TEATRU. La Craiova, lumea-i o scenă
- 04-05-2012
- Nr. 622
-
Oltiţa CÎNTEC
- Arte
- 0 Comentarii
O dată la doi ani, la Craiova primăvara e mai frumoasă, şi asta i se datorează fără doar şi poate și lui Emil Boroghină, care, cu o răbdare şi o tenacitate ieşite din obişnuit, se luptă cu criza, cu inerţiile sistemul românesc, în care finanţarea vine post festum, şi duce mai departe Festivalul Shakespeare. Construcţia festivalieră, deja vestită şi integrată într-o prestigioasă reţea internaţională, îi datorează enorm, totul, acestui om, care a impus numele teatrului românesc în lume aşa cum nici o altă instituţie nici nu s-a străduit şi nici nu a reuşit să o facă. Acum a fost, de fapt, este încă în curs ediţia a VIII-a, cu tema „Lumea-i un teatru, noi sîntem actorii“, începută în Bănie pe 23 aprilie, încheiată acolo pe 1 mai, cu o extensie bucureşteană de cîteva zile, în aprilie-mai, şi un spectacol în toiul verii, pe 12 iulie. Realizări scenice cu panaş, instituţii de top, regizori galonaţi, critici cu peniţe ascuţite, actori de primă linie valorică, studenţi, public au luat cu asalt sălile Teatrului Național „Marin Sorescu“. Un Shakespeare ca dintr-o altă lume Ca orice eveniment cu ştaif, şi acesta a debutat spectaculos. Robert Wilson a fost prezent pentru a treia oară la […]