BIFURCAȚII. Gustul de odinioară
- 27-04-2012
- Nr. 621
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 5 Comentarii
De cîte ori aud reclama asta la televizor, ceva legat de iaurt, mă întreb care ar fi gusturile de demult pe care mi-aș dori să le regăsesc. N-am avut bunici, nici alte rude la țară, așa că, la mine, gusturile sînt, toate, citadine și puțin spectaculoase. Nu tu lapte proaspăt muls (oricum nu l-am suportat niciodată decît cu cacao sau cafea, și atunci fără urmă din scîrbosul caimac), nu tu supe cu fidea făcută-n casă și cu ochiuri de grăsime galbenă de la găini abia tăiate, nu tu dulcețuri din fructe proaspăt culese din pomi din curte – am locuit toată viața la bloc. Dar țin minte că, rar, se mai găsea prin casă cîte un borcan cu untură aurie de pasăre (găină de curte, de gîscă nu putea fi vorba), primit de tata de la tatăl lui – bunicul din Botoșani, căruia niciodată nu i-a zis altfel decît „dumneata“ și care, în afară de untură, ne mai trimitea uneori cîte o căciulă din blăniță de miel, făcuse rost de o „pielșică“; eram distrus cînd mă obligau să port așa ceva. Untura o mîncam unsă pe felii groase de pîine. Tot ce poate fi mai nesănătos. Deși sută la sută […]
Sunt de acord ca domnul Ornea este bun „ca coautor”, mai ales cand o asa judecata de valoare vine de la un alt elitist. Si eu cred ca sunt elitist, ca doar fac eforturi ca in fiecare dimineata sa beau numai cafea Elita. Din cate imi dau seama, domnul Ornea, in Observator, nu scrie (in general) despre matematica, deci „elitismul” dansului nu se transpune indata si in celelalte domenii. In final, as avea o mare rugaminte, anume sa aflu ce inseamna imars.
Da, da, place la mine!
Are, Liviu, talentu’ asta de-a fi *om*, n-asha? De-a putea scrie, cu gratzie, despre mai orishice.
Parizerul? Aferim! Ca era deja un *lux* sa mananci dimineatza, inainte de curs, una suta de parizer cu un pahar de lapte batut, prin 1979, la Cluj.
Untura pe paine? Alt lux, de care m-am bucurat doar vreo 3 ani, la TM, hranindu-ma *exclusiv* cu untura pe paine timp de trei ierni (mda, venita tat de la bunicu’). Eugenia? Un alt lux, de data asta de-al copilariei.
Cu toate astea, pentru mine unul, amintirea a mai dihai, legata de mancare/bautura, ramane acea cana de tabla din Armata, din Ianuarie 1976, o cana-n care, pe sub pelicula subtzire de grasime (nu, n-aveam apa calda la spalator) se lafaia un *ceai negru adevarat*, („rusesc” -importat probabil de la Moscova, dupa ce fusese produs, probabil, prin Khazahstan , mde, Uniunea era „mare”…) , fierbinte &
cu o urma de zahar, cat sa-l faca chiar divin…
Hm…Te shi miri cateodata de cat de putzin itzi trebuie pentru a fi (sau, a te simtzi?) fericit…
Cele bune autorului, tzine-o tot asha, ca mere bine,
Nea Marin
L. Ornea chiar face parte din elita, in domeniul sau, matematica. Pentru demonstratia acestei afirmatii este suficient sa citez lucrarile lui (ca co-autor):
a) Mathematische Annalen 348 (2010), 25-33;
b) Journal fuer die Reine und Angewandte Mathematik 581 (2005), 1-21;
c) Annali Scuola Normale Superiore di Pisa, Cl. Sci. (5) Vol. IX (2010), 47-67.
d) Transactions of the American Mathematical Society, 349 (1997), 641-655,
Citind acest articol in care ma regasesc, imi lasa gura apa dupa….dupa ce? Dupa gusturile copilariei si ale adolescentei. M-am lecuit numai dupa ce am gustat „pateu de la Spicu'”. Oare? Alt „Spicu””, alta „marmelada de 9 lei”… Sic transit..
Eu il admir pe domnul Ornea. Cred ca nu este usor ca o saptamana sa faci pe elitistul, iar cealalta sa declari ca esti fan-ul salamului (eventual cu soia).