BIFURCAȚII. Stare de război
- 17-02-2012
- Nr. 612
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 5 Comentarii
În Omul fără însuşiri, Musil descrie pe larg o anume stare premergătoare războiului, atmosfera încărcată (dar nu à la Caragiale) în care tensiunile par să se acumuleze pe nesimţite și oamenii devin din ce în ce mai iritaţi, discuțiile dintre ei capătă un alt ton, deși nu identifică un motiv anume. Nimeni nu bănuieşte nimic, fireşte, nimeni nici nu observă că, încet-încet, ceva se schimbă, că pluteşte în aer un ce nedefinit şi de rău augur. Trăim într-o atmosferă asemănătoare de nici nu mai ştiu cîtă vreme. O tensiune insuportabilă deja se tot adună, Dumnezeu ştie pînă cînd şi ce anunţă. Toată lumea e iritată, nervoasă, toţi, de la călătorii din autobuz la „moderatorii“ emisiunilor TV, vorbesc pe un ton îngrozitor de ridicat, răstit, toţi sînt certăreți și prepuelnici și nu dau doi bani pe buna-credință a celorlalți, nimeni nu mai are pic de înțelegere, nu mai acordă circumstanțe atenuante, fiecare te bagă direct la cremenal pentru prima greșeală. Parcă toți se uită la televizor sau citesc doar ca să-și confirme ideile, nimeni nu se mai arată permeabil la argument. De-acum, toate armele sînt permise: dacă vrei să deființezi pe cineva, i-o tragi, nu stai pe gînduri, îi pui […]
uite, sunt cu Dvs., Domnule Moroianu.
Ca, cunt *de-acord* cu ce scrietzi Dvs. Io *nu shtiu* la ce *anume* va referitzi (ca, io-s „p-afara”), dar ne cam potrivim di data asta-n pareri.
Cum ca, adica, *doar scrisul* – mde, c-o cam videm – nu prea rezolva…
Sa o shtitzi p-a dreapta, p-a buna: chiar m-ar interesa de-a pune, cu *totzii*, de-o anume *discutzie*. Care-ar „purta” asupra problemei, anume:
ce & *cum* sa facem *noi* (ca, suntem muuultzi, Dvs. & Liviu, va *chiar* pre-numaratz’ pantre ei, ca muuultzi altzii), ai de-s interesatzi in a mere lucrushoarele *mai bine*, ai care au & o *bruma* de audientza – ca, vezibine, p-acilea ceteshte v-o numa’ doishpce – ca sa ne chiar *facem chiar auzitzi*?
Ca, in lumea di azi, dijeaba scrii daca *nu te ceteshte nime*?
Ca, m-am surprins & io pan’ *aceasta* ipostaza: ca „latru la chiar luna”. Shi, karavana mere-n ‘nainte…
Numa’ fain & sanatate, io cred ca pana la urma o sa ne-mpretenim cu chiar totzii, daca ne respectam unii pe altzii , mai „iertam”, n-o luam *chiar atat de-n serios*
(mda, pare-un paradox, chestia, afirmatzia *asta*, da’ io *asha* o vaz),
Nea Marin
Desigur, „dormitat” s-ar traduce mai degraba prin
„motzaie”. Iar „bonus” inseamna aici, probabil, „valorosul”…
In alta ordine de idei, „cititorul” care citeaza si el un proverb latin mi se pare ca procedeaza incorect in fond – si nici nu se osteneste sa-si argumenteze cumva verdictul sumar.
Asinus asinum fricat!
(Horatiu, Arta Poetica, v. 359)
Uneori mai atipeste si distinsul eseist Liviu Ornea…
Dar, Doamne sfinte, de ce visandu-se protagonist al urbanitatzii, curtoaziei si „ironiei subtile” a la Robert Musil, se trezeste uneori aducand apa exact la moara viciilor pe care-si inchipuie ca le-ar vesteji: cinism, vulgaritate, jemanfishim, complacere in mocirla?
Crede D-sa ca lupta impotriva acestor trasaturi ale societatii actuale (sau mai degraba ale reflexelor ei in mass media bulevardiera) trece prin hipebolizarea lor retorica – si prin recursul la „armele adversarului”: De la ‘Ia mai da-i in ma-sa!’… pana la ‘Mama ei de viata!’ ?…
……………………………………………………………………………..
Tot Horatiu mai spune intr-una din Epistolele sale:
Solve senescentem mature sanus equum, etc:
„Fii intelept la timp, si intoarce-ti calul spre pashune atunci cand da semne de batranetze, ca sa nu sfarseasca intr-o jalnica poticnire, si cu coastele rupte…”
imi pare, di data *asta*, chiar *rau* d-atzi chiar *dreptate*…
Da’, tre’ sa tzi-o chiar dau…
Acel sentiment d’apus da civilizatzie, care, pa *mine*, ma chiar „mananca” de vo 30 da ani, vaz ca te-a cuprins *shi* pa tine.
Vaz ca, amandoi (unu’ catolic, altu’ „iudeu”), cam *simt* cam pan’ acelashi fel „mersu” lumei.
Uite: uite-asha *raspund io* unuia, care m-a „somat” sa-i spun cam care-s „alogenii” carora *noi*, romanii, le suntem datori. Mda, m-a „salvat” chiat „gongu”, ca, materialu’ ala era deja (mde, saptamana chiar *trecuta*) chiar… „depashit”.
Io, te *iubesc*, bre, „alogenule”, bre, „iudeule” (mda, catholic cum kiar sunt)!
Ca, le scrii, *indeobshte*, cam kum le-ashi scrie chiar *io*. Ma rog, nu *intotdeauna*, da’ *cine-i far’ da pacat*?
Tre’ sa *iertam*, bre! Sa *intzelegem* ca parerile (mda, scrise azi, au mane, au ieri, da’ *din suflet*!) trebuie stimate.
Ca, io ma *bucur* ca lumea „nu-i facuta* numa’ din doua , ma *bucur* c-avem, o *infinitate da colori*!
Alora, care *nu* intzeleg ca lumea-i *diversa*, ca , fiind „ea”, chiar *diversa*, noi tre’ s-o *stimam*, io le-arat kiar cotu’ & kiar pishcotu’…
No numa’ fain, batrane,
Nea Marin