MUZICĂ. Muzica antică în dezbatere

Pentru multă lume, muzica Antichității greco-romane constituie un subiect mai curînd obscur în sine, dar sufocat de referințe culturale dintre cele mai diverse. De la iconografia apolinică reciclată de-a lungul succesivelor (neo)clasicisme europene și pînă la pretextele antichizante ale operei și baletului, de la etica muzicală a lui Platon trecută prin filtru nietzscheian și pînă la înscenările kitsch din festivitățile naziste și filmele holywoodiene (asemănările nu sînt întîmplătoare), muzica antică e înconjurată de un labirint cultural în care se pot rătăci nu doar nespecialiști, ci uneori filologi și istorici de formație clasică. Dincolo de aproximările acestei moșteniri complexe, se deschide un peisaj construit în mediul universitar, mai curînd discret din punct de vedere mediatic, dar populat de descoperiri fabuloase: cercetarea specializată a muzicii greco-romane. Acest articol se dorește o scurtă coresponden­ță a unuia dintre cele mai importante evenimente de profil de anul acesta, asortată cu un mai lung, dar necesar detur.   Studiul modern al muzicii antice s-a cristalizat la sfîrșitul secolului al XIX-lea, în jurul a trei descoperiri epocale din anii 1892-1894: un fragment din tragedia Oreste de Euripide (posibil compus chiar de tragediograf); un scurt epitaf muzical descoperit la Thralles, care rămîne, cu posibila excepție a unor muzici […]