Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
RETROSPECTIVA 2012 – FILM. Filmul românesc: ce a fost în 2012, ce va fi în 2013
- 11-01-2013
- Nr. 656
-
Mihai FULGER
- Arte
- 2 Comentarii
În 2012 au avut premiera în cinematografele noastre 20 de filme românești (inclusiv coproducții europene cu o semnificativă participare românească), ceea ce înseamnă că se păstrează media anilor anteriori. Totuși, din diverse motive, cam un sfert dintre aceste filme au trecut aproape neobservate. Dacă în 2011, campion detașat la box-office era un film comercial fără pretenții artistice (Nașa, în regia lui Virgil Nicolaescu și Jesús del Cerro, cu nici 27.000 de spectatori), printre performerele de anul trecut, alături de deja obișnuitele producții cu rețetă brevetată de la MediaPro, s-au strecurat și două filme ale unor reprezentanți importanți (deopotrivă ca regizori și producători) ai Noului Cinema Românesc: Despre oameni și melci al lui Tudor Giurgiu (number one la numărul de spectatori: aproape 64.000) șiDupă dealuri al lui Cristian Mungiu (cu o audiență de peste 53.000 pînă la sfîrșitul anului). Top 5 pe 2012 1. După dealuri (România-Franța-Belgia) de Cristian Mungiu Văzut și revăzut, discutat și răsdiscutat, După dealuri rămîne pentru mine filmul românesc al anului trecut. Dincolo de controversele privind paternitatea scenariului (nejustificate, în opinia mea), Cristian Mungiu a reușit din nou – ajutat de actori și de tehnicieni excelenți – să abordeze sine ira et studio un subiect foarte […]
Nici mie nu-mi plac, din cauza ca de fiecare data raman cu un gust amar si asta parca face parte din reteta fiecarui film. O fi din cauza limbii? o fi din cauza dictiei actorilor? (ascultati-i pe actorii mari pe care ii mai avem, Scoala pe care au facut-o n-o mai fi buna pentru noua generatie?) Sa fie coloana sonora cea care sugereaza mai mereu o atmosfera cosmaresca? ei, uite, nu pricep din ce cauza, dar nici mie nu-mi prea merg la inima; uneori mi se pare ca forteaza nota – chiar asa – teme „pretioase” fara rost
Iubesc filmul inca din grupa mica de la gradinita cand educatoarele ne duceau pe toti intr-o sala mai incapatoare, trageau niste draperii groase si porneau retroproiectorul pe un perete si vizionam animatii de walt disney. Cum unii sunt dependenti de tigari sau de alcool, eu sunt dependent de filme. Dintre regizori, preferatul meu este Akira Kurosawa, iar dintre filme, A Clockwork Orange. Majoritatea filmelor vizionate sunt americane, dar urmaresc cu placere si filme europene sau japoneze. INSA … nu pot urmari filmele romanesti de dupa 1989, in special filmele incadrate in noul cinema romanesc, asa numitul curent minimalist realist. Cu foarte mari eforturi pot duce pana la capat un film romanesc actual. Le consider extrem de plictisitoare, se forteaza enorm sa vorbeasca despre o tema tratabila doar intr-un roman, actiunea este nu lenta, ci exasperant de lenta, temele sunt „pretioase“ fara rost, regizorii vor sa faca doar filme de autor. Doar cateva filme de dupa 1989 sunt digerabile, printre ele Moartea domnului Lazărescu. Iubesc multe filme de dinainte de 1989, printre care Mihai Viteazul, Osanda, Padurea Spanzuratilor, Morometii si altele, dar nu-mi plac filmele romanesti de astazi. Cred ca nici daca as avea intrare gratuita la cinematograf nu as viziona filme romanesti actuale. Mai degraba m-as duce la cinemateca sa le vad pe cele vechi.