferenţelor vizibile) într-o aceeaşi categorie: anavetiştilor. Pentru a întări, simbolic, această categorie şi a o cupla, tot simbolic, cu cea a dezmoşteniţilor şi pedepsiţilor lumii biblice, Radu Aldulescu şterge intenţionat din structura epică […]