Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Cu mîinile curate
- 22-06-2012
- Nr. 629
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 18 Comentarii
În ziua de 17 mai 2006, se instala în Italia al doilea guvern Romano Prodi, guvern de stînga susținut, spre deosebire de precedentele guverne D’Alema, de întreaga stîngă italiană, inclusiv de Rifondazione Comunista (partidul lui Fausto Bertinotti) și de Partidul Radicalilor. A rezistat aproape doi ani. A fost dărîmat pe 7 mai 2008, cu largul concurs al comuniștilor puri și duri ai lui Bertinotti, nemulțumiți de politica nu destul de stîngistă a guvernului, de prea multele compromisuri și cedări spre dreapta. Căderea guvernului Prodi a dus la revenirea lui Berlusconi pentru patru ani care și stîngii i s-au părut îngrozitor de lungi. Ce-are-a face? Stînga radicală italiană nu și-a pătat mîinile, nici conștiința, n-a abdicat de la principii. Mai bine să se năruie totul decît să facă ei un compromis ideologic. E mai bine (și mai simplu) să cenzurezi din opoziție decît să te arăți maleabil la guvernare. Nu sîntem foarte departe de situația din Italia. Sigur, la noi, problemele nu se pun ideologic – sau nu doar ideologic: în afară de stînga, care nu PSD se cheamă, cine mai știe ce înseamnă ideologie? Dar efectul e același: cînd e să fie, cînd există o cît de mică șansă […]
cum *chiar am scris mai sus*, ai dreptate. Ce *altceva* mai pot scrie io?
Cu drag,
Nea Marin
Sa va spun eu ca 6 procente se pot calcula din orice suma ?
Sa va spun eu ca au fost ani, dupa 2008, cand bugetul a fost mai mare decat in 2008 ?
Daca stiti, poate imi spuneti pe ce s-au dus banii, mai bine decat pentru invatamant si sanatate.
Raspund acilea celor doi inshi pe care-i respect – au amandoi dreptate.
Shi raspund cam asha: una (poate ca cea mai serioasa, la care , daca nu se raspunde, intrebarile lui N.M. raman in aer) din probleme e bugetul *scazut*. Un buget pe care ni-l „mananca” ciupercaria aia „stafuita” cu profi *de liceu* , de „universitatzi” din provincie. Profii *aia* chiar „umfla” salarii babane, care greveaza bugetu’, fara a produce *nimic*…
Astea, cele 50+ de „universitatzi”, tre’ *desfiintzate urgent*. De-abea d-atunci vom chiar *avea* bani pentru ce spune N.M. Scurt, sec. Dar, ca e un „dar”: universitatzile astea au fo’ infiintzate de catra *clientzii politici* ai PSD. Fara de discutzie. Shi, *ashtia*-s la putere, akuma. Concluzie? Merem *la fel*, inainte, inspre daramarea „sistemului”, atat cat a mai ramas din el (mda, batraiori cu carte, carora le mai pasa inca de copchii etc).
Acest „sistem” o sa *refuze* intru perpetuitate o „repunere” a cadrelor pe pozitziile pe care le merita
(vezi cazu’ Ponta, Mang, Udrea etc.) , pentru simplul fapt ca sunt cu barzaunele pi caciula.
Shi-ashadar: despre ce *scrim noi oare p-acilea* & de *ce* ne „certam”?
Taierea din salarii a fo’ facuta de catra pedelei. Sa le pupe pesedeii alora tapile ca n-au facut-o *ei*! Ca *de aia* n-a ajuns Romania ca Grecia…
Shi cu asta io am chiar terminat pe ziulica di azi, salutare tuturor,
Nea Marin
1. Presupun că dl Liviu Ornea ar fi cel mai potrivit pentru a ne explica daca actiunea ministrului Funeriu viza „inchiderea fabricilor de diplome” ca atare, sau mai degrabă introducerea, prin intermediul faimoaselor „criterii minimale”, a unor filtre mai eficiente in calea imposturii academice de diverse tipuri.
Oricum, si intr-un caz si in celălalt, absentza unor rezultate tangibile sustinătorii d-lui Funeriu o vor putea oricand justifica prin durata insuficientă a mandatului incheiat o dată cu căderea ultimului guvern Boc.
2. „Ridicarea nivelului” unei discipline de cercetare, in particular a matematicii, mi se pare un proces de lungă respiratie, greu de estimat pe perioade scurte (sau chiar si mai lungi), cu atat mai mult – greu de dirijat sau de monitorizat, deci iesind aproape complet din sfera actiunii practice a unui „biet” ministru.
3. Această intrebare (sau, mă rog: exclamatie) mi se pare cea mai interesantă din cele trei, numai că eu unul as reformula-o pentru a depăsi limitele inguste ale specialitătii matematice si, dacă ar fi posibil, si optica, la fel de ingustă a „conditiilor bune de lucru”.
Ceea ce s-ar obtine ar fi o intrebare, sau un grup de intrebări, cu privire la cele cateva zeci (sau sute) de mii de tineri absolventi care, incepand cu 1990, au parasit Romania in căutare de „conditii”; de asemeni cu privire la cauzele, semnificatia si implicatiile previzibile ale acestui fenomen.
================================================================================
O opinie pur personala: responsabilitea migrării intelectuale ca fenomen de masă nu trebuie nicidecum pusă exclusiv in seama „conditiilor de lucru”.
Fenomenul e mult mai complex si el s-a datorat unei constelatii de factori, cum ar fi:
* Psihologia de „animale tinute in cusca” dezvoltata de-a lungul deceniilor de recluziune in spatele frontierelor „lagărului” comunist.
* Explozia spiritului de aventură, a individualismului si probabil, a unui anumit imoralism exacerbat de efectele acelei psihologii.
* Mai presus de orice – devalorizarea galopantă a valorilor celui mai elementar patriotism, pe care ABSOLUT TOTI corifeii „gandirii libere” l-au transformat intr-un subiect de deriziune si de polemică pur inertială cu „national-comunismul” epocii ceausiste.
Ceea ce s-a pierdut pe această cale in directia stergerii diferentzei dintre „populatie” si „popor” este greu de definit si de estimat.
Am mai avut ocazia să citez in aceasta ordine de idei cunoscuta recomandare a nu stiu cărui presedinte american (probabil Kennedy):
„Nu te gandi la ceea ce tzara ta poate face pentru tine, gandeste-te la ce poti face TU pentru ea!”
Imi mentin convingerea că nimic nu subliniază mai mult o anumită orbire morala a liderilor nostri de opinie (numele lor sunt sunt pe toate buzele) decat uitarea sistematica si catusi de putzin nevinovată a acestor cuvinte exprimand un adevar atat de elementar!
Prima intrebare este: ce fabrica de diplome a inchis ministrul Funeriu ?
A doua intrebare: cum s-a ridicat nivelul matematicii (nu discut de alte domenii) din Romania prin actiunea ministrului Funeriu?
A treia e mai degraba o exclamare: prin \\\”metoda\\\” propusa de mine, daca ar reveni in tara cativa (mai putini decat decat degetele
de la o mana) matematicieni bine alesi, atrasi de bune conditii de lucru, chiar si din cei cu facultatea absolvita in Romania,
pe criterii de excelenta si nu de mediocritate masurabila de administratori si contabili,
nivelul matematicii din Romania nu ar creste de multe ori, iar mediocritatea criteriilor robotice s-ar evapora (sau ar sublima?) ?
Admir harul dumneavoastra pedagogic.
Consider ca v-am dat deja prea multe lamuriri.
Iar cat priveste elegantza, va rog sa va recititi propria postare initiala…
Domnule Liviu Moroianu,
Am aflat cu cine. Tot e bine si ma bucur ca cei cu care considerati ca ar trebui negociata reforma din invatamant formeaza o paleta atat de larga incat la unul din capetele ei se gasesc vanzatorii de seminte (se cunoaste cumva cine este liderul lor de sindicat?). Unde si cand ar fi trebuit purtate aceste negocieri este inca neclar. Sper sa ma lamuriti si asupra acestor aspecte (daca se poate, cu aceeasi eleganta care va caracterizeaza).
Cu sindicatele din invatamant si din cercetare, cu senatele principalelor universitati de stat si particulare, cu parlamentarii, cu partidele de opozitie, cu „Societatea civila”… cu asociatia vanatorilor si pescarilor sportivi, cu vanzatorii de seminte, etc, etc!
Acum sunteti multumit, domnule Negustor de „Coarne si Copite”?
Este oare legitimă si operatională comparatia dintre Universitatea romană si cea germană?
Iar Germania insăsi, dacă s-ar vedea confruntată cu o adevărată retea de universităti-fantomă apărute ca ciupercile după ploaie, si cu cateva sute (sau mii) de „universitari” semianalfabeti, cu totii aspirand la posturi de profesori asociati sau „ordinari” (adică „plini”) – oare ar putea găsi vreo altă solutie de avarie decat renuntarea (fie si provizorie) la venerabilul sistem al concursurilor necuantificate, decise prin votul discretionar al unor comisii formate din somităti aflate deasupra oricărei suspiciuni posibile, si introducerea antipaticelor clasificări bazate pe puncte ISI si factori de impact?
ACESTA mi se pare că ar fi nodul problemei „Reformei Funeriu”, problemă care, evident, trebuie atent separată de scăderea salariilor, blocarea posturilor si alte măsuri mai mult sau mai putin evitabile, dar oricum fărc nicio legătură cu incercarea de a stopa ofensiva fără precedent a coruptiei si imposturii la toate nivelurile vietii noastre academice.
Tot restul este… luarea dorintelor drept realitate. (In particular exemplul scurtei cariere academice a lui Nietzsche – care numai fericită nu se poate poate spune că ar fi fost – nu ne ajută cu nimic la iesirea din marasmul pseudo-lucrarilor stiintifice, al nepotismelor si al plagiatelor.)
Inteleg ca mult prea independentul Dan Nicusor (supranumit, prin targ, si Faraonul) a devenit membru de seama al partidului Noua Republica. Daca nu se poate salva Bucurestiul, macar Republica.
Exact din motivul invocat de domnia voastra, anume „pareti sa nu aveti nicio idee despre rolul negocierilor si al compromisului in obtinerea oricarui rezultat legat de legislatie sau reforme de sistem.
” intrebam si eu unde, ce si cu cine trebuia negociat? Se pare ca nu am primit raspuns la intrebare, ci m-am ales doar cu ceva indemnuri.
Titlul trebuia sa fie „O buna (vs. „o minima” ) doza de obiectivitate”.
Sistemele de operare au probleme de compatibiliate.
Linuxul meu nu se „loveste” cu cu sistemul server-ului.
Sau e vorba de „character encoding” ?
Rigoare buna, rigoare rea …
Totusi el este ministrul care nu numai ca a acceptat procentul cel mai mic din PIB
(de trei ori mai mic decat scrie in Constitutie), dar ne-a si spus
ca \\\”tara\\\” nu-si permite mai mult. Chiar daca zicea \\\”statul\\\” tot rau era, pentru ca era
vorba de atribuirea lipsei de onoare statului, dar \\\”tara\\\” ?
El e ministrul inchiderii a mii de scoli. El e ministrul care a incheiat o greva
care ameninta bacalaureatul FARA NICI UN COMPROMIS in privinta salariilor cadrelor
didactice. Aici la rubrica Bifurcatii s-a scris atunci \\\”doreati sa nu se tina
examenul?\\\” N-a raspuns nimeni: doream sa se ajunga la salarii decente.
E adevarat, nu a luat el (singur) decizia reducerii salariilor, dar a sustinut-o.
Exigenta in ocuparea posturilor din invatamantul superior nu trebuie sa vina
de la minister, ci de la comisiile de specialisti. Cum sa ne permitem sa
stabilim criterii \\\”minimale\\\” pe care sa le impunem comisiilor ?
Sa zicem ca-l avem pe un mare matematician ca Foias (sau ca Lusztig) intr-o comisie,
sa-l punem sa numere punctaje ISI ?
Din fericire pentru ele (rigoristii ar spune: din pacate) in alte tari, cum ar fi Germania,
de unde scriu eu acum, nu a facut nici un Funeriu reforma care ar permite portarilor, administratorilor
si altor persoane onorabile angajate la universitati sa poata, in principiu, fiind
suficient de calificate in numarare si adunare, in golurile de timp create de lipsa altor
insarcinari, face clasificarea candidatilor la posturi, dupa puncte ISI si factori de impact ale revistelor
in care publica candidatii.
In Germania, in privinta matematicii se iau LUCRARILE la analizat (nu multe, nu toate, cca
cinci), nu ecoul lor masurat indirect (colateral) de un institut comercial care evalueaza
revistele, in vederea unei orientari asupra pretului lor.
In Germania, in spatiul de cultura germana, unde s-a inventat in secolul XIX cerinta lucrarilor stiintifice originale
pentru a fi profesor, unde sunt reguli scrise si nescrise foarte puternice, a existat
si exista inca totusi flexibilitatea necesara pentru recunoasterea marilor personalitati.
Regula este examinarea valorii, in primul rand. Si aici, ca si in tarile nordice
poti fi profesor si implicit conducator de doctorat, fara sa ai tu insuti diploma de doctor,
daca indeplinesti CU PRISOSINTA conditiile de doctorat.
Cazul vechi poate cel mai celebru este cel al lui Nietzsche, care la absolvirea facultatii, la 24 ani,
inainte de Promotion (doctorat) si Habilitation este numit profesor (extraordinar) de filologie
clasica la Basel.
Guvernul actual, nerezultat din noi alegeri, silit sa lucreze cu vechiul buget, a deblocat totusi posturi
in invatamant si sanatate, anuland mistificarea care numara la functionari (birocrati) pe
medici, surori medicale, invatatori si profesori. Impotriva acestei mistificari era dator sa lupte
ministrul de resort, sau sa-si dea demisia, daca nu avea castig de cauza.
E rolul societatii civile sa ceara reforma adevarata in invatamant, adica programe scolare
bune, cu latina si greaca pentru umanisti (dar nu numai pentru ei), cu matematica nu sub nivelul lui Euclid,
cu istorie nepropagandistica, dar suficient de \\\”multa\\\” ca sa poata da un tablou coerent al trecutului,
cu studiul de limbi (si culturi) straine, cu asigurarea demnitatii sociale a personalului din invatamant, s.a.m.d.
In privinta plagiatelor exista legi, ele trebuie sa se aplice, anume uniform.
Sunt de acord, ca desi e un ministru cu mainile legate (prin bugetul inadecvat), titularul de la Invatamant
trebuia sa fie cel avut in vedere de USL pentru eventualitatea castigarii alegerilor, care sa fie o personalitate
adevarata si care sa porneasca deja acum discutia despre imbunatairea radicala (\\\”reforma\\\”, desi l-am folosit mai sus, a ajuns un cuvant
greu de invocat dupa \\\”pactul pentru educatie\\\”). Daca si-ar fi cerut zilnic scuze ca Invatamantul are 2% din PIB
cred ca lumea ar fi inteles de ce nu face imediat ce trebuie.
In ciuda formatiei negustoresti pe care cu atata mandrie v-o asumati, pareti sa nu aveti nicio idee despre rolul negocierilor si al compromisului in obtinerea oricarui rezultat legat de legislatie sau reforme de sistem.
Mai informati-va! (Sau renuntati la verdictele pe baze pur emotionale…)
…ar trebui sa ne faca sa recunoastem ca NU FUNERIU a micsorat salariile in invatamant (impreuna cu cele din tot sistem sistemul bugetar) si nici nu a blocat posturile din invatamant (idem) – chiar daca acceptat ambele consecinte ale politicii anti-criza a guvernului Boc.
Personal recunosc ca nu mi-a fost deloc simpatic atunci cand era ministru – poate fiindca purta prea vizibil insemnele generale ale unei specialitati foarte respectabile in sine – chimia – dar foarte departate de idealul umanist al educarii unor tineri capabili sa inteleaga si alte valori decat cele ale productivitatii si „integrarii pe piatza muncii”…
Dar, si acesta este un foarte mare „DAR”: senzatia mea este ca asa cum promit sa evolueze lucrurile in invatamantul romanesc sub egida „noi” guvernari USL, vom ajunge in cel mai scurt timp sa avem nostalgia „epocii Funeriu” ca epoca a unor incredibile (prin comparatie) onestitati, rigori
si principialitati in lupta cu diversele forme de impostura academica, ale carei capete de hidra parca abia asteptau momentul de a renaste cu inzecita vigoare.
Faptul ca prietenul meu NM nu trage nicio concluzie din spectacolul oferit de un fost si un viitor ministru al invatamantului intrecandu-se in a lua apararea unui prim- ministru-plagiator-dovedit mi se pare o consecintza a pasiunii anti-Funeriu, dar una care nu va putea rezista mult timp in fatza asaltului implacabil al realitatilor care se anuntza.
Cum adica nu au „știut să negocieze”, „au cedat nepermis de mult” ?
Distinsul autor revine la tema (subtema) „bunele intentii ale lui Funeriu”,
macar in ceea ce priveste ridicarea nivelului invatamantului superior.
Din pacate tema e greu de sustinut.
Intr-o functie guvernamentala nu ai bune intentii daca pui Statul intr-o pozitie
lipsita de onoare. Nu poti fi un ministru bine intentionat daca nu iubesti oamenii
din sectorul tau, cu atat mai mult cand multi dintre ei sunt copii si adolescenti.
Sarcina ministrului este sa asigure cadrul unei bune activitati, cu respect fata
de oameni si institutii. In particular sa vegheze la asigurarea CONDITIILOR NECESARE,
nu sa vina cu sofisme de tipul „salariul bun nu e conditie suficienta ca sa avem
un cadru didactic bun, deci scadem salariile” (desi am promis marirea lor cu 50%).
Din punctul meu de vedere aceasta atitudine este lipsita de respect chiar si fata de logica,
nu numai o actiune de subminare a onoarei Statului.
Daca, sa zicem, ai instaurat bune criterii de selectie a cadrelor, combini acest lucru cu
blocarea posturilor ? Aplici „bunele criterii” la multimea vida? E asta buna intentie ?
Buna intentie ar fi, dupa parerea mea, lucrul la imbunatatirea structurii sistemului de
scoli de toate gradele, imbunatatirea programelor, imbunatatirea manualelor, asigurarea
demnitatii oamenilor din invatamant, atragerea in invatamantul romanesc superior a unor
somitati internationale (de origina romana, sau nu). „Atragere” ar insemna sa se ofere acele
conditii de lucru care sa faca atractive posturile. Pentru astfel de posturi se pot face
comisii internationale, care sa fie de maxima competenta, libere sa aprecieze, nu sa aplice
nu stiu ce canon mecanic (fie el chiar canon de „conditii minime”).
Si asa mai departe ….
Ce, unde si cu cine trebuia negociat? E ca la piata? Doua la trei lei! Jalnic!