Tinereţe

Florin IARU - Fraier de Bucureşti

  • Recomandă articolul
Volumului Fraier de Bucureşti semnat de Florin Iaru îi lipseşte (nu se înţelege de ce) o notă a autorului, în care acesta să arate unde au fost publicate „întîiaşi dată“ tabletele, în ce interval au fost ele scrise şi după ce criteriu le-a organizat în carte. În pofida acestei lacune, cititorul va remarca după primele pagini montura foiletonistic-caleidoscopică în care au fost prinse textele: atît în revistă (B 24 FUN), cît şi în volum. Revuistice sînt tăietura sigură a frazei, dozajul remarcabil pentru a înscrie subiectul într-un număr fix de semne, escaladarea rapidă spre o poantă, finalul astfel făcut încît să fie ţinut minte şi să reverbereze. Foiletonistic este însuşi stilul, alert şi deştept, al unui scriitor-gazetar ce încearcă fuziunea celor două identităţi.   Structura de adîncime, însă, e scriitoricească. Florin Iaru construieşte, din situaţii şi fărîme de existenţă, un personaj tipic miş­cîndu-se într-un mediu specific şi într-o lume văzută printr-o filozofie de viaţă: a bucureşteanului. Sub semnul lui Caragiale (tatăl, nu fiul), Bucureşteanul este flecar şi neserios, întreprinzător şi logoreic, ironic şi sentimental. E un tip solar, plin de probleme, dar nu şi înă­crit de ele. Se explică astfel de ce cursorul scriitorului „optzecist“ se deplasează spre tinereţea protagonistului […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.