Două teatre de buzunar în București

Teatrul independent se aciuează pe unde poate, în cafenele, în subsoluri sau alte încăperi ale unor case vechi și frumoase – oriunde e primit. Actori și regizori care au obosit să aștepte nu mai suportă așteptarea lipsită de orizont, iau pe cont propriu producția, caută sponsori, montează acolo unde găsesc un ungher prietenos. De multe ori, spectacolele acestea, făcute cu bani foarte puțini, fără aparatură modernă de sunet și lumină, cu recuzită adusă de-acasă, uneori, ies mai sincere și mai curate decît în teatrele oficiale, bugetare sau nu. Un teatru se află (încă) în subsolul unei case vechi de pe strada Ilfov, paralelă cu Calea Victoriei, aproape de fosta Piață a Operetei. Spațiul de joc nu are mai mult de 15 metri pătrați, în jurul lui încap maxim 50 de spectatori. Am văzut acolo Un tramvai numit dorință, în regia lui Andrei și a Andreei Grosu (coordonatorii teatrului). E de apreciat că un asemenea teatru, fără resurse, nu se mulțumește cu texte minore, cu divertisment facil, și încearcă să monteze piese cu miză, din repertoriul clasic. Textul e, evident, adaptat la dimensiunile locului, personajele rămîn doar patru, iar scenografia (Vladimir Turturică) face mici minuni. Din păcate, ceva din complexitatea universului […]