Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
TANDEM. Chiropodul
- 09-11-2012
- Nr. 649
-
Nol van DONGEN
- Rubrici
- 22 Comentarii
Chiropodul Pe insul ghemuit pe plaur, un sprinten peştişor de aur iese din apă şi-l întreabă, ca orice peştişor de treabă, ce trei fierbinţi dorinţe are stringente şi prioritare. Omu,-nvăţat cu oameni răi, mai că nu crede cît de tandru e-un peştişor, dar zice: „Păi, aş vrea şi eu să fiu scafandru“. Peştele,-atunci, îi face-o sculă, care aduce a cagulă, şi semn, apoi, să sară-n unde, să-noate, ambii, nu ştiu unde; numai că omu-şi spune noua dorinţă, – care e a doua: „Păi, zice, dă-mi să trag o coca pe nas“. Iar peştele: „Pen’ ce?“ „Ca să-mi închipui că sînt foca cea care mai ferice e, cu toate că, între vietăţi are mici dizabilităţi manuale, – pe uscat, nu-n apă“. Şi,-n timp ce-o lacrimă îi scapă, din ochi, el zice: nu mai pot să fiu de-a pururi chiropod. „Deci, zice peştele, de ceea ce eşti ai vrea să scapi, amice, şi-asta-i dorinţa cea de-a treia şi ultima…“ Iar omul zice mieros: „Pentru că de la moarte nu eu salvatu-te-am, guvide, găseşte-ţi tu ce fel de moarte doreşti, – şi a te sinucide încearcă, pentru ca să fiu eu salvatorul tău şi, viu, să-ţi dau, pe urmă, […]
Pentru că a venit vorba,-n treacăt, despre grafica lui Tudor Banuş, reiau ce-am scris, acum vreo două luni, despre acesta – în postura-i (pentru mine, inedită) de cronicar plastic şi teoretician.
Ceea ce denunţă Tudor Banuş, recenzând o carte de Nicolas Grimaldi, e avangarda ca penibil conformism, ca impostură şi manipulare, prin tirania unei critici care uzurpă orice artă, punînd în locu-i, prin sugestie de tip perfid-iluzionistic, propriu-i discurs sofisticat.
Această critică dictatorială, prepotentă, chiar şi cînd glasu-i e de galeşă sirenă, aduce cu manipularea, de către Prinţul Danemarcei, a oportunistului Polonius, bazată pe, să zicem, iluzia nubigenă: pe (fireasca, altfel) „nubillusio”. Cu deosebirea că Hamlet nu practică, printr-asta, marketingul (specific unei critici cointeresate).
Ca să fii azi, aşa-zicînd, conservator, în sensul de-a nu fi mereu dispus să aplauzi falsa avangardă, epigonică şi desuetă,-n fond, şi, pe deasupra, găunoasă, întemeindu-se, adică, pe neant, îţi trebuie acel curaj care se cheamă şi bun-simţ; iar dacă eşti nu numai critic, dar şi artist, ca Tudor Banuş, ai nevoie (ca să nu pari c-o faci din pur resentiment) de o îndreptăţire ce derivă din arta cea pe care o practici şi cultivi tu însuţi.
Cine, bunăoară, cunoaşte şi admiră minuţia plasticii lui Tudor Banuş, una de-a binelea halucinantă, ca şi oroarea sa de vid (propriu-i „horror vacui” adică), înţelege, sper, motivul pentru care „minimalismele”-i repugnă, – „de parcă (vorba lui Dacă_nu_nu) n-ar voi să-i scape niciun nimic din ce ne înconjoară”.
Am dat o căutare – sărci pe goagăl, cum bine ne-a-nvățat cine ne-a-nvățat :)) – , și-am dat de cufărul comorii, aici:
http://www.tudorbanus.com/
Acuma, eu nu-s critic de artă, dar, după mintea mea, așa, spun cu mâna pe inimă că nu-l văd pe Tudor Banuș copiaaat… nici să se angajeze la asta o armată de oameni! Interesant, aglomerat, colorat, de parcă n-ar voi să-i scape niciun nimic din ce ne înconjoară, e, după mine, nu știu unde, dar cred că e pe-acolo pe unde se-ndeamnă la giudeț sufletul cu trupul… Nu e de mirare că-l întâlnim alături de Șerban Foarță… Și viceversa.
Știu că domnia ta glumești, Daniel, dar ieri a fost o zi de marți – 13… Deloc ușoară! Unde mai pui că fu și oarece eclipsă de soare pe la 10 jumate seara, deci…
M-am distrat uitându-mă pe site-ul picior în gură, ha, ha, ha. Văz că de-ai noștri nu-s pe-acolo, măcar că unii-ar trebui, cum de exemplu doi la metru, ca aceștia:
http://www.click.ro/news/bucuresti/jurnalista-Andreea_Pora-jignita-Gigi_Becali-VIDEO_0_1504649589.html
@) Șerban Foarță
A, deci există o poezie cu auroral… Deci n-am greșit eu când am spus că aurul – ca aurul, dar nu-i însemn ca laurul!
Mulțumim pentru texte!!!
Domnului Serban Foarta
Mi-am dus ziua asta de treisprezece cu aprehensiunile ce indeobste insotesc cifra –oarecum justificate de cite s-au petrecut-; faptul ca am inceput-o si, iata, o sfirsesc sub semnul darniciei dv. , o nimbeaza premiant. Desi nu stiu exact care-mi vor fi fost izbinzile (cu, ori fara ghilimele), ma cam fisticesc dar ma si-ncred cu placere in puterea de judecata a simtirii dv. Merci pentru nesperatele pete de lumina.
Stimate domnule StPaul,
pentru ca aţi fost, pentru că sunteţi atât de generos cu mine, îmi îngădui să vă dărui un cvasipandant al holorimei anterioare, – şi anume:
În ce rumori, printre flaminge,
pe apă, soarele naval!
Pe apă, soarele-n aval;
în cer, umori; printre flaminge,
acelaşi freamăt, însă, – rut
pe faţa apelor (ard, oare?);
pe faţa apelor, ardoare.
Acelaşi freamăt, în sărut!
Pornind de la chiropodul “nostru” imi vine a va spune ca in engleza poti usor ajunge oarecum “stomatopod” (crevete etc.) cind calci in strachini cu gura (put one’s foot in one’s mouth). Daca nu va sparie limba cea englezeasca, va puteti amuza, aproape copios, la:
http://en.wikipedia.org/wiki/Foot_in_Mouth_Award
D-lui Serban Foarta
Holorima dv. (que je m’en sache „coupable”?) mi-a pus ultramarin (imi vine sa zic : azur, azur, faute éclatante!) pe cerul launtric. Merci infiniment.
N.B. Mesajul meu anterior priveste, fireste, micile dv. nelinisti ca m-ar putea incerca mici froissari (hmmm…). Gratia „alboradei aurorale” (sper sa mi se ierte izul pleonastic) nu-mi era cunoscuta la ora cind il scrisesem, data fiind intermedierea moderarii si decalajul aferent .
@Daca_nu_nu
Pai eu nu m-am de tot pierdut cu firea, fiind dus pe la bisericute teratologice si bestiaresti, orizontul meu de asteptare, chiar cu mina si picior (dara dinainte de vizionare text fabula & grafica) fiind, totusi, putintel mai altfel dese(m)nat in imaginatia-mi decit decit cel care aparu mai apoi lecturind dubla viziune artista. Fabula, concissim tratat de incrementa atque decrementa aulae -ori aurae- piscicolae (guvide- pestisor de aur si retur) sub imperiul toanei imaginatiei costumata in chiropod a aparut initial (primele 24 de ore) in registru ambiguu, cu dubla comanda chiropod- chiriopod. Pe cesta din urma l-am indragit pentru motive dintre care unele au aparut mai sus. M-a incalzit la cord mai ales faptul ca prin chiriopod am ajuns la Kir Ianulea , una dintre povestirile mie cele mai dragi (facind astfel Kirio-podul cu softul de saptamina trecuta). Fantastic povestas Nenea Iancu! Sa nu mori de placere, de par egzamplu, cind , pe perna, Acrivita spune-intoarce “parigoria tu kosmu! (παρηγοριά του κόσμου!” adeca “mingaierea/mingaietorul lumii” cui altcuiva decit lui Aghiuta, alias Kir Ianulea?
Domnului Serban Foarta
Chitesc a nu ne amagi tragind nadedje ca intelepciunea si seninatatea inca ne duc de mina , mai ales cind e vorba de maruntisuri atit de nevinovate.
Aproposito de „l’aurorale”, – o holorimă:
Cu fluturii, în alboradă.
În soare-s trîmbiţi. (Dulcimeri
însoare strîmbii-ţi, dulcii, meri
cu fluturii!) – În alb, o radă.
În aşteptarea ta, lachei.
Auroral, e roz marinul
aur oral. E rozmarinul
în aşteptarea ta, la chei.
De LAUREA
Jamais l’or n’aura l’aura de LAUREA!
@) Daniel
Da, da, da! Și eu am făcut săpături și-am ajuns, de asemenea, pe la chiropodist, ha, ha, ha. Dup-aia am dat o roată pe la kirios (exact cum spui), după care m-am dus la „heiros” :)))
Și după ce-am umblat de m-am zărghit de cap, îmi pică ochii de imagine (la care m-am uitat, de altfel, foarte atent, de la bun început; numa că n-am văzut!), și ce văz? Că „picioare care-ncep din umeri” nu e doar o figură de stil, ci și una de… imagine!
Da, da, să știi domnia-ta că imagine(ați)a ne-a făcut figura de data asta…
:))
Asta-i artă, domnilor: când crezi că ai descoperit esența și, hop!, pre când te crezi mai sigur, constați că țuști!, esența, printre degete… le de la mâini sau, mă rog, de la picioare…
🙂
La începutul ultimului mesaj către dl StPaul, d e p a r t e a (NU
d e p a r t e ).
în fond, dreptatea e de parte Dvs: în „Vorspann”, apăruse C h i r i o p o d u l , cum îl botezasem iniţial (uitând să fac, pe urmă, corectura).
Mi s-a părut, însă, că trebuie să-l introduc în paradigma „gasteropod”, „cefalopod” etc, fără „i”-ul lipsă şi-n „chiropter”, „chiromanţie”, „chirurg” etc.
Îmi cer scuze pentru tonul meu uşor ursuz. A fost, cum spuneţi, un malentendu.
Sper să mă absolviţi de culpă – în numele aurei plaurei Laurei!
Domnului Serban Foarta
…de Laure l’aurorale? Hors de question!
In ce priveste numele in chestiune, mi-e teama sa nu fie la mijloc o marunta neintelegere: nu am (avut) absolut nici o problema cu el. Daca asta e sursa (pomenirea disparitiei “chiriopodului”), eu ma refeream la faptul ca am vazut, si vineri si simbata, atit pe pagina Home cit si cea a rubricii , “Chiriopodul” ca titlu al piesei; am banuit ca va fi fost “din vina tipografiei” insa am chitit ca se non è vero, è ben trovato., fie si doar din motive de Tandem …
Domnule StPaul, puteam să-l botez pe ipochimen cu numele de, eventual, b r a h i o p o d .
Aş fi deposedat însă, astfel, de savanta-i denumire o clasă de nevertebrate marine, compuse (vorba lui Urmuz) dintr-o cochilie bivalvă şi două braţe spiralate.
Apoi, cuvântul provenind din lat. b r a c h i u m „braţ” şi gr. p o u s „picior”, – am vrut să evit un corci lingvistic.
Chiriaşul Dvs devotat
Jamais l’or n’aura l’aura de Laure!
Titlul piesei tandemice m-a incurcat tot atit pe cit m-a facut curios. Pe-aci mi s-a aratat de vreo citeva ori sa vad cite o firma pe care scria Chiropodist (e a cuiva care se ocupa cu mina de tot soiul de probleme ale labei piciorului) . Cu ajutor poezesc si iconografic la mai multe miini si doua capete (trei cu al meu) m-am lamurit ce vrea si cine/ce este chiropodul . Lamurit, façon de dire, pentru ca , fabula si afabulatie laolalta servesc la a “lamuri” cum e cu inchisul usitei de la ferestruica avind priveliste spre drumul de la guvide la pestisor de aur si retur. Un Aha! oarecum asemanator ma incerca pe vremi cind, cind tot asa mi se dadu a ceti si a vedea (povestire/film An Occurrence at Owl Creek Bridge , Bierce scriptor).
Personal, m-a intristat, citusi de putin, retragerea neanuntata si intempestiva a “chiriopodului” ( potrivit la Tandem) de stirpe arhitectonica (pre nume adevarat “chiriopont”) dar avind a face si cu cele de sus (Kyrie eleison , Sf. Christofor kiriofor) ba chiar inrudindu-se cu Kir Ianulea si chiria lui data.
Ah, si tot gindindu-ma la amorurile plaurului, cele nespuse si tainice, censeo pLauram esse quaerendam.
Domnule Petre Petre, din intervenţia Dvs s-ar putea înţelege că „Observatorul” nu e destul de… cultural. El este foarte cultural, comentatorii însă nu prea sunt. Chiar dacă şi politica presupune o cultură, pe care totuşi n-o au toţi comentatorii. Nici înclinaţii artistice n-au toţi. Unora, Tudor Banuş sau Şerban Foarţă nu le spun mare lucru. Mie şi altora ca mine, da. De aceea lozincii ironice a Dvs eu îi răspund prin „Trăiască arta!”
P.S. S-ar putea ca sezonul actual să nu-i fie deloc prielnic artei. Lumea are altele pe cap. Dar comentatorii articolelor din Observator nu sînt chiar „toată lumea”. De aceea sufăr cînd văd atîtea articole (de artă, de cultură) ignorate.
Românul s-a născut politician, nu poet. Niciun subiect în afară de cele politice nu-i excită mai mult pe români. Toţi au de zis cîte ceva, de obicei stupid sau partizan. Titlul revistei e Observator cultural, dar cultura e o cenuşăreasă în faţa unor subiecte de importanţă capitală, chiar mondială. De pildă, doamna Monica Macovei sau domnul Tru? Ce mai contează un desen de inspiraţie suprarealistă sau un text plin de umor negru şi de inteligenţă, pe lîngă ultimele performanţe ale lui Becali, Diaconescu şi alţii ca aceştia?…
Ma declar inca o data dependenta de noua rubrica, Tandem.
Desenator desavirsit, chiar si in piese mai usoare, umoristice sau caricaturale, domnul Tudor Banus e un maestru al graficii (pe care azi multi plasticieni au cam uitat-o). Dovada ingenioasa iluzie optică a omului cu miini-picioare.
In ceea ce-l priveste pe domnul Serban Foarta, el nascoceste cu naturalete cite o mica naratiune care traduce in cuvinte potrivite, cum ar fi spus Arghezi, imaginea si ne face sa suridem sau sa ridem.
Felicitari!