Alternativele actuale ale istoriei artei

În numărul 38 al revistei România literară semnatarul – constant în ultimul timp – al rubricii de artă plastică, Petre Tănăsuică, comentează laudativ cartea Pierderea măsurii a lui Hans Sedlmayr. Este vorba despre o carte apărută iniţial în 1945, tezele lui Sedlmayr vădindu-se a fi fost conturate în mod clar sub influenţa antimodernismului violent al hitleriştilor.   Sedlmayr relua fără ezitare tezele care s-au vrut ilustrate prin vestita expoziţie Arta degenerată, organizată în 1938 de către autorităţile fasciste, pentru a demonstra „nocivitatea“ artei moderniste şi pentru a justifica persecutarea artiştilor. Paseismul lui Sedlmayr reieşea izbitor din cartea recenzată de Petre Tănăsoaica, dat fiind că, în cuprinsul ei, se propunea întoarcerea la o artă religioasă asemănătoare goticului medieval. Cartea lui Sedlmayr a apărut la noi în traducere, în anul 2001, la defuncta Editură Meridiane, ceva mai înainte de uciderea ei de către capitalismul autohton acultural sau anticultural.   Citez acest articol al dlui Tănăsuică deoarece mi se pare semnificativ pentru anacronismul lui strident şi, totodată, pentru a ilustra nesincronizarea criticii noastre de artă la discuţiile cele mai vizibile, care se poartă în cercurile istoricilor occidentali de ani buni (cam de prin anii ’80-’90 ai secolului trecut, sau chiar mai dinainte), pe […]