Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Un „Homo Sovieticus“: Vladimir Tismăneanu (I)
Articol din noul număr al revistei „Observator cultural“
- 30-01-2013
- Nr. 659
-
Radu Călin CRISTEA
- SOCIETATE
- 39 Comentarii
Într-o carte de interviuri (Ghilotina de scrum, Editura de Vest, 1992), Vladimir Tismăneanu (prescurtat – V.T.) afirmă că momentul rupturii sale de comunism s-a produs în ianuarie 1969, imediat după ce Jan Palach și-a dat foc în Piața Venceslav din Praga: „În momentul în care s-a produs cazul Palach, eu m-am scuturat de emoție și de furie și am spus că este sfîrșitul relației mele cu această mișcare. Răspunsul meu a fost o criză de conștiință și am spus că eu nu vreau să am nimic de a face cu o mișcare socială care duce la asemenea dezastre umane“ (p. 42). Șocul scuturăturii va fi fost, probabil, prea violent, astfel încît invocata criză de conștiință a anticomunistului in statu nascendi V.T. avea să producă efecte perverse: micul bonz răzgîiat al nomenclaturii va deveni un contributor zelos la cultul personalității ceaușiste și un servant exaltat al unui regim pe care, peste ani, îl va considera „nelegitim și criminal“. Cînd, cum și dacă a avut loc lepădarea lui V.T. de comunism rămîne o încîlcită șaradă. Pretextul cutremurului de cuget iscat de autoincendierea lui Jan Palach nu i-a produs lui V.T. cel puțin o licărire de protest; cum ar veni, V.T. s-a supărat […]
Liviu (Antonesei)! ca tat uitai io di data *asta* sa itzi urez „La Multzi Ani!”. Ui c-o fac *acum.
al tau, (da’ *nu numa’ „al tau”, ca vaz ca m-am „umplut” numa’ da „Livii”),
Nea Marin
@Inima Rea + @Liviu Antonesei – va urmaresc schimburile de idei pe blogul lui Dorin Tudoran. Felicitari! VT nu a fost ales in mod intimplator sa studieze comunismul in Romania – baietii si-au facut temenic lectiile. Daca priviti activitatea lui Marius Oprea, gasea oameni omoriti de Securitate cu rapoarte false – impuscat c-a fugit etc ori toti respectivii erau impuscati din fata, iar criminalii traiau inca – deci de acolo puteau porni pe filiera exact dupa crimele Comunismului. Un caz celebru in acest gen fiind locul unde se spune c-a fost inmormintat Iuliu Maniu – unde sint altii inmormintati etc. De aceea cind insitutul a fost comasat au shcimbat legea si institutul face numai de „sezatori” care umplu CVului pentru conferinte si carti fara valoarea – ocolesc adevarata problema cind milioane de oamnei au suferit si peste jumatate de milion au fost in puscarii.
Liviu Antonesei: O precizare deosebit de utilă, pentru care rămîn recunoscător.
E rusinos pentru un politolog despre care auzisem numai lucruri bune ca si-a ascuns un trecut atit de urit. Sigur ca acum nu se mai poate schimba nimic. Era bine daca aceasta dezbatere avea loc inainte ca Tismaneanu sa fie numit Presedintele acelei comisii de la Cotroceni. Cu un asemenea sef, chiar si raportul comisiei devine dubios. Nu pretind ca sunt o persoana documentata, dar citesc ori de cite ori imi cade sub ochi ceva despre comunismul romanesc. Din acest moment Tismaneanu e un capitol inchis, nu voi citi nici macar continuarea promisa de RCC. E deja prea multa mizerie.
Azi de dimineata, in e-mail am gasit iar un \\\\\\\”Banc al zilei\\\\\\\” si dupa ce am ris, acum il copiez aici la comentariile de atfel foarte bine scrise si gindite despre valoarea sau contrariul ei in cazul VT.
Inainte de gluma, adaug si marturisirea ca aici peste Atlantic, mai nimeni n-a auzit de \\\\\\\”profesorul de la Maryland\\\\\\\”.
Urmeaza \\\\\\\”bancul zilei\\\\\\\”, cu scuzele mele pentru expresiile neaose.
\\\\\\\”Eterna Romanie!
Un tigan batran, lautar de meserie, este chemat sa cante la o
sindrofie data de noii imbogatiti ai capitalismului. In timpul
chefului, unul il intreaba:
– Bai tigane, pe vremea lui Ceausescu, la utecisti ai cantat?
– Pai… am cantat, coane, saru-mana.
– Rau, tigane, rau, te-ai dat cu comunistii…
– Dar la securisti ai cantat, tigane? il intreaba altul.
– Am cantat, coane, ce era sa fac, ca si ei petreceau…
– Rau, bre, ca te-ai dat si cu securistii…
Un al treilea intreaba si el:
– Dar la nomenclatura de azi, ai cantat?
– Am cantat, coane, ca era pericol.
– Rau, tigane, ce om esti tu de canti la toate canaliile?!
Cand ajunge acasa, suparat si cu onoarea mototolita, ii povesteste
pirandei ce a patit. La care aceasta ii zice:
– Bine, ma, prostule, nu puteai sa spui ca nu ai cantat la niciunii?!
– Cum sa spun, fa, cand erau toti acolo?!\\\\\\\”
@) InimaRea
In linii mari, sint de acord cu demonstratia, cu mica precizare inceputa in titlu – nu toti intelectualii ne-partizani sint si lipsiti de angajament politic, insa acesta nu e legat de politiceni si partide, ci de principiile care ar trebui sa conduca la un stat de drept, nu de drepti, la o democratie functionala si, nu in ultmul rind, la functionarea Justitiei…
Urmaresc reactiile la articol, majoritatea sunt de partea autorului, si eu cu observatile mele, pe care tocmai cand vroiam sa le insir ….mi-a aparut in cale Scutierul lui Volodea: Jumbo criticul Alex Stefanescu , de care ma tem sa zic ceva, fiindca odata m-a facut ratat pentru ca l-am criticat pe HRP iar acuma daca zic ceva de VT, ma trece pe lista, aia, neagra . Asa ca va salut si trec de partea lor, conform vorbei romanesti ”” pana ce treci puntea inscrie-te la tismaneni ””
Ma inscriu pentru ca m-a convins Alex cel Mare ca VT este un invingator si cu „invingatorii”” e bine sa te pui bine” … apoi a zis ca profesorul american are o inteligenta remarcabila, i-a masurat-o chiar Scutierul, care e si el mai mult ca remarcabil in jongleriile cu vorbe gonflate cand vrea!!.
Maestre Alex Stefanescu nu ai ajuns cu citirea la cartea aceea care ne invata sa nu ne luam dupa marimea IQ-ul ci ceea ce facem cu el?!?
Uita-te la mata ce faci cu inteligenta in acest caz, de scutier a lui VT !! Si la urma, praf m-ai facut cu talentul lui literar, aici esti acasa, nu ma amestec, ma alatur celor care-l propun pentru NOBEL pentru literatura, sa-i ia fata lui Caldarescu care scrie ROMANICA si ca s-a saturat de ea.
Bravo VT, el nu se satura de Romania, toata ziua buna ziua e peste noi, parca e in misiune speciala ! Poate, universitatile, alea, americane, merg singure, fara profesori care-s doar „embleme” de ””invingatori ai destinului””. Maestre aluneci deja, ””sorry””, de la Romania Literara la Cultura lui Buzura si acum la ai ajuns la ”Adevarul” in banca cu Andrei Presu, iar zilele astea te-ai bagat de scutier la VT. Ai dreptate, bani sa iasa , te orientezi si mata ”ca floarea soarelui dupa soare” la fel cum ai scris despre VT . Mare esti, Alex Stefanescu!! MULTUMESC revistei daca posteaza aceste randuri, as fi vrut sa le scriu direct la ADEVARUL – unde si-a publicat marele critic ””VT pus la zid”” referitor la articolul lui RCC, dar ei au filtre si grile mai rau decat pe aeroporturile internationale pentru teroristi …
Voluntarii in Spania in razboiul civil au fost trimisi de komintern dupa spusele unui corespondent. Bineinteles ca inBRigada Internationala erau toti kominternisti. Dar Mota si Marin au fost trimisi de guvernul Nazist si au avut o moarte „glorioasa” la Majadahonda. DA!!!! la Guernica au bombardat Chinejii? Fiecare si-a incercat avioanele si armamentul in Spania. Ca sa fim obiectivi trebuie sa aratam ambele fete ale lui JANUS!!!!
1) Multumiri d-nei Maria , lui Nea Marin , lui joe negut si celorlati care au scris cate ceva in creionarea in plus fata de” portretizarea” (cum se facea exprimare mai sus) realizata , atata cata este , de RCC, profesorului V.Tismeneanu.Nu ma mai intereseaza de mult nici N.C.Munteanu, nici Vlad Georgescu , nici E. Hurezeanu , nici parintele Calciu-Dumitreasa, nici M.I.Pacepa si nici multi alti , unii cu nostalgie pentru plaiurile natale , altii cu altfel de sentimente , unii savurand concertele cantaretilor romani pe diferite meridiane, ori spectacolele oferite de artistii meleagurilor carpatine , altii sapand , sapand cu sarg …Nu m-ar interesa nici V.Tismaneanu. Nici soarta lui , nici cat de apreciat este peste Atlantic. Ar putea fi , ca multi altii , pe lista celor care au reusit sau nu .Care , iertata-mi fie lipsa de afectivitate , nu ma intereseaza. Dar V.T. intra in alta categorie , a acelor care nu-si vad de treburile lor , de necazurile/bucuriile in patria adoptiva, ci au ei cate cava cu meleagurile tineretilor , mai mult sau mai putin cleioase , unse de miasme nu tocmai placute.
2)Imi place teribil ca unii , fara sa-i intrebe nimeni , iti pun in fata un sumar al cartii de vizita (mai putin adresa si tel). Nu uita sa mai adauge si titlurile academice obtinute , sau la ce institutii presteaza. Frecventa mare o au profesorii , la care nu de putine ori , se mai adauga si dr. , acad ., membru de onoare al …Ce mesaj vor acesti domni sa trimita „celorlalti” ? Ca ei sunt „doxa de intelepciune” si sa se ia notite din spusele lor? Ca ei sunt detinatorii adevarurilor de netagaduit ? Ca moralitatea lor nu poate fi umbrita de nimic? Ca „profesoratul ” lor le da dreptul de a da lectii de orice natura altora? Nu vreau sa intru in alte amanunte , dar m-am saturat sa mi se spuna cum este bine si ceea ce nu este „cuser” .
Ca unii au gasit un produs atractiv pentru piata americana este foarte bine pentru ei , dar asta daca nu lezeaza pe cei de care te-ai despartit si nici adevarul. Ovidiu Lipan (Tandarica) , cand s-a trezit in Germania , si-a dat seama ca nu stia textul nici unui cantec si atunci a cantat imnul national pe alta melodie , ca asistenta si asa nu stia romaneste.(intre timp s-a pus la punct!). Cam la fel si-au vandut „marfa” , adica experienta comunista , si unii politologi din Est , sositi sa le bage-n cap fiilor de fermieri din State , cum este cu Lenin si Marx ?
In toata aceasta discutie despre V.Tismaneanu se pierde din vedere intrebarea esentiala: este Tismaneanu un anticomunist autentic? A fi anticomunist autentic presupune sa ai convingeri (putem spune credinte) anticomuniste. Nu doar idei ci convingeri, adica un atsament afectiv profund fata de ideile afirmate (un ganditor spunea ca ideile ne pot lumina, dar daca nu ne incalzesc raman doar in zona rationala). Tismaneanu este doar o persoana care scrie despre comunism si anticomunism, la limita poate fi considerat un bun cercetator al fenomenului, producand carti, adesea, apreciate de mediul academic. Dar atat. Din aceste carti ca si din manifestarile sale comportamental-atitudinale nu rezulta existenta unor convingeri anticomuniste. Toate datele ne conduc, deci, spre concluzia ca Tismaneanu nu est un anticomunist autentic, ci doar un cercetator al fenomenului (motivele pentru care scrie despre acest lucru pot fi numeroase -de la cele de prestigiu pana la cele pecuniare).Nimic nu-l recomanda a fi anticomunist autentic. Nici originea familiala (tatal sau, a fost un comunist cam rudimentar, care a urcat pe valul epurarilor din universitatile romanesti de dupa reforma invatamantului din 1948, devenind -fara nici un merit stiintific- cadru didactic universitar la Facultatea de Filozifie a Universitatii din Bucuresti, unde a predat, cam semidoct dar arogant, cursul de socialism stiintific), nici trecutul sau din perioada studentiei si dupa aceea, nici manifestarile sale actuale de ins orgolios si razbunator, in stare sa-si mistifice faptele si afirmatiile (a se vedea intamplarea de la targul de carte Gaudeamus) pentru a-si impune opiniile. Dupa opinia mea, Tismaneanu este, mai degraba, un oportunist autentic. Este pacat ca Romania a ales ca acest oportunist (cu un trecut ambiguu si fara convingeri anicomuniste) sa coordoneze elaborarea raportului asupra perioadei comuniste. Ignorarea personajului ar fi cea mai buna solutie.
Argument: Urît mi-a fost să fiu luat de fraier! Să mă număr printre “idioţii utili”, numai bun de-nregimentat în vederea unor bătălii a căror miză îmi scăpa şi care, sigur, nu era a mea ci a celor care mă-ndemnau să cînt voios Corul din Nabuco, fericit că poate mi se aude şi mie glasul în Cer. Plin de nădejde, de ce nu? Ori măcar mulţumit c-am prestat de partea Binelui, cînd – probabil spre sigur –aş fi fost doar de partea celui mai tare. A celui care comanda muzica şi care – regulă de fier – nu admitea decît voci curate, pasionate, sincere şi-nflăcărate. Să visez la răsplată – cum mă ia Doamne-Doamne de moţ şi mă ridică deasupra altor voci, numindu-mă Cantor. Prima treaptă către statutul de cant-autor (cu gradele propagandist, ideolog, formator de opinie) cel deplin binemeritînd zemoasele fructe din Grădina Puterii.
Kapikulu (sclav al Porţii)
Folosesc terminologia – sugestivă, zic eu – specifică Imperiului Otoman. Nu pentru că Suleyman Magnificul face ravagii la rating, lunea-marţea, pe Kanal D. Ci pentru specificul Corpului Ienicerilor (Yeni-Ceri – Oastea Nouă): copii creştini, recrutaţi din ţările supuse Porţii, reuniţi într-un corp marţial de elită pentru a lupta împotriva propriilor ţări, neamuri, a fraţilor şi părinţilor lor dacă aşa hotăra Padişahul. Pentru a nimici inamicii Sublimei Porţi.
A nimici, a reduce la nimic – la tăcere, prin intimidare ori exterminare. Să nu mai ridice glasul, capul, fruntea; să nu se-ndrepte de şale; să trăiască în robie; să-şi teamă viaţa, pe-a lor şi pe-a alor lor; să-ntindă sclavia ca molima, peste veac – de-a pururi dacă se poate.
Consider intelectualitatea o specie aparte, superioară celei din care se trage; una care a făcut saltul calitativ de la a fi – pur şi simplu, pe lumea asta – la a fi întru Sine, cu-ntreaga conştiinţă a valorii personale promise omului prin cea mai de preţ însuşire a sa – infinita capacitate de ameliorare. Omul poate fi tot mai bun – e de ajuns să o ştie, să o vrea, pentru a şi deveni. Intelectualul îşi stabileşte singur standardul Binelui. Cînd i se stabileşte, nu mai e decît cîine de luptă.
Potrivit obiceiului otoman de a selecta o cincime din copiii creştini pentru a-i face ieniceri (alt nume al Corpului Ienicerilor – Pendik-oglani, “Cincimea”, aprox.) elita ar fi cam a V-a parte a unei naţii. În medieval, contau calităţile fizice dar şi echilibrul emoţional (nu erau aleşi zurbagiii, necontrolaţii, incontrolabilii). De dragul demonstraţiei, putem admite că elita intelectuală ar fi o cincime din totalul intelectualităţii, ajungînd să reprezinte cam 4% din întreaga naţie de provenienţă. Deja, un bun valoros dată fiind limita ariei de reuşită, la nivel naţional.
Yagli Kures. – lupta corp la corp (Greco-romane)
Beneficiind de conştiinţa propriei valori, cei 4% ar trebui să fie solidari, împărtăşind şi promovînd aceleaşi valori – ca un corp sacerdotal ori măcar esoteric, de iniţiaţi dăruiţi nu doar cu harul ştiinţei ci şi cu uriaşa răspundere de a şti – id est responsabilitatea morală a cunoaşterii autentice, iar nu doar intuitive sau superficiale.
Dar nu sînt. Dimpotrivă, practică un canibalism sui generis, cei aidoma lor fiindu-le ţintele preferate; aneantizarea reciprocă fiind sărbătorită. De ce ajunge homo sapiens – actual, nu preistoric – homo furror? Mai ales în ce împrejurări, cum se face că?
N-am decît un răspuns: Cînd e kapikulu – serv al Stăpînului.
Spre deosebire de “Copiii lui Alah” – smulşi din sînul familiei şi forţaţi să devină ieniceri – intelectualii se livrează benevol, îşi oferă “expertiza” delegîndu-şi liberul arbitru. Astfel, inamicii Padişahului lor devin propriii lor inaimici. A lupta pînă la a-i nimici devine raţiune de a fi. În loc de a-i fi sfetnici (consilieri) îi ajung ieniceri. În loc de a tempera excesele, le exacerbează printr-o străduinţă ce-ar fi trebuit dedicată civilizării restului de 96%, iar nu tembelizării sale totale.
Cît se poate de trist! Numai dacă te gîndeşti că aceia care le impun foaia de parcurs, ţintele, şi le livrează mijloacele, muniţia n-ar fi ajuns în veci măcar a da ochii cu autenticele valori intelectuale dacă n-ar fi ajuns în vîrful piramidei puterii. Că şi de s-ar fi trezit respirînd acelaşi aer, ar fi fost trataţi – în cel mai bun caz, cel civilizat – cu condescendentă ironie binevoitoare, ca exemplare de serie mare (“industriale”) ale speciei căreia Elita îi este expresia nec plus ultra.
Astfel, Elita A – “intelectualii lui Băsescu” – atacă permanent (vezi Vladimir Tismăneanu, doar, pe Contributors şi-n EvZ) Elita B – intelectualii USL. Evident, B atacă A. RCC, bunăoară, e consilier al ministrului Culturii, fost PDG (delegat) al SRTV (date din cv-ul livrat de Google).
Aşa se face că Elita – în ansamblu – pierde monopolul Binelui, în favoarea unuia confecţionat ad usum Padishahi. Care-i devine superior – pînă şi intelectual – fiindcă Elita îşi asumă inferioritatea, calitatea de servant la gura de tun, trăgînd la comandă şi la ţintă fixă.
Pînă în 1989, intelectualitatea se prostitua faute de mieux – invocînd teroarea statului poliţist. Din 1990, descoperă deliciile prostituţiei de bună voie, astfel că-şi rescrie istoria – era rezistenţă prin cultură. E nevrotică: abuzată în tinereţe, defulează la maturitate într-o manie a persecuţiei care-ar fi de compătimit dacă n-ar fi interesată, venală. Şi reuşeşte ceea ce nici teroarea comunistă n-a reuşit – completa compromitere a ideii de elită, a celei de intelectualitate, în genere. Atacurile ad hominem – cu trimiteri la istoria personală, de unde-s aruncate pe piaţă doar păcatele (negre ori înnegrite după cum e convenabil) – fac mai mult rău decît politica antinaţională a “clasei politice” fiindcă otrăvesc izvoarele de credibilitate şi onorabilitate ale propriei naţiuni.
Cuvîntul de ordine al Elitei A – impostura: toţi inamicii sînt impostori cultural, ştiinţific, moral.
Cel al Elitei B – imoralitatea: toţi inamicii au schelete în dulap, sînt definitiv declasaţi datorită compromisurilor din tinereţe.
Ce-ar zice cadiul? Fiecărei tabere, “şi tu ai dreptate”. Şi-n sinea lui: Aman, aman, cît de jos pot ajunge aleşii sorţii, dacă aşa voieşte trimisul lui Alah pe Pămînt! Şi cît de uşor e să-i faci una cu pămîntu’ – trezeşte-le şi-ncurajează-le pornirea canibalică.
Ce e o naţie fără minţi luminate alta decît o lume de furnici? Şi ce mare scofală – să fii elita muşuroiului?
Din fericire, nu intră întreaga intelectualitate în războiul taberelor elitiste. De fapt, adevărata viaţă intelectuală e departe de cîmpul de luptă al ienicerilor intelectuali – în oraşe în care există focare de cultură, unde oamenii se adună la lansări de carte, la conferinţe culturale. Poate că nu vă vine să credeţi dar există astfel de conferinţe unde nu se pomeneşte politicul, nu se critică Puterea ori Opoziţia, de parcă nici n-ar exista. Asta nu-nseamnă că intelectualii neangajaţi politic sînt mai valoroşi ipso facto decît ienicerii intelectuali. Dar înseamnă că unii îşi onorează menirea în timp ce alţii şi-o dezonorează.
FELICITARI DLE RADU CALIN CRISTEA, superba demonstratie! RUSINE VLADIMIR TISMANEANU!!!
@Charlie
Copiii din primaverii au devenit anticomunisti NUMAI cand parintii si-au pierdut privilegiile. Participare la razbouil civil din Spania ca voluntari sovietici (nu romani) nu-i exonereaza pe parinti de abuzurile faptuite ulterior in Roamnia ca reprezentanti ai Rusiei. Nu cunosc nici un voun de emeorii scris de generatia crescuta in Primaverii care macare sa se fi distantat de mizeria morala a parintilor.
Sunt cam de aceeaşi vârstă cu domnul Tismăneanu. Eram şi eu unul din aristocraţii liceului cu olimpiadele de matematică, dar şi cu preocupări culturale de literatură, istorie.
De ce am renunţat să fac Istorie de exemplu? De scârbă că voi fi vreodată obligat să mănânc gura mare din haznaua comunistă cu. D\’aia am optat şi pentru inginerie, cu o carieră cred că onorabilă!
Domnul Tismăneanu ca student şi apoi scriitor de chestiuni politice nu putea să scrie şi să se exprime altfel, a fost opţiunea dumisale pentru care nu trebuie încriminat, nici pentru ce a scris şi a crezut atunci.
Jalnic şi abject este să îţi încriminezi părinţii, îl prefer pe Petre Roman care-şi apără cu fervoare tatăl, chiar dacă a fost ce a fost!
Jalnic şi abject este să-l portretizezi pe binefăcătorul tău Ion Ianoşi drept instructor la Propaganda de partid, în subtext: o scârbă comunistă!
Şi mai jalnic şi abject este ca expert în comunism, cu experienţa directă de nomenclatură a domnului Tismăneanu să-i zugrăveşti pe adversarii domnului Băsescu ca nişte monştri kripto-comunişti, când Ponta era elev de liceu la revoluţie, iar Antonescu, măcar n-a fost pecerist, ceea nu se poate spune despre însuşi acuzatorul.
Foarte corect îl caracterizează un român american ca arogant, sfidător şi condescendent, caracteristici proprii fiului de nomenclaturist, şi eu o ştiu din propria experienţă.
Imi place sa cred ca RCC a beneficiat de comentariile provocate de prima sa etichetare a lui VT drept „homo brucanus” si a evitat astfel sa fie banuit de idiosincrazii inacceptabile. „Homo sovieticus” cade de asemenea, dar din motive prea numeroase pentru a fi expuse.
Altfel toata „literatura” citata si apartinind tinarului comunist VT mi se pare ca dovedeste lipsa unei linii de probitate intelectuala si morala, care impreuna cu ambitia marunta si traditia sicofanta, il definesc pe autorul entuziasmat drept arhetipul „omului fara calitati”. As spune chiar ca nu vad nici prezenta subconstientului in acest mare corifeu, azi anticomunist, ieri folosind copios citate marxist-leniniste, istorice pronuntari ceausiste, trepte sigure pe scara afirmarii personale.
De ce ne bucuram ca tinarul comunist a crescut si e un viguros anticomunist?
Ambele posturi mi se par la fel de artificiale, oportuniste, complet neinteresante. Nu mai trebuie sa spun ca m-as fi jenat profund sa alatur pe profesorul din Maryland de Marcel Proust. Oricare ar fi mobilurile acestei demascari, materialul „dezgropat” merita atentie.
@Maria Va multumesc pentru elaborare pe subiectele Elliade si VT. Nu am cunoscut atatea amanunte cat prezentati d-voastra. The more the merrier. Am citit undeva in presa actuala a legionarilor ca Radu Gyr a fost prietenul evreilor si a ajutat la fondarea teatrului Baraseum la care au jucat multi actori evrei dati afara prin actiune de „epurare”. Asta e casicum ti-as in cap cu un ciocan si te duc la spitalul de urgenta! Ceeace vreau sa spun ca e greu dupa ani de zile se descoperi adevarul absolut, mai ales cand ai un „bias” intial pentru a confirma teza pe care vrei s’o sustii. Cat despre VT l-am „intalnit” prima oara la TV in 1989 cand lucra la un institut in Philadelphia. Nu stiam cine era dar am avut un schimb de e-mailuri interesante. Sunt cei care nu prea l-au inghitit printre altele fiindca era de origina evreu. Ei nu pot sa inteleaga ca parintii lui erau de „religie” comunisti convinsi din idealism si fosti luptatori in razboiul civil din Spania. De fapt tatal lui VT a fost mazilit din postul de raspundere si pus pe linia moarta. Copii care au crescut in cartierul Primaverii au un fel de aroganta de care nu s’au lepadat. Cunosc personal o astfel de persoana in USA. Problema actuala e mult mai serioasa cand regimul Pontian e condus din umbra de Iliescu-mineriada si care e pe cale de a introduce cenzura in Romania dupa spusele unui amic care traieste in Romania. Si George Orwell era de stanga cand a plecat in Spania ca jurnalist dar s’a lecuit cand a avut ocazia sa observe de aproape metodele staliniste. Va salut de peste ocean Maria pentru eruditia d-stra.
De acord, Eliade si Cioran nu sunt din aceeasi clasa, desi comparatia lui Corneliu Zelea Codreanu cu Iisus, in 1940, facuta de Cioran, este plasata in planul mesianicului, a omului „asteptat”, a celui inzestrat cu puteri supralumesti. E ceva de neinteles: Cioran scepticul il urca pe Corneliu Zelea Codreanu pe culmi supraumane. Dar, Cioran s-a rusinat de exaltarea de tinerete. In schimb, Eliade neaga ca ar fi scris articole legionare. Cum in bibliotecile romanesti se patrundea greu, cu aprobare, iar pe Eliade regimul comunist si-l dorea oaspete anexat (vezi si incercarile lui Noica de a-l aduce in tara pe Eliade, care ar fi raspuns invitatiei, daca nu l-ar fi potolit/ oprit/ „certat” Monica Lovinescu), perioada legionara a lui Eliade a ramas de cercetat in posteritate. Problema s-a pus cu acuitate după moartea lui. Primul care a scris despre relaţia dintre Eliade şi Legiune a fost Mac Linscott Ricketts, într-o carte apărută în 1988, intitulată „Mircea Eliade: The Romanian Roots”. Mac Linscott Ricketts a fotocopiat, in bibliotecile bucurestene, articolele legionare ale lui Eliade si le-a raspandit in America, apoi a scris cartea „Mircea Eliade: The Romanian Roots”. Amintim si articolul lui Norman Manea, „Felix culpa”, echilibrat si argumentat, si, mai tarziu, cartea lui Florin Turcanu, „Mircea Eliade. Prizonierul istoriei” (Humanitas, 2006), la origine teza de doctorat a istoricului Florin Turcanu, aparuta in Franta in 2003, comentata pertinent in presa franceza.
Iata ca se poate! Iata ca in spatiul francez si cel american s-a discutat adevarul despre perioada legionara a lui Mircea Eliade.
E normal sa fie cercetata si perioada de adeziune la comunism, exprimata in texte de un vibrant omagiu, a lui Vladimir Tismaneanu. Trebuie stiut tot adevarul, mai ales in cazul unei persoane care a fost fidela ceausismului si comunismului si apoi s-a metamorfozat in luptator anticomunist. Degeaba spuneti ca Tismaneanu si-a recunoscut aceste texte. Va rog, aratati-mi unde, in presa romaneasca, au mai aparut aceste citate? Despre ce fel de asumare a trecutului vorbim in cazul lui Vladimir Tismaneanu? Firesc ar fi fost ca el sa arate opiniei publice si prietenelor care il considera un „Marcel Proust al comunismului romanesc” (apud Mircea Cartarescu) si sa spuna: asta am fost, asta am scris, judecati-ma, imi pare rau, am fost sustinator al comunismului, am lucrat cu Virgil Magureanu la „Micul dictionar social-politic pentru tineret”, ca sa „indoctrinam” „tanara generatie”… Dar n-a facut-o. In schimb, cand a fost vorba de altii (Marino, in special), a fost primul care a sarit sa-i incrimineze. Personal, sunt marcata de „colaborarea” lui Vladimir Tismaneanu cu Eugen Florescu. Chiar nu-mi inchipuiam ca Tismaneanu colabora la „Tanarul leninist”, publicatie la care era redactor-sef Eugen Florescu…
ca atacurile la adresa lui Tismaneanu sunt facute tocmai
fiindca a devenit anticomunist. Desigur, trebuie cunoscute
exact faptele (si din trecut si din prezent), dar sunt convins
ca daca nu devenea un anticomunist dur, multora nu le-ar
fi pasat de ceea ce a scris Tismaneanu in tinerete !
Oricum, este preferabila o trecere de la comunism la
anticomunism decat invers … Este foarte important ca
Tismaneanu pune (macar) semnul egalitatii intre fascism si
comunism ! Acum aproape toate faptele sunt cunoscute si
nu se mai pune problema de a dovedi acest lucru. Mult mai greu este ca sa-l recunosti! In concluzie, in locul unei
„demascari” era de preferat un articol de istorie scris pe un
ton neutru …
L-am citit cu placere pe profeorul Tismaneanu, pe care l-am crezut mereu atacat pe nedrept. Acum mi s-au deschis larg ochii. Cata mizerie a putut sa spumege profesorul Tismaneanu in anii comunismului? Doamne ce om….
Ehei, ce haraso era daca toate personajele lui Aleksandr Zinoviev ar fi fost ca dl Tismaneanu! Ce descrie aceasta prima parte a materialului e deocamdata doar portretul robot al unui stalinist democrat, ca regretatul Brucan.
Da, lucrurile trebuie spuse. Pina la capat. Inclusiv sau mai ales despre trecutul comunist al intelectualitatii. Asa sint sigur ca vom avea un raspuns cumplit, dar adevarat la intrebarea de ce am avut atit de putini dizidenti in timpul comunismului. Pentru ca foarte multe dintre elite au acceptat diferite grade de prostituare fata de regim. Toti se alegeau cu ceva: vizite afara, bani, locuinte, joburi, liniste. Vrem sa aflam adevarul, dar cei care ar trebui sa se ocupe de acest proces refuza s-a faca. Articolul dlui Cristea mi se pare salutar ca indrazneala. Multi dintre intelectualii de astazi cred poate ca dinsul, dar cine are curajul sa se puna cu marele Tismaneanu? Cred ca dl. Cristea ar avut si altceva mai bun de facut decit sa scotoceasca prin arhive pe urmele politologului comunist Tismaneanu. Si-a facut timp, iar eu voi fi multumit ca voi sti adevarul despre fata nevazuta a unui politolog din specia dalmatienilor. Subscriu in totalitate la analiza Mariei, eu nu am asemenea cunostinte, lucrez intr-un domeniu foarte specializat.
@charlie [Daca cititi cartea „the God that failed” veti gasi multi comunisti care erau inflacarati care au devenit „atei” cand au inteles ce insemna comunismul.]
Exact – prin anii ’40, dupa ’56, prin early sixties. Nu ca cineva n-are dreptul – si cinstea – sa se razgandeasca oricand. Dar exista ateisme si ateisme, luciditati si luciditati…
Nici eu nu cred ca Tismaneanu mai are multe explicatii de dat. Poate ca si-a romantat (si antedatat) despartirea de comunism – vezi episodul Palach si alte momente proclamate ca „transformational” -, dar de despartit s-a despartit. In sensul asta, focul aprins de dl RCC e unul de paie, indeed.
Inteleg insa frustrarea lui RCC atunci cand se reintalneste cu un Tismaneanu gretos in discursul sau public care aluneca permanent intre mieros si insultator.
CONTRIBUŢIA IDEOLOGICĂ şi MANIPULAREA SUBTILĂ
Incapacitatea de a accepta Alte Adevăruri, Cenzurarea Rea „ideologică”, explicaţiile naiv-copilăreşti-exagerate ale „editorului” , etc.-etc…….Exemplele sînt atît de numeroase încît au devenit penibile. D-le Tismăneanu, un forum, căruia îi este frică de Alte Păreri decît cele „politic corecte de casa” folosind Cenzura ca pe vremea „bolshevica” şi pe care o încurajaţi ( Cenzura) dovezile sînt nenumarate Dovedeşte o „Angoasă teribilă politico-istorică” în ciuda atîtor adevăruri expuse DAR niciodată pînă la capăt, Devenid Astfel, nu Altfel decît Neverosimilă şi chiar puternic dubios-Diabolică. Acesta o fi Rolul !!?? Absolut Nimic nu ne arată Contrariul în ciuda tuturor Aparenţelor şi Tertipurilor de care daţi dovadă din abundenţă. Sînteţi doar AtrĂgĂtor, Dar NU şi ConvingĂtor. Aici, Acesta este şi Păcatul Originar, Teribil şi Original românesc, precum democraţia românească-i o Farsă Abominabilă pe care o alimentaţi permanent prin texte, eseuri, deviaţii şi diversiuni. Nu trebuie să vă miraţi că sînt atîtea roiuri de muşte pe deasupra oalei de lut umplută cu „mierea” kaky A bondarilor şi tăunilor. Ce Frumos Sună în Latineşte-adevărurile măsluite-în surdină, Dar atît de FALSE.
Stimată Adriana Gorga, afirmaţiile dvs. sînt năucitor de naiv-ideologic-securiste amestecînd şi bălmăjind generalităţi cu o rea credinţă care dovedeşte ori că încă nu aţi înţeles mai Nimic despre “comunism” ori că umblaţi cu cioara vopsită şi urît mirositoare precum această ţară “GEME” de maldărul de hoituri, OPERA comunismului de 70 de ani.
Atîta vreme cît Crima Comunistă nu va fi recunoscută şi pedepsită Exemplar, Nimic nu se va schimba, iar dvs. vă veţi lamenta în continuare tînguitor scriind pe forumuri Controlate de Noii Capitalişti-Vechii Securişti Comunişti hrănindu-vă şi explicîndu-vă ce e Bine(le) şi ce e RĂU(l).
NU n-am fost Toţi Călăi !
SITUAŢIA DUPLICITARĂ ESTE DOAR ACEEA A LAŞILOR
iar din păcate precum un Cancer Generalizat , ĂŞTIA sînt foarte Mulţi şi în special Peste Tot.
Stimata Maria! Cred ca Eliade si Cioran nu sunt in aceiasi clasa. Cioran cand a ajuns la Paris s’a cait de flirtul cu legionarismul din tinerete. A recunoscut ca antisemitismul lui era prost plasat.
Eliade era consecvent. Nu s’a cait caci n’avea de ce . A avut o criza care a fost insotita de o amnezie totala! A avt indrasneala sa vrea sa vie in Israel la o conferinta despre misticism unde a fost invitat sa prezinte o contributie. Marele specialist in misticism Prof. Gershom Sholem il cunostea dupa scrierile lui si nu dupa trcutl lui glorios de legionar. Din fericire erau destui indivizi din Romania care s’au revoltat!
Pe subiectul VT care cica a fost „turncoat” asta e foarte asta e foarte normal. Daca cititi cartea „the God that failed” veti gasi multi comunisti care erau inflacarati care au devenit „atei” cand au inteles ce insemna comunismul. Inca si astazi mai sunt unii care cred ca comunismul este o idee minunata dar din nefericire a fost aplicata prost de catre oameni infometati dupa putere.
Citesc si ma frec la ochi. Cat s-o fi documentat autorul pentru aceasta colectie de „perle”? Vrea sa devina un tismaneanulog? Ceea ce citesc ma da peste cap. Stiam cite ceva despre niste compromisuri facute de Tismaneanu in perioada comunismului dar colectia adunata de R.Cristea e deja o Hiroshima, un cataclism nuclear. Acum chiar ca nu mai pricep de ce se leaga Tismaneanu de politrucii gen Sararu, Florescu etc. Erau din aceeasi familie. Cam jenant, domnule profesor. Pacat.
Va referiti, desigur, la corectitudinea POLITICA, o specie de ipocrizie si conformism pe care orice om cu experientza dresurii ideologice de tip stalinist a invatat s-o recunoasca si s-o pretuiasca asa cum merita, d-le Manu.
Domnule Cristea,
OC a anuntat cu surle si trimbite un articol „incendiar”. Ce ne-ati oferit pina acum e mai curind un foc de paie !
Articolul Dvs. nu aduce nimic nou, in dezbatere. Dupa cite stiu, VT n-a negat niciodata textele pe care le citati, dar s-a dezis in mod clar si repetat de ele. Poate ar fi utuil sa reflectati asupra proverbului frantuzesc : „il n’y a que les imbéciles qui ne changent pas d’avis.” Imi amintesc ca-l ascultam pe VT la „Europa Libera” de pwrin 1982, cind nimeni nu-si inchipuia ca in citiva anii zidul de la Berlin va cadea.
As fi curios sa stiu ce v-a facut sa schimbati titlul, de la grotescul si gretosul „homo brucanus” anuntat, ati evoluat
la nu mai putin grotescul, dar mai putin gretosul „homo sovieticus”. Intr-o saptamina, si Dvs. after a second thought, atti evoluat, v-ati schimbat parerea. Sper ca aceasta schimbare e tot atit de onesta si profunda ca cea pe care VT a avut-o la timpul domniei sale !
Tot adevarul trebuie stiut.
Radu Calin Cristea a facut – ceea ce nimeni din presa romaneasca n-a avut rabdare, tenacitate si curaj – sa spuna ca exista si un Vladimir Tismaneanu proslavindu-l pe Ceausescu si regimul comunist, asociat cu Virgil Magureanu la realizarea celui mai gretos „Mic dictionar social-politic pentru tineret”. Astazi stim derapajele de tinerete ale lui Cioran si Eliade. Stim despre abdicarile din comunism ale scriitorimii, care s-a pliat la umbra „rezistentei prin cultura”, fara sa conteste politic regimul. Daca Vladimir Tismaneanu ar avea probitate, ar spune: acestea sunt textele mele, da, imi pare rau ca am slujit regimul comunist prin pana mea mult prea inmuiata in Rapoartele PCR si in Cuvantarile lui Ceausescu..
Ce face Radu Calin Cristea nu e un atac asupra lui Tismaneanu, e un exercitiu folositor de resuscitare a memoriei. Adica, Gabriel Liiceanu face mare caz de o dedicatie data de Adrian Marno lui Dumitru Popescu-Dumnezeu pe o carte valabila international – „Hermeneutica lui Mircea Eliade” – iar cand vine vorba de Tismaneanu, tacerea este singura cale, e linsaj, resentiment si rautate. Nu, nu, nu, Vladimir Tismaneanu are propriile sale schelete in dulap, despre care n-a vorbit niciodata. Sa tacem ca Vladimir Tismaneanu scria la „Tanarul leninist”? Sa tacem cand Tismaneanu descindea in organizatii studentesti, de unde venea cu concluzia ca „Studențimea, alături de întreg tineretul, de toți oamenii muncii, dă viață prin fapte spiritului revoluționar comunist, este angajată plenar în efortul de transformare revoluționară a societății noastre pe drumul comunismului”. Asta era studentia anilor ’70? Asa de „angajata plenar” era studentimea, de aia studentii trimiteau tone de scrisori lui Cornel Chiriac la Europa Libera, pentru a cere muzica occidentala, pentru ca era „angajata plenar”?
Un mic exercitiu de „gimnastica a memoriei”! Sa presupunem ca aceste articole de proslavire a comunismului n-ar fi purtat semnatura lui Vladimir Tismaneanu, ci ar fi fost scrise de Adrian Marino, sau Nicolae Breban, sau Radu Cosasu, sau Ion Ianosi? cine ar fi sarit primul sa le raspandeasca, sa le comenteze, sau le infiereze, sau sa le arate cu degetul? Vladimir Tismaneanu! A sarit el si cand a fost „cazul Marino”… Cand e vorba de Marino, Radu Cosasu sau Ion Ianosi (ce oribile atacuri au fost impotriva lor, amplificate de Mircea Mihaies) lovim fara mila, jos cu comunistii!, cand vine vorba de Tismaneanu e… linsaj. Ne tot lovim de Tudor Vianu si-l incadram la sustinatorii regimului comunist, desi era profesorul care oferea o gura de aer proaspat studentilor, in infestata perioada stalinista, dar pe Tismaneanu il uitam. Despre pozitiile prolegionare din „Bunavestire” ale lui Noica, Gabriel Liiceanu a fost nevoit sa recunoasca ca au existat si ca sunt oribile. Dar este Noica mai putin filosof, prin „devenirea intru fiinta”? Ca Noica n-a mai vazut in protestul politic o cale de fundamentare ideatica a ucenicilor sai este o alta discutie si poate ca alta ar fi fost soarta Romaniei daca iscusintele in deprinderea limbii germane ar fi fost urmate de un protest politic.
A, altul este cazul lui Eliade, care si-a ascuns textele legionare, pana la dezvalurile lui Gershom Scholem si pana cand un istoric competent, Florin Turcanu, a facut munca de reconstituire a textelor lui Eliade. Este Florin Turcanu mai putin istoric ca a prezentat perioada legionara a lui Eliade? Este Radu Calin Cristea de injurat ca aduce in atentie textele procomuniste si proceausiste ale lui Vladimir Tismaneanu? De ce incriminam mesagerul? De ce numerosii sai simpatizanti de la Cartarescu la Mihaies nu-i cer o explicatie, nu se intreaba si nu-l intreaba pe Vladimir Tismaneanu: cum ai putut sa scrii asa ceva? de ce nu ne-ai spus? de ce te-ai ascuns ca ai fost doar expert in „Scoala de la Frankfurt”?
vine o vreme cand tot adevarul trebuie spus. Iar in Romania, in pofida crizei, a nervozitatii crescande de pe scena politica, adevarul se spune. Si cu privire la Holocaust, si cu privire la angajamentele legionare, si cu privire la slujitorii regimului comunist. Nu suntem in „terra incognita”, sunt istorici care isi fac bine cercetarea. Iau si acest articol, scris de Radu Calin Cristea, ca un semn de normalitate si de adevar. Integral. Adevarul integral. Despre Vladimir Tismaneanu. Si despre toti slujitorii acelui regim „ilegitim si criminal”. Macar atat. Sa-i stim, sa le stim articolele. Pana acum Vladimir Tismaneanu si-a trucat si si-a ascuns trecutul. Acum, aflam ca trecutul sau e infestat de directivele PCR. Oare asa se trece prin viata, sarind de la elogiile lui Ceausescu la elogiile lui Basescu? Fara o urma de parere de rau?
De ce este atat de greu astazi pentru societatea româneasca sa renunte la spiritul de vendeta ?
Cu privire la separarea adevarului de minciuna in ceea ce priveste vorbele si faptele noastre din vremea comunismului, Vaclav Havel facea o constatare ce mi se pare cel putin de bun simt: „Am fost cu totii calai, am fost cu totii victime”.
Raul cel mai mare pe care ni l-a facut comunismul tuturor a fost sa ne aduca in situatia aceasta duplicitara care persista, iata, si la peste 20 de ani dupa. Ba mai mult, pentru o mare parte dintre intelectualii nostri, ca sunt pentru ori ca sunt impotriva, comunismul a devenit o referinta fundamentala. Nu ne mai putem bea cafeaua dimineata daca nu ne intrebam ce-a mai spus unul sau altul in vremea comunismului si ce spune acum.
Mai suntem oare capabili sa ne oprim singuri din aceasta nebunie sau doar moartea tuturor generatiile contaminate de comunism ii va elibera cu adevarat pe romani de comunism?
Daca tot ne invitati sa facem un exercitiu de memorie, și ii pomeniti in sprijinul ideilor dvs pe M. Lovinescu si V. Ierunca, haideti sa ne amintim de anii 90 si de tipul de dezbatere pe care cei doi au incercat sa-l lanseze in spațiul intelectual de la noi. Colaborationismul intelectualului roman cu regimul comunist era ilustrat de cei doi cu nume iluste, Sadoveanu (care a semnat condamnari la moarte), Vianu, Arghezi, ca sa-i numim pe cei mai de seamă. Cum a reactionat intelectualul roman atunci, cred ca va amintiti. Toata furia lui s-a indreptat care Eliade, Cioran, ba chiar si Ionescu, marii criminali fascisti ai neamului nostru. Cu alte cuvinte ei, care derapasera in tinerete, detasandu-se ulterior de nebunia acelor ani, erau de vina pentru tot, iar ceilalti, care se bucurasera de privilegii pana la sfarsitul vietii, cu opere publicate si raspublicate, erau de fapt niste eroi ai rezistentei. Aceasi logica o folositi si dvs acum, demascandu-l pe Tismaneanu, care, in ciuda pozitiilor sale de tinerete, este, nu doar cel mai vehement anticomunist, dar si un specialist recunoscut international al acestui fenomen. In schimb nu aveti insomnii cand lui Adrian Paunescu i se ridica bustri in parcuri, nici cand Sergiu Nicolasecu si alti crai de curte comunista sunt preaslaviti ca repere ale culturii noastre. Nu va deranjeaza cand scriitori ca Mircea Cartarescu (pe care il folositi intr-un mod absolut necinstit in articolul dvs) a fost calomiat, sub privirile nepasatoare, ba chiar satisfacute, ale unei bresle scriitoricesti devorate de veninul invidiei. Ce sa mai spun de tot ce i s-a intamplat lui Patapievici care a fost tinta unui linsaj mediatic insuportabil…
Ca sa nu mai vorbim despre tribune publice unde se desfasoara seara de seara adevarate procese publice dupa cea mai pura reteta stalinista.
Nimic din aceste fapte strigatoare la cer nu va anima condeiul, in schimb nu vi se pare prea greu sa cotrobaiti in ziare vechi ca sa faceti o asa-zisa antologie a rusinii din articolelor de tinerete ale lui V. T, unul dintre putinii cercetatori care are curajul sa puna fascismul si comunismul pe pozitiii de egalitate.
Ce este atunci spiritul critic care spuneti ca va anima? O perdea de fum in care ii invaluti pe marii rinoceri si o lupa supradimensionata cu care priviti gesturi revolute ale unor oameni care au dovedit ca au curajul, profesionalismul si tenacitatea de a spune adevarul.
Ce diferenta mai e atunci intre cei ca Dvs si predicatorii de la Antena 3?
Sau poate pur si simplu pentru ca unele formulari sunt mai corecte decat altele, Dle Moroianu.
Domnule Cristea,
Cum ati ajuns de la „Homo Brucanus” la „Homo Sovieticus”?
Si de ce ati tinut sa reproduceti o parte din ceea ce ati scris despre Tismaneanu in 2007?
(Pentru a va proba propria capacitate de „evolutie”, cu nimic mai prejos decat cea a personajului pe care-l portretizati cu atata obiectivitate? Ca masura de prevedere, pentru a contracara efectul posibilei lor dezgropari de catre mintea scotocitoare a confratilor pusi pe studiul cameleonismului la romani?)
1. Abia aparut anuntul aruncarii pietrei, filosofii s-au grabit sa-si bage picioarele in balta statuta.
2. Doar o modesta „recomandare” postata de peste Ocean si, iata, „sovieticus” se substituie, cuminte, lui „brucanus”.
3. Zice dl V.T. (citat de autor), cu prilejul plecarii domniei sale din patria in care a dus-o, sa zicem, ceva mai bine ca media:
„consideram societatea românească din care plecam o societate fascistă“.
Probabil cea mai convingatoare lepadare de comunism dintre cele imaginabile.
4. Ni se confeseaza autorul, in onestitatea sa:
” Îl socoteam pe V.T. un om de lume stimabil, civilizat, deschis conversatiilor în contradictoriu, cu o tonalitate moderată în ceea ce Mircea Martin ar numi „dictiunea ideilor“. Am destule temeiuri să cred că pretuirea era reciprocă.”
–coroborat cu–
„Ceea ce se întîmplă însă cu V.T., de vreo 2-3 ani încoace, scoate la iveală un cripto-stalinist dezlăntuit. etc”.
Remarcabil. Vorba lui Ierunca, sa ne amintim bine.
5. Imi pare mai semnificativ, mai convingator si, probabil, mai dificil, a exemplifica scrieri din perioada 1945-1989, care sunt altfel decat cele prieteneste si admirativ selectate de autor din opera dlui V.T., ale oricaruia dintre reprezentantii „elitelor intelectuale locale contemporane”.
La fel de interesanta mi-ar parea o dezvaluire-analiza a modului in care si-au schimbat in timp (sa zicem doar de vreo 23 de ani incoace) „orientarile”, in general, si relatiile intre ei, in special.
6. Ca fenomen general (cu ceva exceptii cat sa confirme regulile), avem pe larg oportunitatea de a constata variatia spatio-temporala a simtului nostru critic:
a. Acesta este cu atat mai acut cu cat autorul este mai departe de locul unde s-ar expune unor posibile consecinte;
b. Critica se produce „in ton cu schimbarea”, adica entuziasmul „instalarii” se transforma in opusul sau, de o comparabila vehementa, pe masura ce se apropie „dezinstalarea”. Desigur, totul cu o soliditate logico-morala de invidiat.
…neică Mărine, da\’ aici e chestii mai grele – daraveli d\’ale lor – şi ce-i făcut îi bun făcut.
acuma, pen’ ca m-a *chiar bagat pan’ „cofa”*!
Bre, „Inima Rea”, scriai *atat de bine* despre *alte chestii* incat chiar ti propusei, dragule, sa „tzii” o rubrica-n O.C., de *economie*…
Acuma, dupa ce te *laudai*, tz-o scriu cam asha: cum ca e *o gresheala*, ceea ce crezi/scrii.
Dupa parerea *mea* (dar, vaz ca *doar a mea*), V.T. trebuie *ignorat*, iar *nu* atacat…
Io atat am avut da scris. Shi, ma voi opri chiar acilea.
no numa’ fain,
Nea Marin
Pentru cineva (ca mine) care citeste pentru prima oara fragmente din articolele publicate de profesorul Tismaneanu inainte de a implini 30 de ani, „incendiul” promis de Dl. Cirstea apara mai mult ca un foc mic, care produce ceva caldura, dar nu si lumina. Nu pot totusi sa nu remarc, cu respect, ca Dl. Cristea a schimbat schema cognitiva de la Homo brucanus al Homo sovieticus si s-a dovedit scutit de orice incercare de „evreizare” a expunerii.
Articolul nu va schimba viata si reputatia profesroului Tismaneanu, sau in orice caz nu in lumea academica din Statele Unite. Vorbesc ca cineva care face parte din acelasi mediu, continuu, de mai mult de 30 de ani. In ultimul sfert de secol, profesorul Tismaneanu a produs o opera durabila, cunoscuta si apreciata de comunitatea stiintifica de aici, iar scrierile dansului publicate in Romania acum aproape 40 de ani nu vor schimba aceasta realitate.
Asa ca, pana la urma, substanta articolului, in opinia mea, are de face cu „prezenta” profesorului Tismaneanu in spatiul publicistic din Romania, inainte de 1981 si dupa 1989. Dezvaluirile Dlui Cristea sunt utile ca punct de plecare al unui dialog sobru despre relatia dintre talent si putere, despre sinceritate si spirit de sacrificiu, despre tacere, despre frica, si despre eliberarea de raul dinauntrul si dinafara noastra.
…quand il n\’y a rien a voir (Hugues Aufray, baladist francez trecut şi pe la Cerbul de Aur, în anii afirmării doctrinare a lui VT; http://www.youtube.com/watch?v=-wJ-Y5AvubY).
Şi o altă punere în temă: Despre opera lui Vladimir Tismaneanu Adrian Marino scrie:
„Opera politologului Vladimir Tismaneanu, cu dublă identitate culturală, americană și română…indică un adevarat program de studii. Cărtile autorului nostru sunt de prim ordin, cu multe titluri americane și românești […] Ele sint cu totul reprezentative pentru ceea ce începe să devină, efectiv, politologia românească…. Citind și studiind pe Vladimir Tismăneanu intram într-un nou teritoriu și respirăm, mai ales, o cu totul alta atmosferă publicistică. Frazele goale și descusute, eternul \’eseism\’ românesc, apos și inconsitent, au fost aruncate, sperăm, definitv (?) la coș… Autorul are o mare dezinvoltură și o remarcabilă lipsă de inhibiție. Și nici un fel de complezență. Cineva l-a numit un \’marxist anticomunist\’. Să zicem că ar fi sau că a fost, mai ales, așa. Cu atât mai remarcabilă este, nu spunem \’reciclarea\’ cât libertatea sa de spirit, luciditatea și acuitatea sa critică actuală. Și mai ales faptul că opera sa umple un gol considerabil. În plus, ea informează și \’popularizează\’. Este, fără îndoială, meritul său esențial.” (Adrian Marino, Politică și cultură. Pentru o noua cultură română Iași: Polirom, 1996, pp. 162-163. http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Tism%C4%83neanu)
Nu-l cunosc personal pe VT dar uite că, la-nceputul anilor \’970, publicam amîndoi în Amfiteatru (supliment cultural-artistic al Vieţii studenţeşti, condus de Adrian Dohotaru). Nu şi-n Tînărul leninist fiindcă eu veneam dinspre filologie, nu dinspre filosofie. Cum nu, din acelaşi motiv, în Luceafărul, România literară.
Mă-nfior, azi, cînd mi-amintesc că noi – de la Filo – voiam să urmăm şi Filosofia, după, ca să-ntregim vechea denumire universitară Litere-Filosofie. Aş fi (ori am fi) ajuns şi-n Tînărul leninist, Munca de partid, revistele de filosofie neapărat marxistă. Am avut noroc, lingvistica nu era marxistă, verbul nu era burghez, nici revoluţionar de meserie.
Apropo, la Munca de partid era Dragomir Horomnea, un omuleţ fermecător, dramaturg de succes cu o piesă \”muncitorească\” (Cer cuvîntul), şi apoi dizident cu romanul Drumul cavalerului.
După cum se poate vedea (şi nu doar din aceste exemple, mai sînt – numai să vrea cineva să le caute) evoluţia standard era marxist-dizident-antimarxist (autodeclarat ori demascat ca atare de vigilenţa revoluţionară). Petre Ţuţea spunea că marximul (stîngismul) era o boală a copilăriei intelectuale (de tinereţe). Dacă exista în interbelic, cum n-ar fi în postbelic, într-un regim bolşevic? Dar şi aici, după 30 de ani, îţi trecea dacă erai sănătos din fire. Or, VT vine dintr-o stirpe cosmopolită, genetic pesimistă filosofic. Cu pusee de radicalism, ce-i drept dar – vorba \’ceea – nu există boli, doar bolnavi.
Ştiu că acest articol va avea o urmare la fel de îndîrjită (s-a anunţat Homo brucanus, nu?) dar mai ştiu şi că n-are a-mi schimba convingerea că, dacă ajuta la ceva demascarea lui VT, atunci momnetul propice ar fi fost cînd cu Comisia prezidenţială de condamnare a comunismului. A şi făcut-o Goma, chiar după ce a fost cooptat, drept pentru care a fost dezcooptat. A făcut-o Tom Galagher – pe larg, şi nu s-a-ntîmplat nimic. Ba chiar însuşi Liiceanu s-a revoltat, la vremea potrivită, de faptul că tocmai VT fusese numit preşedintele acelei comisii. Şi-au rămas prieteni, cred.
Dar mai vorbim, desigur. Acest J\’accuse – al lui RCC – va revărsa fluvii de comentarii, ceea e în sine un merit, părerea mea…
V.T. este tipul perfect de cameleon ..uman. E structurat sa se adapteze la mediu in functie numai de propriile lui necesitati. Ca in ultimul timp a devenit grosier, grobian si…golan, in exprimare, e tot cameleonism. S-a adaptat la mediul Basescu, cel care i-a satisfacut si probabil ii mai satisface inca necesitatile (financiare). Daca mediul Basescu se va schimba, cameleonul V.T. il va arunca in hazna si pe Basescu. Dar consolati-va caci V.T. nu e singurul cameleon din lumea \”subtire\” intelectuala a tranzitiei post comuniste. Din aceeasi gena cu el , Radu F. Alexandru a devenit din scriitorul de piese de teatru comuniste cam de aceeasi calitate cu textele lui Vladimir, un \”spilcuit\” don\’ senator de dreapta (zice el). Asa ca…cameleonismul a devenit un fel de sport politic national la romani, indiferent de gena lor.
Mai isi aduce aminte oare cineva ca Antonio Ordonez si Louis Dominguin erau cumnati?