Milionul care contează
20 de ani de la vizita Regelui Mihai, aprilie 1992
- 27-04-2012
- Nr. 621
-
Alexandru MURARU
- Actualitate
- 7 Comentarii
Se împlinesc în aceste zile douăzeci de ani de la vizita Regelui Mihai în România, din 25-27 aprilie 1992. Răsfoiesc cartea editată de Sorin Dumitrescu – Majestate, nu pleca!, o culegere a celor mai vibrante texte care s-au scris cu ocazia acelei vizite şi poate cel mai complet material apărut după eveniment. Semnează acolo Gabriel Liiceanu, Alexandru Paleologu, Octavian Paler, Cornel Nistorescu, Emil Hurezeanu, Andrei Pippidi, Ion Cristoiu, Tia Şerbănescu, Vartan Arachelian, Tudor Octavian, Ştefan Augustin Doinaş, Horia Bernea, Mihai Şora ş.a. Cele două decenii de la vizita Regelui sînt un arc peste timp care înfăţişează oamenii, timpurile şi atitudinile lor şi, mai ales, întreaga noastră istorie postdecembristă. Altfel spus, un turnesol care te face să înţelegi cum au migrat destinele şi idealurile elitelor noastre. Momentul „Vizita de 72 de ore“ (25-27 aprilie 1992) a fost singura venire permisă a monarhului român în peste patru decenii de regim totalitar, la care se adaugă alţi şapte ani de oprelişti, interdicţii şi abuzuri. Ea scoate în evidenţă dimensiunea unui fenomen neîntîlnit pentru Europa de Est şi mai ales pentru România, o explozie de entuziasm, curiozitate, speranţă renăscută şi mai ales unicitate. Venirea Regelui s-a petrecut într-un context politic deosebit. Înaintea alegerilor […]
Pierre,
da’ o mai mare *incongruentza* intre *titlu* & *prima propozitzie* io nu am cetit pana acuma.
Taie-ma, omoara-ma, urashte-ma, treaba ta.
Ia de re-ceteshte *ce ai chiar scris*? Ia vezi cat sunt de-ncalcite, de greu da cetit (nu sa compara – neam! – cu incalcelile mele legate da orthographie, sa shtii, ca daca *io* nu te-am intzeles, care-tzi sunt un oarecum amic, nu shtiu *cine* o poate, sa shtii).
Te rog „baga” mai „scurt”, mai putzin „poietic” , mai cu „umph”.
Al tau,
Nea Marin
Adică a noţiunilor limpezi
Şi mare-i minunea cercului strîmt care nici măcar pătrat nu mai e, ce să mai vorbim de cartof.
Pe meterezele cetăţilor vestigii şi praf, lumea ciorovăie şi vorbeşte distant, deştept chiar uneori la obiect. Dar ce mai contează azi în tăvălugul magmei curgînd de la şes înspre munţi invadînd-sugrumînd cele mai banale-adevăruri atît de demult ascunse tot timpul adînc în nisipul plajelor dintre 2 Mai şi Vama Veche, superb : „Intelectuali din toate vremurile faceţi plajă goi, nud şi-mpreună într-o simbioză perfect românească de castă subtilă şi fără de sex clar ( pe care doar statuile de bronz aşezate pe trepte, pe ici şi pe colo le mai au mai pe după un sau o „lupă” ) ”
Capetele cele luminate nici nu stau de fapt prea mult la soare, ultravioletele ARD iar materia cenuşie se-nmoaie, tocmai de-acolo de unde peştele se-mpute mai înainte de toatele celelalte.
Nu-i greu astfel în acest context să faci comentarii sus cocoţat pe gard sau în plop privind în grădina de jos năpădită din ce în ce mai mult de tot felul de bălării şi faune umflate artificial de hoţi şi bandiţi deghizaţi în tocmai eliberatorii unei naţii mai mult decît mabule aproape permanent autentic autohtonă şi teribil de interesantĂ.
OARE unde aş putea plasa „această vorbă”, acest comentariu undeva printre brazdele articolelor de pre aici ca să fie mai potrivită şi cuminte-accesibilă lumii largi.
NU, NU MAI E TIMP şi-mi pare trist NICI CALEA ACEEA ÎNSPRE IEŞIREA LA UN LIMAN nu mai e deloc de zărit prin întortochetul sălbatec mărăciniş.
Şi-am ales ! Şi-am plecat !
care-shi *da sama* de cum cam stau lucrurili.
Monarhul (fie el *Mihai intaiul*, au, altul/alta), nu *guverneaza* – ca *nu e-n stare de-a o face*.
Ca urmare, ca atare, *tat cu X, Y, Z*, votatz\’ de populatzie, \” ne-alegem\”. Ca, in ziua di azi, monarhiile absolute, sunt d-ale \”istoriei\”, sca sa scrim chiar asha…
NU va facetz\’ ca *nu shtitz\’*: ca, anume, membrii caselor regale is *chiar atat* de coruptibili ca &chiar oamenii da rand. Nu va dau ezemple da pan\’ Golf , va dau din Belgia, &chiar din marea Bretanie…
Nu, nu, nu. *nu* de *forma* de Stat e vorba, ci de *statura morala* (mda, glumesc, ca-i vorba *doar sa fii cinstit*, nu tzi se cere a fi Mucius Scaevola!) a governantzilor…Ce-i *chiar atat* de greu de-ntzeles?
De *ce* ne chiar *atarnam*, intr-una, de ideea \”tatucului\” salvator? Respublica, au Monarchie, in *absentza* puterii *legii*, o dam chiar chix!
Shi, ma cam scuzatz\’, nu ne-am prea \”bucurat\”, pa vremea chiar Monarhiei, de \”tratament\” mai dihai…
Mda: dupe mine unu\’, cam p-acilea-i *chiar* crucea problemei: \”domnia\” (presului, regelui) e far\’ de semnificatzie. Domnia? Tre\’ sa fie *a Legii*!
Numa\’ fain tuturor,
Nea Marin
…şi a tramvaiului cu cai!… Ar fi identic cu: ” Întro poiană din rezervaţia Retezat a fost descoperită căsuţa din turtă dulce a Sfintei Vineri. Căţeaua cu dinţi de oţel a trebuit eutanasiată deoarece prezenta pericol pentru cercetătorii chemaţi să autentifice descoperirea incredibilă . Care de reportaj, cu antenele reglate pe satelit transmit fiecare clipă a evnimentului senzaţional, în direct, non stop, de la faţa locului, sperând să culeagă primele impresii ale Sfintei Vineri, aflată pentru moment la machiaj. Credeţi că ar fi posibil? Am serioase îndoieli că ar putea fi adevărat, după ce în toată perioada postrevoluţionară şi alte personaje de poveste au trecut pe la machiaj şi caserie. Din tortul de ciocolată al schimbărilor postcomuniste lisesc felii consistente, semn de saţietate şi misterioasă siestă.
A nu se uita ca tatucul (batiuska) Iliescu a fost cel care l-a gonit pe regele Mihai.
Excelent material!
Felicitari domnului Muraru pt aceasta retrospectiva emotionanta!
Alexandru, te menții într-o analiză sobră și e foarte bine ! Dar cred că de fiecare dată cînd se analizează această temă trebuie indicată și o cale de ieșire din fundătura istoriei ! Nu suntem în situația de a aștepta nici tranziența Familiei Regale, nici decăderea Europei, așa cum apare ea astăzi…Sper că nu ești adeptul unei campanii de conștientizare a populației, urmată de un referendum !!