Despre frății și obnubilarea onestității
- 13-02-2013
- Nr. 661
-
Lavinia BÂRLOGEANU
- SOCIETATE
- 36 Comentarii
Încet, dar sigur, fenomenul sacralizării elitelor culturale în România continuă. El se produce paralel cu dedramatizarea inițiată, din cînd în cînd, de vreun personaj fundamental rău, violent, plin de ură, animat de interese meschine, invidios, egoist, naționalist, antisemit, comunistoid, stalinist etc., care își ia libertatea unui exercițiu critic. Orice astfel de exercițiu este urmat de o mobilizare pe măsură a elitelor care denunță mobilul comunistoid al criticii, prezice pericolul revenirii comunismului și al reîntoarcerii țării spre monstrul de la Răsărit, agită sperietoarea fundamentalismelor și pe aceea a totalitarismului. În pofida înflăcărării sale, mobilizarea elitelor nu depășește niciodată stadiul impresionist. Și nici nu se dorește acest lucru, pentru că ar fi în dezavantajul poziției de putere cultivate cu atîta acribie de prea multă vreme. A ajunge la argumente, a discuta pe baza raționamentelor criticului nu intră în vederea elitelor, pentru că această strategie ar pune în cauză caracterul lor intangibil. Lumea celor buni și lumea celor răi Și atunci urmează încercarea frenetică de a-l demoniza pe cel care critică. Să luăm un exemplu recent: articolul lui Radu Călin Cristea din Observator cultural: „Un «homo sovieticus»: Vladimir Tismăneanu“ și reacțiile lui Vladimir Tismăneanu și ale apropiaților acestuia, menite să contracareze imediat tendința […]
In fapt se observa cu usurinta ca ori nu ati citit articolul dnei Barlogeanu ori nu ati inteles nimic, aceasta ultima varianta fiind cea mai exacta. Sunteti marcat(a) puternic de partizanatul dv. (probabil interesat). Marile valori – Patapievici, Tismaneanu si altii ca ei – sunt gaunoase. Un pic de echidistanta nu v-ar strica.
Am citit articolul doamnei Barlogeanu dar mi s-a parut un refren cunoscut ale carui detalii intre timp le-am si uitat, ramanand doar cu melodia pe care o stiu prea bine, din pacate.
Asadar dumneavoastra aveti dreptul sa puneti scame (a se citi rastalmaciri mizerabile ale unei notite din jurnalul Monicai Lovinescu- apropo, nu ati vrut sa dezvaluiti sursa revelatiei pentru ca nu v-ar fi avantajat fratia respectiva :)), iar daca cineva indrazneste sa va contrazica e asa si pe dincolo, vezi articolul in subsolul caruia comentam. De unde \”invectivele\” din zona demonologiei? Din tot ceea ce am invatat in aceasta viata despre ura. Stiu sa o recunosc si cred ca anume din acea zona vin si ura si nevoia de a manji.
Nu e obligatoriu sa va placa cartile domnului Patapievici si, apoi ce nevoie avem de ele daca avem Antene? Nu va impiedica nimeni sa contestati toate competentele domnului Patapievici, mi-ar fi placut mai mult sa discutam despre ele decat despre minciuna pe care ati ales sa o puneti aici in circulatie. Probabil ca in curand o s-o auzim si de la domnii Gadea, daca nu cumva a fost de mult preluata. Desigur, toate acestea in numele Adevarului. Poate vom vedea in curand un articol scris chiar de doamna Barlogeanu despre acest fenomen atat de nociv pentru societatea romaneasca. Deocamdata, inteleg ca nocivi sunt domnii Patapievici, Tismaneanu si ceilalti la care se refera doamna Barlogeanu in articolele dumneaei. Si daca tot vorbim de demonologie, oare chiar sa nu fi observat dumneavoastra campania de demonizare a domnului Patapievici si mai nou si a domnului Tismaneanu care se duce de ani buni in Romania? Acolo, fratie, doamna!
Si eu va doresc toate cele bune.
Stilul dvs. imi suna cunoscut, ca si paradigma in care intrati – apropo de „fratie si obnubilare”. Vorbiti, desigur, din tabara celor buni, careia ii apartineti – nu-i asa? – si a carei sacralitate o aparati, aruncand afurisenia pe oricine vede vreo scama pe hlamida celor desemnati ( unde, cum, de catre cine?) sa reprezinte Adevarul si numai Adevarul. De unde, altfel, invectivele din zona demonologiei?
1) Nu am contestat aici competentele literare, stiintifice, manageriale ale dlui HRP. Am mai spus-o, dar ma simt nevoita sa o repet fiindca ati trecut peste acele precizari ca si cum nu le-ati fi observat.
2)Am citit aproape toate cartile dlui HRP, ba chiar toate, toate, cu exceptia celei la care faceti repetate referiri. Da, imediat dupa revolutie ma regaseam in fiecare din ele. Ulterior, la o incercare de recitire, n-a mai mers; mi s-au parut prolixe, cu un stil artificios si pretios pana la calofilie. Oricum, ele au avut si asupra mea un benefic efect formator, mai ales daca daca ma raportez strict la contextul in care le-am citit. Atunci, au fost binevenite. Nu le-as mai putea reciti, asadar, in opinia mea, ele nu au trecut proba timpului. De altfel, si autorul a simtit nevoia unor reveniri, a unor nuantari, – ceea ce e de apreciat.
3) Dumneavoastra ati citit articolul dnei Lavinia Barlogeanu, cel sub care postati? Impresia mea e ca nu, ca atfel nu v-ati fi straduit sa-i ilustrati perfect teza.
Toate cele bune va doresc.
V-o fi cuprins indignarea (ei, erati deja cuprinsa de la inceput, si anume de ura), dar ar fi deja cazul sa va veniti in fire. V-ati obisnuit sa manipulati, doamna, si nu puteti accepta ca in acest caz nu va merge. Va faceti ca nu pricepeti ca scrisorile catre Paleologu sunt scrise in perioada 1990-1991 si vreti cu tot dinadinsul sa ignorati argumentul meu. Ce daca au aparut in 1996, ele arata ce spunea HRP despre tatal lui in cercurile de prieteni in perioada in care o cunoaste si pe Monica Lovinescu cand, ar fi fost absurd si penibil ca pe unii sa-i minta si altora sa le spuna adevarul. Apoi, daca ati fi mai imaginativa si mai putin orbita de furie ati putea merge mai departe si v-ati imagina scena. Patapievici isi evoca un parinte mort, fost detinut politic (in ideea dumneavastra meschina in care voia sa epateze, ce nevoie avea sa minta ca e tatal, din moment ce avea un bunic detinut politic? Si recitind acum conferinta „Despre ranile nevindecate” din volumul „Discernamantul modernizarii” am vazut ca si celalalt bunic al lui a facut puscarie politica; apropo, va recomand aceasta lectura). Bun, si stand de vorba cu sotii Ierunca, va puteti imagina ca acestia nu l-au intrebat unde a facut puscarie si pentru ce anume, tatal lui? E o intrebare fireasca oricand si oriunde, daramite in casa sotilor Ierunca. Ei si acum, probabil va imaginati ca Patapievici a inceput sa fabuleze cu date concrete despre motivul arestarii si locul detentiei, asa-i? Te pomenesti ca a nascocit o intreaga poveste, cu elemente concrete (trebuia sa joace daca a intrat in hora, nu?) Asta, stiind bine el, Patapievici ca vrea sa intre pe sub pielea lor si sa si ramana acolo. Adica, o mintea Patapievici, cu fapte concrete, pe cea care stia atatea despre comunism (din pacate pe propria-i piele) si pe care Patapievici cu siguranta o pretuia pentru lupta ei pentru adevar si pentru demascarea minciunii comuniste? Asta cu scopul de a se imprieteni. Doamne apara si pazeste, cu ce cap ganditi?
Mai departe, spuneti ca nu ati mai vazut referiri la HRP in jurnale. Eu imi amintesc ca am vazut, nu pot verifica acum (o voi face, in orice caz) dar, ce e mai important, nu am vazut referirea la descoperirea minciunii!! In schimb, prietenia lor a continuat, iar la inmormantarea lui Virgil Ierunca Patapievici a fost acolo, intre foarte putinii prieteni agreati de Monica Lovinescu. Nu tineti minte cand prietenii dumneavoastra de idei si de lupta l-au acuzat ca si-a platit biletul de avion din banii ICR-ului (ceea ce Patapievici a dovedit ca e fals)? Sigur ca tineti minte, daca nu, verificati va rog. Nu de alta, dar ca sa vedeti ca a fost acolo.
Deja mi se pare caraghios demersul dumneavoastra dar ma bucur ca am avut acest dialog, pentru ca el ilustreaza perfect ceva. Va las pe dumneavoastra sa ghiciti ce.
Si, un ultim comentariu, sper: da, HRP a avut un bunic detinut politic despre care vorbeste foarte emotionat si emotionant (nu toti am avut); mai mult, insusi HRP a fost inchis la Jilava in noaptea de 21 decembrie (nu toti am fost). Da, HRP a scris cateva carti minunate cu care multi dintre noi ne-am format (nu toti au facut-o, dumneavoastra sigur nu) si a creat o institutie culturala de succes (nimeni n-a mai facut-o in Romania). Tocmai de aceea, pentru ca a facut aceste lucruri in Romania, HRP are multi dusmani care ii inventeaza tot felul de mizerii si mai multi trepadusi care le colporteaza (apropo, aveti curajul sa spuneti cine v-a „deschis” mintea cu aceasta poveste despre care ne tot conversam, cine adica v-a produs „revelatia”? Sper ca totusi, sa va rusinati). Daca nu ar fi facut nimic din toate astea toata lumea ar fi fost multumita. C-asa-i la noi.
Ei nu, ca m-a cuprins iarasi indignarea. Putina cronologie, mai intai, apoi si un pic de logica:
Dl HRP avea 35 de ani cand a ajuns pentru prima oara in casa din Paris a sotilor Ierunca. Evenimentul s-a consumat asadar in 1992, si Monica Lovinescu il consemneaza astfel in „Jurnal, 1900 -1993”: “Descoperim (Monica Lovinescu, autoarea Jurnalului si sotul acesteia, Virgil Ierunca – nota mea) un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut” (pagina 291).
Or, tatal dlui HRP, Dionise Patapievici, fost ilegalist comunist si, ulterior, mic nomenclarutist al RSR. Repet, departe de mine gandul infam de-a pune vreun blam pe fiu pentru biografia tatalui, dar de aici chiar si pana la acuza de simplu conformism pe care fiul i-o aduce tatalui in scrisorile catre „Conu ‘ Alecu”, (aparute, cum ati spus in 1996!), e o mare diferenta! Cronologic, oricum ati lua-o, mai intai a fost vizita dlui HRP la Paris, in apartamentul sotilor Ierunca, si apoi reprosul facut tatalui disparut, in scrisorile catre Paleologu. Alte referiri ale Monicai Lovinescu la dl HRP eu nu am mai gasit in vreun jurnal publicat in Ro.
Privind episodul „casetei” despre care dl HRP aflase din surse demne de incredere, gasiti interviul aici: http://www.lavanguardia.com/internacional/20091206/53837930139/patapievici-tenemos-oligarcas-y-ejercen-un-papel-desagradable.html
Iata si fragmentul cu pricina: „Yo no creo que Basescu pegara al niño, creo que sólo le empujó. Su error fue no negarlo de inmediato. Fue un poco como el caso de Bill Clinton con el sexo oral… Por cierto, sé de buena fuente que a Basescu le ofrecieron una cinta de Mircea Geoana recibiendo sexo oral y él se negó a utilizarla en su contra. Es un hombre honesto, créame.”
Este evident, in orice cheie ati citi fragmentelul, ca nu mai conteaza daca invocata caseta a existat sau nu, daca ea era un fals ordinar ori era, dimpotriva, genuina. Denigrarea facuta in acest fel adversarului politic de la acea ora a dlui TB doar pentru a scoate in evidenta „onestitatea presedintelui” este absolut evidenta si nu e altceva decat o ignominie comisia de dl Patapievici, la data respectiva inalt functionar al statului roman, in calitatea pe care o detinea de presedinte al ICR.
Fiecare poate crede ce vrea: eu unul cred ca prin ultimele interventii pe forumul OC ati dat o lectie de impecabila civilitate si fair play, demna de exemplul unui Lovinescu, de a carui aparentza fizica dispuneti deja in mare masura.
De-ati ajunge candva sa-i castigati si autoritatea morala, poate ca soarta literaturii noastre ar fi alta decat in prezent…
Nu credeam ca vom mai continua acest dialog stupid dar se pare ca nu aveti pace si vreti sa-mi dati o gaura in cap unde sa-mi indesati adevarul dumneavoastra. Haideti sa vedem, atunci. Scrisorile lui Patapievici catre Paleologu sunt din ’91. In acele scrisori HRP ii reproseaza tatalui sau conformismul fata de puterea politica comunista. Apoi, in anii urmatori HRP tine o conferinta publica in care vorbeste de bunicul sau detinut politic. Cum va puteti imagina ca cineva care face publice aceste lucruri poate sa minta in privinta lor pe oameni care fac parte din acelasi cerc de prieteni (Paleologu si Monica Lovinescu: pe unul sa-l minta iar celuilalt sa-i spuna adevarul)? Nu era evident ca vor vorbi intre ei, ca se vor intalni poate la aceeasi masa, cum sa se poata pune cineva intr-o asemenea situatie, si pentru ce, cand e limpede ca avea deja simpatia familiei Ierunca si tocmai, logic ar fi fost sa nu o pericliteze cu minciuni stupide. Apoi, Monica Lovinescu a citit cu siguranta scrisorile catre Paleologu (aparute in ’96) si tot ce a mai scris HRP ulterior despre familia sa si nu am vazut nicaieri in jurnal exprimarea dezamagirii pe care i-ar fi produs-o descoperirea „minciunii”. Dimpotriva, se vede in aceste jurnale o prietenie stransa pana la sfarsitul vietii. Faptul ca dumneavoastra aveti convingerea ca lucrurile au stat altfel, repet, vorbeste despre tipul de relatii pe care dumneavoastra le aveti, despre felul in care ajungeti la convingerile pe care le aveti, despre structura dumneavoastra intelectuala si morala.
Va dau o veste proasta: domnul Patapievici are citiori fideli de alta factura, oameni care incearca sa ajunga la adevar cu onestitatea si inteligenta lor, nu cu ce au mai urat in ei. Stiu, acest nucleu de oameni care au rezistat campaniilor de denigrare a lui HRP, care nu s-au lasat manipulati de posturi de televiziune, de ziare imunde, de bloguri legionare sau pur si simplu meschine, locuri unde se aduna oamenii „de bine” pentru un „scuipati aici”, acest nucleu de oameni care mai indraznesc sa spuna ceva in apararea lui HRP, care indraznesc sa-l admire pe HRP, sa creada in onestitatea lui si in felul consecvent in care isi slujeste valorile va intriga, va enerveaza, i-ati dori convertiti la religia dumneavoastra. Sunt multi cantareti in acest cor pestrit de denigratori ai lui HRP care si-ar dori fie si o particica infima din genul de admiratie pe care cititorii lui fideli i-o acorda lui HRP. No way :).
In chestiunea casetei, nu am acelasi frison pe care il aveti dumneavoastra, nu stiu exact ce au vorbit cei doi si ce a iesit ca interviu in presa spaniola dar intr-un comunicat pe care il gasiti in ziarul Gandul, jurnalistul respectiv spune clar ca Patapievici nu a mentionat existenta unei casete privindu-l pe Mircea Geoana: “Mr. Patapievici did not mentioned [sic] the existence of any tape about Mr. Geoana: he just said that Mr. Basescu was offered such a thing and he rejected it. He was not talking about videos -true or fake or may not exist- or against anybody but about Mr. Basescu’s moral attitude.”
Asa ca, stimata doamna, pe mine sa nu contati :).
Pentru Adrian Niță. Repet, când am scris greșit (prenumele și numele, aveți dreptate) d-nei Lavinia Bârlogeanu, n-am făcut-o intenționat, nu a fost o ironie. Dacă era o ironie, mi-o asumam. Am săvârșit eu sacrilegiul de a spune despre Norman Manea că nu e scriitor, deși se chinuiește mult să pară, cum să nu fi avut curajul să recunosc că am fost ironic cu d-na Lavinia Bârlogeanu?
Pentru Mihnea Moroianu. Mă bucur că mă înțelegeți. La festivitatea de decernare a Legiunii de Onoare lui Nicolae Manolescu , un fotograf a avut fantezia să-i fotografieze, în afară de protagoniștii momentului, și pe cei care formau asistența. N-am știut și nici cei din jurul meu n-au știut că suntem fotografiați. Dacă eu și dv. ne vom întâlni vreodată, în această viață, am să vă arăt ce figuri încruntate au toți ceilalți și ce iluminată de bucuria succesului lui Nicolae Manolescu este figura mea.
Recentele discuţii pricinuite de ,,cazul,, VT arată cât de greu este de purtat un dialog în România. Probabil că datorită nocivităţii vieţii publice, cu televiziuni de scandal, cu ziare şi reviste care practică în loc de jurnalism, dezinformare şi manipulare etc., ne este greu tuturor să acceptăm că cel pe care îl apreciem poate greşi după cum şi invers cel pe care-l criticăm că poate avea şi părţi bune. Oricum, ţin să-i mulţumesc dlui Alex Ştefănescu pentru că a avut amabilitatea de a interveni cordial în dezbatere. Probabil că umorul sănătos al dumnealui îl face să poarte un dialog civilizat, aici, în civilizatul loc de dialog care este spaţiul revistei ,,Observator cultural,, (deşi nu pot înţelege ironia legată de nume; a revenit spunând că a greşit prenumele, ceea ce înseamnă că numele scris greşit a fost făcut aşa intenţionat: acest lucru ţine de un stil parodic, şi este foarte urât să ironizezi numele cuiva. Cu toată stima pe care v-o port, mă văd nevoit să vă spun că aşa ceva nu se face).
Aceasta fiind ultima mea interventie „pe subiect”, as vrea sa sa va pot zadarnici din start orice tentativa de a-mi atribui ulterior intentionalitati de care sunt complet straina.
– Nu am pus, aici, nicio clipa la indoiala competentele stiintifice, beletristice si manageriale ale dlui HRP. In discutie a fost doar o chestiune de moralitate, nu a sotilor Ierunca (dumnealor jucand rolul revelatorului), ci a dlui Patapievici. Cazul „La Vanguardia”, orice ati spune, il trimite direct in categoria „manjitorilor” de anvergura, care va repugna, ca si mie de altfel.
– Nu m-am situat catusi de putin pe postamentul unei moralitati fara prihana fiindca nu cred in existenta „speciei”. De altfel cine ar face-o fara a starni banuiala ca e paranoic? Mi-am exprimat indignarea fata de doua situatii punctuale care, pentru mine, l-au plasat pe dl HRP sub nivelul asteptarilor pe care le poti avea de la intellighentsia neamului. Nu e vina mea ca dl HRP a stiut, la un moment dat, sa ne creeze asteptari foarte mari de la domnia sa, inclusiv in sfera moralitatii publice.
– Cat despre prietenie, daca dvs. optati pentru Platon, lasati-mi si mie posibilitatea de-a alege Adevarul.
In sfarsit, daca v-ti abtine de la tentatia de a-mi completa „profiul psihologic” cu caracteristici demonologice si diverse invective, v-as ramane recunoascatoare. Daca nu, nu.
Ba dimpotriva, dimpotriva, eu n-am pus nicio clipa la indoiala discernamantul, onestitatea si „perspicacitatea” familiei Ierunca, ci dvs. ati sugerat ca Monica Lovinescu ar fi cazut in plasa unui malentendu si ca, atunci cand adevarul ar fi fost restabilit transant chiar de catre persoana care generase acea eroare de intelegere, respectiv de dl HRP, M..L. a considerat ca nu mai e necesar sa corecteze „portretul” pe care-l creionase cu o oarece neatentie la unele detalii. Nu asta ati spus? Eu, in schimb, cred ca M.L. a pus pe hartie exact informatia care-i fusese livrata ori sugerata chiar de dl HRP.
Este uluitoare, totusi, dibacia cu care dvs. imi rastalmaciti vorbele si ma surprinde usurinta cu care imi si confectionati un aiuritor profil psihologic, pe care il instrumentalizati ca pe un ridicol ad hominem, ceea ce pentru dvs. o fi insemnand un fel de argument capital. Dar in cazul „casetei cu dl. Geoana” il puteti inocenta la fel de abil pe dl HRP? O fi inteles aiurea jurnalistul de la „La Vanguardia” ceea ce a spus dl HRP ori n-o fi avut perspicacitatea de-a pricepe ca demnitarul roman nu se referise la contracandidatul la prezidentiale al presedintelui TB, Mircea Geoana, ci la vreun „bunic” al acestuia, care nu primise ci daduse… ca la Radio Erevan?
Unde credeti ca ajungem cu genul asta de „dialog”?
“Îmi place foarte mult să admir (bineînțeles, nu pe oricine), plăcerea de a admira face parte din felul meu de a fi. Admir şi la dv. ceva: eleganța stilului.”
ADMIRAŢIA pentru una din calităţile adversarului care te confrunţi… Sună desuet şi neverosimil, ca un fel de “Messieurs les anglais, tirez les premiers!”: la polul opus faţă de stilul agresiv şi prin excelenţă necavaleresc al “polemicilor” noastre, urmărind scopul exclusiv al compromiterii şi execuţiei sumare.
Chiar şi în faţa celor mai implacabili cenzori, criticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu şi-a spălat, cred, prin acesastă dezminţire adusă principiului “Ceea ce începe rău se termină şi mai rău”, o parte din “vina” de a se fi amestecat imprudent în disputa pro şi anti Tismăneanu, şi de a-şi fi reiterat intempestiv opinia mai veche despre Norman Manea.
Cât despre cei care, încântaţi de perspectiva participării la o acţiune de pedepsire, s-au grăbit să-l eticheteze drept “anti-model de critic literar”, ei au ocazia de a realiza măcar acum inadecvarea posturii pentru care au optat…
Nu am vrut decat sa scot in relief o distinctie logica intre competentele intelectuale, talentul si moralitatea cuiva. Cred ca a distinge intre aceste categorii ne poate ajuta sa avem un dialog normal si bine argumentat. Vedem bine ca in conditiile in care amestecam lucrurile nu se mai intelege nimeni cu nimeni si nu vrem asa ceva. Sper…
Revenind la reprosul dumneavoastra (acela de a ma fi erijat intr-un fel de instanta morala), sa stiti ca si eu mi l-am facut singura in virtutea unei stranii obisnuinte de a ma invinovati si cu rost, si fara. Pana cand am constatat, pentru a nu stiu cata oara, ca daca nu avem o exigenta morala in discursul public intram intr-o spirala a mistificarii care nu are limite. Iata, bunaoara, personajul pe care-l admirati dumneavoastra, Vladimir Tismaneanu, un om cu o cariera impresionanta – aveti perfecta dreptate – este total lipsit de onestitate in discursul public. Si desteptaciunea lui nu poate fi o scuza pentru denaturarea lucrurilor. Un exemplu recent: dl Tismaneanu sustine (Contributors 14 febr, apropo, multumesc Axell, fara postarea dumneavoastra nu l-as fi citit) ca in articolul meu i-am construit un caz, operand similitudini intre domnia sa si Sorin Antohi, sustinand ca a fost informator al securitatii si ca e un impostor din punct de vedere academic. Dumneavoastra –si toti cititorii acestui articol – stiti ca nu asta am scris, dar cel pe care-l admirati a mistificat lucrurile pana la aducerea lor la absurd. Din acest moment nici un dialog nu mai e posibil. Vedeti de ce sustin ca trebuie sa avem niste repere morale si sa fim onesti in dialogul dintre noi? Desigur, prefer sa fiu victima unui om destept decat a unui prost, dar oare n-ar fi mai bine ca nimeni sa nu fie victima nimanui? De asta ma gandesc ca e importanta onestitatea.
Pe de alta parte, atunci cand scriem un articol in care aparam un punct de vedere ne erijam intr-un fel de instanta. Nici nu cred ca se poate evita aceasta pozitionare. Daca in cazul de fata impresia este mai puternica, s-ar putea ca ea sa se explice prin contagiunea mimetica in raport cu citarile pe care le fac in articol (toate erijandu-se, de fapt, in instante; chiar si dumneavoastra, atunci cand sustineti ca scriitorul NM e total lipsit de talent, etc.). E adevarat, insa, ca poate fi dedramatizat acest ton si eu imi propun sa fiu mult mai atenta pe viitor. Va multumesc pentru comentariu.
@Alex Stefanescu: dar Barladeanu nu e cumva Barlogeanu? 🙂
Ce i se poate replica unui om ca dumneavoastra? Ca nu stiti nimic despre prietenie, despre onestitate, despre discernamant (in aceasta mizerabila poveste contestati chiar discernamantul familiei Ierunca), asta nu cred ca v-ar impresiona prea tare. Faptul ca vreti sa faceti un mincinos din Horia Roman Patapievici tine de resorturile inchizitoriale ale urii care razbate din mesajele dumneavoastra si va privesc personal. Demonii cu care va luptati sunt chiar demonii dumneavoastra, iar in aceasta lupta nici ratiunea si nici vreun alt argument nu va pot ajuta. Luptati-va cu ei si manjiti pe cine credeti de cuviinta, eu am vrut sa va atrag atentia ca exista oameni care gandesc altfel si care sunt deranjati de indignarile dumneavoastra exhibate de la inaltimea unei instante morale de nimic legitimata. De altfel, compania in care va aflati cu aceste acuzatii este una care vorbeste de la sine.
@anonim
Nu se intelege foarte bine: cine e profesor fara ghilimele?
Intreb, pentru ca sunt foarte putini profesori fara ghilimele si nu vad nici unul pe pagina asta de comentarii!
Îmi cer scuze, nu v-am scris prenumele intenționat greșit (Luminița în loc de Lavinia) ca să sugerez în mod ironic că n-am auzit de dv. A fost, pur și simplu, un moment de neatenție.
Pentru Luminița Bârlogeanu.
Ideea dv. că aș face parte dintr-un grup al intelectualilor de elită este măgulitoare pentru mine, dar falsă. Ați inventat această apartenență ca să vă iasă demonstrația. Cu Institutul Cultural Român condus de Horia-Roman Patapievici n-am colaborat niciodată, în niciun fel (se poate verifica). În paginile selectei, dar efemerei lui reviste „Idei în dialog” nu am fost prezent cu niciun articol
Despre Mircea Mihăieș am publicat cândva în „România liberă” un articol caustic (referitor la disprețul lui afișat față de modul cum se trăiește în România), articol care se încheia cu observația (recunosc, nu prea elegantă) că se află în situația cuiva care urinează în cada de baie și continuă totuși să facă baie în ea.
Lui Nicolae Manolescu i-am fost student și îi port un respect care nu poate fi desființat – vorba romanței – de „valurile vieții”, dar, cu tot acest respect, chiar de curând am încetat să mai colaborez la „România literară” (în redacția căreia am lucrat douăzeci de ani), în semn de protest împotriva faptului că Nicolae Manolescu mi-a cenzurat un articol despre politica anticulturală a guvernului Victor Ponta.
La „Dilema” nu colaborez (mi-a apărut în această revistă doar articolul respins la „România literară”), iar relația mea cu Andrei Pleșu se rezumă la faptul că îi strâng mâna cu simpatie când se întâmplă să-l întâlnesc la premiera vreunul spectacol de teatru.
La Humanitas am publicat o singură carte din cele douăzeci pe care le-am publicat până acum, dar am citit aproape tot ce a publicat această editură de mare prestigiu creată de Gabriel Liiceanu.
Cu Vladimir Tismăneanu am dat mâna o dată la un târg de carte.
Recunosc că îi admir și pe Horia-Roman Patapievici, și pe Mircea Mihăieș (ceva mai puțin decât pe ceilalți), și pe Nicolae Manolescu, și pe Andrei Pleșu, și pe Gabriel Liiceanu, și pe Vladimir Tismăneanu. Îmi place foarte mult să admir (bineînțeles, nu pe oricine), plăcerea de a admira face parte din felul meu de a fi.
Admir și la dv. ceva: eleganța stilului. Dar nu sunt deloc de acord cu poziția pe care vă situați: de instanță morală. Aveți competența necesară ca să emiteți judecăți de ordin moral asupra unui om? Ați făcut toate investigațiile necesare, sunteți complet edificată asupra circumstanțelor în care acel om s-a abătut de la morală?
Eu cred că forma supremă de a fi moral este să ajungi la perfomanță profesională, adică să te faci de folos în mod esențial celor din jur. În rest, „toate relele ce sunt într-un mod fatal legate de o mână de pământ” contează mai puțin.
Interesant, se pare ca sunteti depozitarul privilegiat sau depozitara privilegiata a unor informatii din familia Ierunca la care nu au avut acces cititorii de rand ai celor doi soti.
Sa inteleg ca Monica Lovinescu a dedus ca dl HRP ar fi fiul unui fost detinut politic anticomunist si un nepotul fiindca, initial, i-a lipsit perspicacitatea de a-l intelege pe dl HRP (ma rog, atmosfera, farmecul interlocutorului, vinul romanesc mai ales, nu-i asa?) iar, ulterior, i-a amortit pana si acribia cu care isi corecta \”notitele\” cu ocazia reeditarii jurnalelor?
Fie ca ati sustine ca stiti \”din interior\” ca asa au stat lucrurile si nu altminteri, fie ca ati cita in sustinerea variantei dvs. revista editata de ICR, m-ati lasa fara replica, din moment ce Monica Lovinescu nu mai poate nici infirma si nici confirma una sau alta dintre versiuni.
Ba ma gandesc ca ati avut pana si privilegiul de-a fi vizonat \”caseta cu dl Geoana\”, la care s-a referit dl HRP in \”La Vanguardia\”, si ca, la limita, ati sustine ca puteti face chiar si proba veritatii in acest caz! Dar, daca nu, cred ca v-ar trebui, vorba dvs, \”un pic de prudenta\” in afirmarea convingerilor personale in privinta dlui HRP.
http://www.mediafax.ro/politic/patapievici-basescu-a-avut-o-caseta-cu-geoana-primind-sex-oral-5170011
Iata ce scrie dl. Vladimir Tismaneanu in Contributors (14.02.2013): „O alta autoare (doamna Lavinia Barlogeanu) scrie tot acolo despre similitudinile dintre “cazul” meu si cel al lui Sorin Antohi. Am fost eu informator al Securitatii? Am probat undeva impostura privind titlurile mele academice? Asa se construiesc “cazurile”: prin desfigurarea deliberata a adevarului si prin sofisme insinuante. Dar numele lui Sorin Antohi trebuia adus in discutie spre a potenta imaginea maligna a celui denuntat.”
Recititi textul autoarei de mai sus – NU E ASA CA ESTE SOCANT? Nu e vorba de similitudini intre cele doua cazuri (turnator + impostura privind titlurile academice) autoarea vorbeste clar de MOBILIZAREA ELITELOR in jurul VT si ca argumentele cu care este aparat VT au acelasi pattern cu cele cu care a fost aparat SA (se caieste ..etc). Cine recurge la “desfigurarea deliberata a adevarului ”?
Crede cineva ca dl. Vladimir Tismaneanu a citit textul superficial si din acest motiv a gafat in articol? In primul rand NU e o gafa involuntara – este o tactica de om lipsit de argumente. Daca nu poti aduce argumente – atunci „transformi” textul intr-o absurditate ce se vede de la o posta si nu mai necesita nici un comentariu (Tismaneanu turnator, Tismaneanu cu probleme la diplome) si acuzi chiar tu de deformarea adevarului.
Singura problema ce ramane este ca autoarea nu a scris asa ceva!
Avem prin urmare un ADEVAR „a la TISMANEANU”, ONESTITATE „a la TISMANEANU” si „FAIR PLAY” „a la TISMANEANU” – cu o consecventa demna de ceva mai bun – daca ar fi numai sa ne amintim cum si-a modificat articolul din mers (cu complicitatea redactiei Contributors – atunci cand initial afirmase ca dl Ianosi nu folosise apelativul „VOLODEA”, pentru ca apoi pe sest sa admita ca apelativul a fost folosit …) fara a-si cere scuzele obligatorii.
Toate cele de mai sus devin cu atat mai grave – daca ne amintim ca dl. Vladimir Tismaneanu, „este cel mai bun produs romanesc” la export (imediat dupa carnea de cal :)) – pentru desacralizare!) cum sustine cu patetism dl. Patapievici.
Este ce doriti Dvs.: \”sunt un dobitoc\” si \”un suflet negru, nascut din tenebre\”. Cel mai dobitoc, cel mai rau si omul cel mai fara legatura cu spatiul universitar.
Acestea fiind rezolvate, sa revenim la cestiune si argument. Adica, Dvs., ca eu sunt asa cum am admis. Doua cestiuni erau in discutie: \”plagiatele din universitatile romanesti\” si \”obnubilarea onestitatii\”. Va rog sa luminati Dvs. chestiunile – am admis ca eu sunt prost si rau, am inteles ca si autoarea e \”profesor\”. Dvs, sunteti bun, destept si profesor fara ghilimele. Va rog, dar, sa actionati in consecinta.
O fi „mai multa prostie, sau mai multa rautate”?
(@ profesor dixit!)
Asadar, mesajul Dvs. (iar despre interlocutor) este in afara subiectului. Putem sa ne concentram asupra cestiunii? Asadar:
Ce propuneti Dvs. pentru a rezolva problema plagiatelor romanesti?
…nu mai mizezi pe confuzia dintre „diploma de studii universitare” si „titlul de doctor”, ci in calitate de protector al infractorului, iti imaginezi ca poti sa ma pui tot d-ta in defensiva cu intrebari „acuzatoare” menite sa-ti demonstreze preocuparea pentru remedierea situatiei.
Nu esti deloc amuzant, deci te rog sa-ti gasesti alti parteneri de diversiune sub protectia anonimatului.
Dl. M. Moroianu: „pledoariile pentru relativizare şi “înţelegere” a palmaresului actualului prim ministru plagiator […] apanajul unor persoane din afara sistemului – ziarişti, literaţi… sau simpli forumişti anonimi, pasionaţi de cariere academice şi politice ultra-rapide.”
Ma onoreaza preocuparea Dvs. despre cine si ce sunt, precum si despre ce scopuri urmaresc.
Eu am pus doar intrebari, nicidecum n-am depus vreo pledoarie – dar si aici e dreptul Dvs. imprescriptibil de a vedea ce doriti.
Credeam, insa, ca problema este plagiatul in unversitatile romanesti, despre care stie acum tot globul si care, se vede treaba, inca nu are vreo rezolvare. Sigur, puteti iar sa-mi hiperbolizati persoana si sa va napustiti asupra-mi pentru asta. Mai intreb inca o data: ce propuneti in privinta plagiatelor din universitatile romanesti?
Doamna Noname, cu un pic de buna credinta (sau poate doar un pic de perspicacitate) v-ati fi prins ca Patapievici i-a vorbit Monicai Lovinescu despre bunicul sau, fost detinut politic. In cinstea lui au baut un vin romanesc, bunicul fiind taran din Oltenia. Ca Monica Lovinescu a inteles ca e vorba de tata, si a facut acea notita in jurnal, probabil atunci imediat, nemairevenind asupra ei pentru ca probabil a si uitat de ea, nu inseamna ca de-a lungul prieteniei lor (a domnului Patapievici cu Monica Lovinescu si Virgil Ierunca) lucrurile nu s-au clarificat. Aveti o minte ciudata, doamna, daca puteti crede ca Patapievici ar fi mintit-o pe Monica Lovinescu in acest fel, neavand nimic de castigat ci numai de pierdut, din moment ce era vorba de o informatie publica, nu de ceva intim si neverificabil. De altfel, Horia Roman Patapievici a vorbit in mai multe randuri despre familia lui, acest bunic dar si cel din partea tatalui a fost evocat intr-o conferinta care apoi a devenit un capitol in cartea Discernamantul modernitatii. Aduc acest argument si nu pe cel al onestitatii ca sa vorbesc pe limba dumneavoastra. Daca v-as spune ca am convingerea ca domnul Patapievici nu este un mincinos, probabil m-ati privi cu condescendenta, ca pe un biet om manipulat de perversitatea morala a celui pe care il judecati de la inaltimea principiilor dumneavoastra morale, cu nimic dovedita, de altfel. Un pic de prudenta in acuzatiile pe care le aduceti celor care va produc atata indignare nu v-ar strica.
E foarte bun articolul si sunt interesante si unele comentarii din subsolul lui. Exact asta m-a iritat si pe mine la „basism” – corul intelectualilor de stat si de partid care, ca in tragedia antica greceasca, prelua orice stupizenie (interesata!) lansata de presedinte (i.e. uninominalul „pur si dur”, unicameralismul parlamentar, numirea procurorului general de catre ministrul Justitiei s.c.l.), o explica si o justifica pana la impunerea ei ca solutie unica, perfecta si, implicit, salvatoare. Era ca si cum ar fi existat in Ro doar o mana de intelectuali care detineau absolut toate cheile intelectualitatii, logicii, bunului-simt, adevarului, dreptatii si ale altor categorii fundamentale din aceeasi clasa. In afara lor, evolua doar raul absolut, agresiv si retrograd, care trebuia continuu exorcizat si chiar starpit de catre Domniile Lor, gardieni dogmatici ai unicei cai drepte. Asadar, o intoarcere la anacronicul maniheism, cu anularea completa a pluralismului. Asta m-a iritat la regimul Basescu mai mult decat frustele lui solutii anti-criza, (care au dus la accentuarea polarizarii sociale), mai mult decat incompetenta, coruptia, nepotismul, aroganta si alte wrongdoings pe care i le-a pus Opozitia-n carca.
M-a indignat tot timpul, peste masura si faptul ca intelectualii institutionalizati de Basescu s-au recomandat toti, fara nicio jena, drept unici legatari ai Monicai Lovinescu, monopolizand astfel si manipuland in interes personal un simbol pe care l-au supus ei insisi, cu succes, manipularii. Imi amintesc, din jurnalele Monicai Lovinescu, cum Horia Roman Patapievici s-a prezentat in casa sotilor Ierunca drept fiu al unui fost detinut politic.
Monica Lovinescu a murit creditandu-l pe HRP drept fiu al unui mare anticomunist. Departe de mine gandul infam de-a impovara fiul cu faptele tatalui, dar nici sa profiti de naivitatea si buna credinta a interlocutorului pentru a castiga in mod fraudulos legitimitate nu e de acceptat. Basca faptul ca V. Tismaneanu a trecut-o abuziv pe Monica Lovinescu (imobilizata la pat de suferinta care i-a adus moartea) in lista celor care au elaborat „Raportul de condamnare a comunismului”, cum, din oficiu, il trecuse si Paul Goma, care insa, sanatos fiind si-n toate facultatile mintale, a declinat prompt aceasta calitate. Si totul doar pentru a le conferi autorilor „Raportului” legitimitatea care le-ar fi fi putut fi pusa la indoiala.
Monopolizarea anticomunismului de catre „vitejii” care s-au aratat „dupa razboi” – cu scoaterea subsecventa din scena a celor care chiar au facut disidenta si au platit pentru asta, a fost, pentru mine, una dintre cele mai indigeste ispravi ale basismului.
Inteleg lupta „elitelor intelectuale'” pentru mentinerea statu-quo-ului obtinut in regimul Basescu, dar dezavuez profund (si, cand spun profund, inseamna profund pana la ingretosare) mijloacele imorale prin care au dus-o si continua sa o duca.
Oare pentru că prea puţini ştiu Adevărul
Iar cei mai mulţi nici nu vor să-l audă
Stimată Doamnă Lavinia BÂRLOGEANU, n-ar trebui să vă miraţi, vă rog, prea mult şi nici prea tare, de demersurile Călătorilor CĂUTĂTORILOR de Sensuri.
Există TEXTE care au un Rol, Scrisori, Mesaje, care trimise-acolo unde şi-ar dori s-ajungă sînt straniu româneşte-ntoarse DIN, şi-abscons strivite-n drum , de ne-nţeles.
Şi cum Misterul face parte din Par-Cours, firesc parfum-zvon-suplu-sublim-duios-şăgalnic, mi-e teamă că n-am să pot acum, să vă destăinuiesc cum Rătăcirile-implicite se fac cum de la sine ZEII hotărăsc.
De-aceea textu-acesta poposeşte la Hanul Farmecelor Dumneavoastră, mai mult prin ricoşeu şi din, nu mult prea mica răutate-a ursitoarelor ce s-au foit în cale, zgomotos-tăcut, tip-til.
Şi cum , aş îndrăzni s-afirm, că nu ne este chiar rupt nici de context, nici de idei şi nici de Tema TEMERILOR noastre, ce bîntuie întinderea ogradei, sau A ogrĂzii, poate mai corect, dar ce-i Acela-un Adevăr azi spus pe jumătate şi o minciună priponită-n Cap, definitiv ???
Şi nu numai de-aceea textu-acesta ce urmează, strict, se-ntinde-aici şi se dezvăluie, timid, firess, liber, deschis:
Şi pentru că Vladimir Tismăneanu nu este nici Mircea Eliade, nici Panait Istrati, nici Koestler, nici Kravchenko, nici….nici….nici…şi nici.
Şi pentru că V.T. nu şi-a schimbat chiar pe deplin părerea, doar a cotit-o inteligent, povestindu-ne AZI poveşti care nu au adevărul spus pînă la capăt şi pentru că V.T. nu are curajul să accepte şi Alte Adevăruri, folosind în mod Nou, Modern, Mascat şi Subtil, CENZURA ideologică, continuînd să aibe un limbaj doctrinar de propagandist, şi chiar deşanţat, vituperînd inchizotorial, atunci Cînd Se Supără, zburlindu-se şi dezvelindu-şi vechile reminiscenţe, metehne şi anacronisme “religios-credincioase”.
Şi pentru că domnul V.T. are mai nou, Obiceiul, Să Se Facă, că nu aude şi nu vede.
Şi Pentru Că, toate aceste detalii, acest gen de detalii, trebuiesc repetate, repetate şi iar repetate Pînă Cînd se va face :
PROCESUL COMUNSMULUI,
cel absolut necesar esenţial DAR, pe care Toată Lumea îl Evită.
Şi Pentru Că, domnul Vladimir Tismăneanu, nu vrea deloc să ne spună :
De Ce acest Proces nu se face ? Cine Nu Vrea ? şi Cine se OPUNE ? cu vehemenţă deturnînd Adevărul cel pur şi simplu ( cam cum face şi V.T., pe ici şi pe colo, tocmai acolo unde trebuie !)
Şi pentru că dl. Vladimir Tismăneanu, l-a mai trimis o dată pe Paul Goma, la „plimbare” la Paris !
Şi pentru că dl. Vladimir Tismăneanu Nu Vrea să ne spună deloc CINE sînt „CEI MULŢI” ? ascunzînd dibaci Nuanţa sub Covor !
Şi pentru că Orice Furtună într-un pahar cu apă stătută, băltită, putredă, îmbîcsită, chiar otrăvită, mai limpezeşte puţintel Apele.
Suficiente Motive, nu-i aşa ?!?
Aşa credeam pînă mai ieri, AZI parc-aş da MOALE cu pumnu-n masă, SENS ! INUTIL ! FRUMOS şi TRIST !
Nu, nu cred ca ministra germana a demisionat
deoarece „a avut constiintza gravitatii a ceea ce a facut”: d-sa a sustinut pana in ultima clipa ca nu se simte cu
nimic vinovata.
Cauza demisiei a fost presiunea devenita de nesustinut din partea opiniei publice. Si faptul ca in conditiile unei societati de tip occidental nimeni nu se gandeste sa invoce „mecanismele subterane de acordare a diplomelor” drept motiv de exonerare a „plagiatorilor din sistem”, nimeni nu spune ca delincventii individuali sunt doar „varful aisbergului”, etc.
La ce bun sa mai insistam?
@ Lavinia Barlogeanu
Ziceti ca \’eu nu cred că Sorin Antohi este mai puțin culpabil decit Victor Ponta care a plagiat. In ambele cazuri, este vorba despre incalcarea onestitatii academice.\’
E drept ca amindoi au mintit. Totusi Ponta a facut ceva MULT mai grav: a schimbat comisiile care i-au analizat cazul. El nu s-a ascuns cu minciuna, el a impus-o cu de-a sila drept adevar. Nu a \’incalcat\’ onestitatea academica, a calcat pe ea cu cizma
dictatului politic.
Daca \’hypocrisie est le tribut que le vice paie a la vertu\’, Antohi a platit tributul, Ponta nu.
Am citit cu mare interes incizia Dvs. in mecanismul sacralizarii prin obnubilare. Cazul specific la care va referiti prezinta interes in special din perspectiva recurgerii cu atita lejeritate la retorica maximalista. Strigatul de alarma si mobilizarea intru protejarea dlui. Tismaneanu impotriva celor care vor sa-l oblitereze (in efigie – dar si fizic ?), the circling of wagons, localizarea „cartierului general al urii” unde domneste nestingherita „voluptatea ticalosiei”, iata numai citeva elemente din parafernalia acestei strategii nefericite. Nu ma pot impiedica insa sa remarc pe alocuri un stil similar in accentele limbii ‘pamfletice’ utilizate de dl. Radu Calin Cristea, in mintea mea, nepotrivite si de fapt contraproductive in contextul exercitiului analitic pe care il propune. Pacat. Regretabil aceasta „uniune valutara” in care cele doua parti isi platesc concomitent politele cu aceeasi moneda.
Scuzele mele pt. posibile erori ortografice sau de sintaxa, scriu pe telefon din autobuz.
Va asigur ca NU AVEM OPINII DIFERITE despre liberalizarea invatamintului superior, doar ca tema este in afara topicului nostru. Sa nu credeti ca nu ma framinta, si inca de foarte multa vreme. Mai ales ca am la dispozitie exemple flagrante…
Cit despre demisia fostei ministre a Educatiei din Germania, ce pot sa spun? Un gest normal. Vazut de aici e si foarte curajos. Are constienta gravitatii a ceea ce a facut.
Dar, spre deosebire de cazurile de plagiat din Romania, celebre sau nu, responsabilitatea acestora nu cade exclusiv in seama celor invinuiti. Profesorii care coordoneaza doctorate stiu exact care este capacitatea celor pe care-i indruma sau timpul lor disponibil pentru a se dedica unei cercetari de anvergura unei teze de doctorat si atunci cind accepta sa le coordoneze munca. Ei stiu si ca se va recurge la plagiat pentru a umple sutele de pagini. Nu vi se par ei mai vinovati? De ce se intimpla asta? De ce vineaza coordonatorii de doctorat potentiali viitori doctori dintre cei care au putere sau bani? Care sint mecanismele subterane ale acordarii diplomelor? Pai eu cred ca despre asta trebuie sa vorbim inainte de a vina plagiatorii din sistem. Plagiatorii sint produsul mentorilor. De ce nu mergem la cauzele fenomenului? Ma deranjeaza foarte tare cind aratam cu degetul numai virful aisbergului, cind avem interesul sa o facem. Nu in felul asta rezolvam coruptia din fabricile de acordare a diplomelor de doctor. Asta e o tema care depaseste – in gravitate – cu mult exemplul Ponta. Si ceea ce tocmai am scris nu se intimpla prin alte tari. De aceea vedem demisii pe acolo si ne le vedem pe aici. Nu credeti ca atentia ar trebui sa fie indreptata spre subteranul urit mirositor al fabricilor de diplome?
Imi pare rau ca incercarea mea de a specula latura vesela
a situatiei nu pare sa va fi fost catusi de putin pe plac…
Pe Sorin Antohi l-am detestat atat de mult inainte de demascare, in calitate de publicist si istoric-playboy, incat episodul diplomei inexistente (demn de magazinul de coarne si copite al lui Ilf si Petrov) mi s-a parut ca-l umanizeaza intr-un fel, dupa toate blestematiile avute la activ. Uitasem de cariera lui la Eastern European University, o institutie nu foarte prestigioasa in ochii mei – de aceea l-am numit „free lancer intelectual”.
Dincolo de problema increderii in institutii, existentza unui politician bucurandu-se de imunitate pentru propriile violari ale eticii academice mi se pare ca o ridica pe cea (mult mai insidioasa si cu efecte pe termen mai lung) a OMOLOGARII fenomenului respectiv, prin transformarea autorului in exemplu de abilitate si reusita globala. Nu credeti?…
PS Vad ca avem opinii diferite despre liberalizarea invatamantului superior. Totusi, cum vi se pare atitudinea fostei ministre a Educatiei din Germania, care a avut bizara slabiciune de a demisiona dupa ce i s-a retras diploma de doctor?
Trecind peste ironia pe care o faceti la adresa mea (fara comentarii, ce pot sa spun?, daca va simtiti bine, va rog…), am de spus urmatoarele:
1. Nu vorbim despre un free-lancer intelectual, ci despre un profesor la Central European University, prorector la aceasta institutie, director la centrul de studii istorice in cadrul CEU (mai bine de 10 ani) care stia exact ca in mediul academic poti sa te situezi pe pozitia respectiva in anumite conditii, una dintre ele fiind acea buclucasa diploma de doctor…
2. Vreti oare sa sugerati ca increderea mediului academic fata de un reprezentant al lui e mai putin importanta decit increderea electorilor in primul lor ministru? Mie mi se pare ca vorbim despre inselarea increderii in ambele situatii.
3. Cit despre „liberalizarea” conferirii diplomelor de doctor, pe care o aduceti in discutie, e un subiect in sine, dar e totusi altul decit cel la care ma refer in articolul meu. Cred ca o sa scriu o povestioara, cindva, pe tema asta si atunci o sa intelegeti de ce nu voi scrie un articol pentru a spune ceea ce am de spus. Ma cam provocati, stimate domn…
Ar fi fost, cred, o mare pierdere pentru “modernizarea” concepţiilor noastre despre funcţionarea invăţământului şi a vieţii academice în ansamblul ei, dacă pledoariile pentru relativizare şi “înţelegere” a palmaresului actualului prim ministru plagiator ar fi rămas
apanajul unor persoane din afara sistemului – ziarişti, literaţi… sau simpli forumişti anonimi, pasionaţi de cariere academice şi politice ultra-rapide.
De aceea găsesc un semnal extrem de pozitiv în faptul că o strălucită romancieră şi PROFESOARǍ UNIVERSITARǍ se alătură acestui trend modernizator, amintind de cazul diplomei de doctor inexistente a unui cunoscut free-lancer intelectual, căruia camarazii săi dintr-o “anumită parte a presei” i-au acordat un tratament de favoare, în total contrast cu intransigenţa manifestată faţă de politicianul nr 1 al ţării, care refuză nu numai să demisioneze, dar şi să renunţe la titlul de doctor obţinut prin fraudă.
Oare n-ar fi cazul ca, urmând sugestiile care se pot trage de aici, să ne eliberăm definitiv de tabuul anacronic şi elitist al originalităţii în materie de diplome şi titluri academice, continuând campania de LIBERALIZARE a conferirii acestora, care în cadrul multor universităţi din domeniul public şi privat este aproape de încheierea ei firească şi, în fond, atât de fericită?
Iar în cazul cazul particular al doctoratelor din domeniul juridic, n-ar fi momentul ca (urmând exemplul celebrei contra-scrisori adresate forurilor europene la iniţiativa d-lui Stelian Tănase), un grup de cadre universitare suficient de curajoase şi libere de prejudecăţi să redacteze un memoriu sau o petiţie adresată aceloraşi foruri, denunţând diversele derapaje şi abuzuri politicianiste conţinute în demersul de contestare a dreptului la plagiat într-o ţară în care standardele vestice în materie trebuie introduse ţinând seama de principiile sacro-sancte ale specificului local şi ale diversităţii culturale?
Un articol just. Imi pare rau ca Sorin Antohi a intrat in povestea asta. Il apreciez mult dar si-a facut-o cu mana lui.