„În mintea noastră, nu respectam nici o cenzură“
Interviu cu Ewa WOJCIAK
- 18-05-2012
- Nr. 624
-
Anda CADARIU
- Arte
- 0 Comentarii
Ewa Wojciak este actriță și directoare la Teatrul Osmego Dnia (Teatrul din a opta zi) din Poznan, iar compania pe care o conduce este una dintre cele mai cunoscute trupe de teatru alternativ din Polonia. Înființat în 1964, teatrul s-a remarcat mai ales în anii ’70, prin reprezentații în care era evidentă preocuparea pentru problemele politice ale vremii. Prezenți și anul acesta la Timișoara, în cadrul Festivalului Dramaturgiei Românești, cei de la Osmego Dnia au oferit publicului spectacolul outdoor Arka, inspirat de războaiele din Cecenia și fosta Iugoslavie. Cercetătoarea americană Kathleen M. Cioffi a scris că înalta calitate estetică a muncii Teatrului Osmego Dnia şi decizia curajoasă de a nu face compromisuri în fața opresiunii din ce în ce mai puternice a aparatului partid-stat au transformat trupa în liderul mișcării teatrale alternative din Polonia înainte de 1989. Cum vă vedeți voi? Vă considerați într-adevăr liderii acestei mișcări? Da, cred că probabil acesta a fost rolul nostru, chiar dacă… a fi lider înseamnă că ai o putere reală și că grupul opoziției este puternic. Legenda spune că opoziția democratică poloneză a fost, de la început, puternică. Sigur că nu era așa, noi eram unul din cele două teatre – alături […]