Absența

Vara lui 2012 a adus un nou „personaj“ în viața politică românească, căruia nimeni nu i-ar fi bănuit importanța cu ceva vreme în urmă: cvorumul. Cînd este atins, cînd există așadar, cvorumul schimbă totul; cînd nu este atins, cînd rămîne un deziderat, din contră, totul continuă, aparent, în vechile moduri și forme. Pînă la cel de-al doilea referendum de demitere a președintelui Băsescu, cvorumul nu avea cîtuși de puțin importanța pe care acest proces i-a conferit-o. Singura dată cînd s-a mai pus cu adevărat problema atingerii unui cvorum a fost în vremea guvernării Năstase, în cazul referendumului pentru modificarea Constituției. Cum-necum, numărul minim de participanți la vot a fost atunci atins: absența nu era încă mai importantă decît prezența. Vara aceasta, nu doar validarea referendumului uselist pentru demiterea președintelui Băsescu a fost legată de atingerea unui cvorum. Au urmat (și, cine știe, or mai urma) replici în alte contexte. Inițial, Consiliul Superior al Magistraturii nu a luat act de demisia Monei Pivniceru din lipsă de cvorum, blocînd așadar numirea acesteia în fruntea portofoliului Justiției. În cadrul USL-ului, s-a luat serios în discuție boicotarea ședinței Parlamentului în care urma să fie citită decizia Curții Constituționale: se spera ca neatingerea cvorumului să […]