Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Titularizarea imposturii
- 10-08-2012
- Nr. 636
-
Claudiu TURCUȘ
- Actualitate
- 6 Comentarii
De ani buni, examenul de titularizare din învățămîntul preuniversitar la limba și literatura română avea o structură bine conturată. Trei subiecte: primul de literatură, care viza scrierea unui eseu sintetic despre cîte un scriitor canonic, al doilea de limbă (morfologie, lexicologie, sintaxă), în fine, al treilea de didactică (curriculum, proiectare, evaluare). În 2012, ca încununare a reformelor recente, s-a produs o modificare capitală: au rămas doar două subiecte, ambele de metodică & didactică. Modelul anterior avea cîteva carențe. Pe de o parte, aproape deloc discutat, era neajunsul de conținut, anume gradul redus de dificultate a cerințelor. Practic, un absolvent mediu de liceu (în cazul literaturii), respectiv de gimnaziu (în cazul gramaticii) ar fi putut oferi răspunsuri onorabile. De aceea, ierarhia depindea, mai degrabă, de soluționarea celui de-al treilea subiect axat, în principiu, pe teorie didactică. Pe de altă parte, o întreagă intrigă subterană s-a țesut în jurul dimensiunii instituționale a evaluării: cine evaluează (comisiile cuprindeau exclusiv profesori experimentați din preuniversitar, deși metodologia prevedea implicarea specialiștilor universitari)?; unde se evaluează (uneori, cu excepția județelor-pilot, lucrările erau trimise în centre regionale)? Ce se va întîmpla cînd examenul național va fi transformat în examen la nivelul școlii (în care directorul, secondat de […]
As milita pentru ca „sistemul nostru de invatamant” sa aiba in vedere re-nasterea unei specii de profesori (pedagogi). O specie care sa aiba cunostinte de medicina, psihologie, filosofie, logica si… o anume matematica , pe langa cunostintele din specialitatea in care doresc sa fie profesori. Cred ca Medicina este un bun model pentru felul in care ii pregateste pe cei care studiaza acolo. Majoritatea sstudentilor de la Litere au impresia ca sunt obligati sa invete ceva ce nu vor folosi. Fals, dar ei, in graba lor de a se razbuna la randul lor pe niste elevi asa cum o facusera profesorii lor candva, nu au cum sa stie ca Fonetica, de exemplu, ma poate ajuta sa remediez deficientele de articulare ale unor copii, sa fiu pe post de prim-ajutor pana la venirea unui logoped sau al unui cadru specializat, care de multe ori este greu de gasit sau pentru care parintii nu au bani. Si acesta ar fi un exemplu foarte simplu, la care unii ar putea zambi. Chiar si didactica s-ar putea „fura”, dar in masura in care copilul-elevul isi da seama din timp ca vvrea „sa se faca profesor”. Presupun ca in asemenea situatii natura (a se citi sufletul) si-ar face datoria si i-ar arata drumul pe care sa mearga sau pe care sa nu mearga atunci cand nu va mai fi copil si cand va fi in fata altor copii. Are „sistemul nostru” capacitatea de a identifica asemenea copii? se presupune ca are; sau, in cel mai bun caz, lucreaza la asta. Nu mai stiu unde si cand, pe un canal tv, a zis cineva: „in prezent ducem lipsa de formatori care sa formeze alti formatori”. Dorinta de a-ti face bine meseria nu se prea poate dezvolta in zilele noastre la un individ care alege sa intre in invatamant doar pentru ca, pana una, alta, nu are unde sa se angajeze. Nu-i nimic nou in ceea ce spun, au spus-o altii inaintea mea. Nu mi se pare o idee rea de fi mai intati „asistent in educatie”, cum au – daca nu ma insel – in Franta. Si abia dupa ce ai facut stagiul acesta, din cate am inteles, poti accede la un concurs de titularizare in invatamant. Intre ‘”examen” si „concurs” este, totusi, o diferenta.
M-a uns la inima ce am citit mai sus, dar sa nu uitam ca tot omul sfinteste locul. Cine alcatuieste sistemul pe care il tot invocam? Sunt profesori (dar hai sa le zicem specialisti, sau oameni invatati) care au ce transmite si nu stiu cum sa transmita.Si sunt oameni cu ceva carte, care considera ca simplu faptul ca au intraat in posesia catalogului le da drepturi depline. Iar altii mimeaza. As face o remarca: in prezent, ca sa nu mai folosesc cuvantul sistem, se fac eforturi pentru acest parteneriat la care va referiti. Nu a fost distrus pentru simplul fapt ca nu a prea existat; ideea de parteneriat a fost apanajul unei miscari de rezistenta a unora care – mai pe romaneste fie spus – ziceau „zic ca ei si fac ca mine”, pentru binele copilului. Ceea ce va doriti sa se formeze are nevoie de o munca sustinuta si e un drum destul de anevoios. „Parteneriatul” la modul declarativ nu are nicio valoare. Acesta se formeaza in timp si porneste de la a invata copilul sa gandeasca si sa… se gandeasca. Asta cere sudoare. Mult mai simplu este sa-l lasi sa invete mecanic; il evaluezi mai repede, nu-ti cere prea mare responsabilitate si bataie de cap.
Nu cred ca este gesit sa-i ceri candidatului cunostinte de didactica, dimpotriva mi se pare bine, pentru ca profesorul de materna nu este un dictionar ambulant, nici un cercetator in miniatura. Cunostintele lui pe latura stiintifica au fost certificate prin documentele emise de facultati, daca unele dintre aceste institutii nu-si fac bine datoria este alta problema. Pe de alta parte, dupa cum am citit din relatare, problema cea mai mare a acestui examen este ca uita beneficiarul procesului didactic, elevul. Candidatului la examen i se cere sa-si imagineze, dar nu sa rezolve probleme, sa scrie un scenariu didactic, dar cum? Lui ii lipseste parametrul esential: elevul, pentru ca, dincolo de cliseu, ora se face pentru elevi, nu abstract pe retete. Eu am invatat bine partea stiintifica, dar am avut mari probleme cu didactica, pentru ca nu se „fura”, nu se invata pe sarite, presupune rigoare si dorinta de a-ti face bine meseria. Am scapat de complexele mele de profesor caruia i s-au pus planificari model in brate cu indemnul sa le transcriu, la masteratul de Didactici ale disciplinelor filologice de la Universitatea Bucuresti. Acum privesc din alta perspectiva, profesorul trebuie sa aiba ce transmite, dar continuturile nu sunt esenta unui sistem performant de invatamant, este nevoie de un parteneriat cu elevul asa cum l-a distrus, nu format acelasi sistem de invatamant. Am avut ocazia, in cadrul aceluiasi masterat, sa iau lectii de inventivitate, de originalitate, de entuziasm de la colegii care abia terminasera facultatea si nu a fost deloc rau!
Da, din pacate „sistemul de invatamant” zace la pamant, ca dovada cuvintele de mai sus: respectiv – un cuvant nellipsit din vocabularul sarac – si what urmat de semnul intrebarii – un cuvant din limba romaneza pe care o vorbim in ultima vreme; la urma urmei, „profesor” de mai sus zice – fara sa vrea – ceva de tinut minte – sa se ingramadeasca la titularizare cei care au si ceva experienta la catedra si in ale metodicii si didacticii; (un profesor care se respecta cauta si invata mereu ceva, mai ales in metodica si didactica, mai ales acum e nevoie de asta).
Am spus prezent si in anul acesta la examenul de titularizare. Tin sa precizez ca acesta nu a fost un examen scris la Limba si Literatura romana (asa dupa cum bine a observat si autorul articolului de mai sus!!), ci un examen scris la Metodica si Didactica predarii. Dupa parerea mea, tinerii absolventi, mai ales cei din anul acesta, sincer, nu cred ca s-au descurcat. Examenul din anul acesta s-a axat pe teoria didacticii si pe anii de experienta de la catedra, deci: niet faculta! adica, nu prea conteaza daca in facultate, ma refer la facultatea de litere, ai facut, n-ai facut Arghezi, Blaga, Barbu, etc., etc., conteaza ca stii sa predai! Intrebarea este: ce? aa, un continut?? care?? din moment ce tu, ca profesor, la un examen national, nu esti verificat, intrebat din continutul respectiv????what???oricum, concluzia este: examenul de titularizare din anul acesta demonstreaza mai mult ca niciodata ca sistemul de invatamant este la pamant.
Nici macar de didactica nu vor fi profesorii de anul acesta. In randurile pe care le citesc vad supararea dv.si bucuria mea de a nu ma fi inselat cand m\’am pus pe afurisit dupa ce am auzit oftatul de obosela al unei colege de gimnaziu care corectase la titularizaare la romana. \”Cum? am bombanit eu, pe un post au spus ca lucrarile vor fi corectate de catre profesorii care au \”cel putin gradul I\” Nu am fost la concursul de titularizare, dar m-au apucat nabadaile la gandul ca as fi incaput pe mana cuiva care nu are acelasi sistem de referinta. Si…lasati, nici inainte nu puteai fi pe placul tuturor cu eseul acela sintetic despre care scrieti, pentru ca pe la noi inca nu era aplaudata capacitatea de sinteza si eseul era confundat cu o compunere libera cat mai bine scrisa.(vreo zece ani in urma). Poate ca in subiectele de anul acesta au fost intentii bune; mi se pare o enormitate sa lasi un asemenea subiect pe mana cuiva care nu are toate cunostintele necesare pentru a evalua o lucrare a carei miza era titularizarea pe post. Un asemenea evaluator sigur nu obtine informatii relevante. Informatii relevante – pe baza unei singure lucrari – nu poate obtine orice profesor care are in mana un barem de corectare si notare, sa fim seriosi. Informatii relevante stie sa obtina un profesor caruia ii pasa, la randul lui, de copiii care au nevoie de cunoastere si nu de lectii pe care sa le invete pe de rost, de la profesori care tocmai au invatat pe de rost. Din relatarile coleegilor mei din lumea larga, un post de profesor nu se obtine chiar asa, cu una, cu doua. Pentru cei multi nechemati de la noi este inca bine. Asa ca mutati-va supararea in alt unghi. La nivelul scolii? pesemne ca multi vor fi impresionati cand vreo tanara persoana va raspunde zambind angelic ca vrea sa intre in invatamant pentru ca ii plac copiii si le vrea tot binele din lume.