Transportul feroviar mergînd către nicăieri
- 18-05-2012
- Nr. 624
-
Cristian CERCEL
- Politic
- 1 Comentarii
Programul de guvernare al USL este, prin natura lucrurilor, unul pentru o perioadă de doar şase luni, astfel că e dificil să îl iei, critic, la bani mărunţi, mai ales într-un domeniu precum cel al transporturilor, esenţialmente un domeniu al investiţiilor şi al viziunilor pe termen lung. Şi se poate aduce oricînd, şi nu fără temei, argumentul timpului prea scurt. Ceea ce se poate remarca, totuşi, şi nu fără mare greutate, este, în acest caz, continuitatea unor viziuni care au dominat, după 1989, politicile în materie de transport public. Guvernul USL nu propune o schimbare de paradigmă, ci merge pe aceeaşi direcţie a încurajării transportului rutier în raport cu cel feroviar, în ciuda unor enunţuri declarative privind „asigurarea infrastructurii şi serviciilor capabile să fie suportul activităţii economice şi sociale, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii“, ori chiar „regîndirea modului de alocare a subvenţiilor pentru susţinerea transportului feroviar de călători pentru a elimina competiţia neloială cu transportul rutier“. Dincolo de aceste exprimări, atît calitativ, cît şi cantitativ, USL-ul pune accentul, ca toate guvernele anterioare, pe dezvoltarea cu preponderenţă a infrastructurii rutiere. Costurile implicite şi explicite ale promovării transportului rutier în vădita defavoare a celui feroviar nu sînt abordate de politicienii liberali ori […]
Strict economic vorbind, intrun observator cultural, declinul caii ferate –cat si unde a fost/este- s-a produs ca optiune pentru raul cel mai mic. Altfel spus, un accent pus pe prioritatea caii ferate in dauna caii rutiere, ar fi solutionat problema transportului cu costuri rezonabile spre mici : tehnologii relativ omogene, accesibile si aplicabile. Invers daca regina declarata este calea rutiera este pentru ca numarul si cantitatea resurselor implicate –materiale, financiare, umane- este categoric mai consistent comparativ cu calea ferata.
Ceea ce numim criza acum, cine stie cat de dramatic s-ar fi manifestat daca industria auto si caile rutiere ar fi trait soarta caii ferate. Ce recesiune, ce somaj, ce disperare indusa de limitarea dreptului individual la « libera circulatie ?
Prin urmare picul de optimism care mai agita lumea este, in continuare tributar, expandarii modelului rutier si va fi pana cand vom constata ca, cultural, nu mai avem unde ne duce.